Când intru într-un magazin, îmi place când vânzătoarea este atentă la mine, de departe, aşteptând cu inteligenţă momentul în care am nevoie de intervenţia ei. Îmi displac total cele care mă preiau de la uşă cu “vă ajut cu ceva?”, sau care mă urmăresc pe lângă rafturi, insistând să-mi spună că îmi poate arăta şi alte produse. Sau care îmi atrage atenţia ca unui prostălău că pot s-o-ntreb dacă am nevoie de ceva, de parcă eu aş fi crezut că ea e pe post de cuier.
Cam aşa am resimţit campania lui Nicuşor Dan. Ca pe o încercare insistentă şi, uneori, agresivă, de a mi se băga sub ochi un anumit produs. De a mi-l lăuda şi, ceea ce este mai grav, de a folosi tehnici de manipulare prin care să mă facă să mă simt prost dacă nu-l cumpăr. Nu sunt cool enough, nici destul de inteligent, sunt pro-sistem, comunist sau o simplă oaie, care nu scoate capul din turmă. Şi, ca să nu mă simt prost în pielea mea, să nu-mi scadă self esteemul, dacă nu vreau să fiu considerat un stupid care nu ştie ce e bun pentru el şi pentru comunitate, trebuie neapărat să deschid ochii şi să votez cu cine trebuie! Altfel, cine ştie, mă aşteaptă soarta chinezilor din Piaţa Tiananmen! Forumurile, comentariile la postările de pe facebook, articolele de pe bloguri abundau în astfel de mesaje, unele de o virulenţă uşor patologică. Desigur, n-o să fac greşeala (am ceva neuroni în dotare) să-i imput candidatului toate aceste excese ale susţinătorilor lui fanatici. (Am îngroşat, deşi sunt convins că vor fi mulţi incapabil să înţeleagă). Aşa cum nu i-am reproşat nici meshul făcut cadou de nu ştim cine, în care era folosită imaginea simbol a tragediei a mii de oameni, asasinaţi de regimul comunist chinez. Evident că nu poţi controla totul, mai ales într-o campanie bazată mai ales pe voluntariat. Fiecare face ce-l taie capul şi crede ca e mai folositor cauzei.
Doar că, şi-n acel caz (despre care am vorbit aici), şi în acesta, mi-aş fi dorit să văd o reacţie a onestului independent, prin care să se delimiteze de excesele de limbaj, de atitudine, de agresivitate ale celor care, simpatizanţi sincer,i probabil, le-au manifestat în încercarea temerară de a “vinde” bucureştenilor un candidat atipic. Şi, de ce nu, şă-şi ceară scuze în numele lor, celor deranjaţi de astfel de acţiuni.
Zeci de zile am fost inundat pe facebook, pe mail, pe blog, de mesaje percutante, ba cu calcule halucinante, ba cu desenuţe haioase, ba cu jocuri de cuvinte. Oameni pe care îi simpatizez au pus umărul la o campanie fără precedent în România, atât prin modul în care a fost desfăşurată, cât şi prin amploare. A avut, însă, două defecte mari: a fost lipsită de argumente şi neponderată. A ajuns să irite prin senzaţia că te urmăreşte oriunde ai fi şi că e ca un afiş postat deasupra unui buton, pe care scrie “Eşti prost dacă nu apeşi pe el!”. Iar faptul că, în fruntea unui ong, a reuşit să dea în judecată de multe ori primăria, să oprească nu ştiu ce puz sau să salveze Hala Matache nu e un argument în privinţa calităţilor de primar-manager al unui oraş ca Bucureştiul. Trebuia să-i spună cineva că funcţia presupune să construieşti, nu doar să conservi. Poate că dacă ong-ul său ar fi renovat cu banii folosiţi la procese măcar o clădire istorică din capitală, aş fi fost convins că poate mai mult decât să spună “nu”.
Şi acum să spun şi de ce am scris din nou despre Nicuşor Dan. Aştept de aseară un viral care nu mai vine. O pozuţă din aceea drăgălaşă şi cu umor de it-ist prin care candidatul să mulţumească fanilor săi.
PS. Pentru proşti: N-am nimic cu Nicuşor Dan. El, în sine, nu m-a convins că poate duce pe umeri o responsabilitate ca cea de a fi Primar General, iar campania agresivă m-a deranjat, mai ales că nu fac parte din publicul ţintă, vulnerabil la mijloacele de manipulare folosite din abundenţă. Dar promit să urmăresc cu mult interes activitatea de consilier general şi că îi voi sprijini public orice iniţiativă onestă, pe care o voi considera utilă comunităţii în care trăiesc!
PPS. Cineva îmi spune că există un “mulţumesc” pe situl ND. Am intrat acolo, dar mie mi se pare ca acela e adresat votanţilor, nu susţinătorilor. Şi, sincer, nu mă aşteptam să trebuiască să intru pe situl lui pentru asta.
Campania lui ND nu m-a preocupat am avut si eu in urbea mea ce nd-ii sa urmaresc , dar ceea ce ai prezentat in prima parte a articolului tau trebuie sa stii ca suntem la extreme pe tine te irita “amabilitaea” unor vanzatoare , ei bine pe mine ma irita faptul ca in marile hyper… nu gasesti un supraveghetor pe care sa-l intrebi una sau alta .
Buna comparatia intre vanzatoare si campania lui Nicusor Dan. Nu ma pricep la politica si nici nu ma implic in ea insa, asa am perceput si eu lucrurile petrecute in campania asta pe care evident ca n-am urmarit-o decat in limita in care m-a urmarit ea pe mine. Buna si observatia facuta de ‘ralu’. Am inceput si eu sa empatizez cu cei ce abordeaza genul agresiv in vanzare de cand lucrez in domeniu. Si totusi, eu nu am apelat la acest stil niciodata chiar daca am fost instruit de unii suspusi astfel si sunt platit din ce vand efectiv.
Apropo, vanzatoarele se comporta asa cum le-o cer patronii. Peste tot vad oameni care se plang de maniera asta de abordare si nu stiu ce se petrece in firmele respective. Patronii sunt foarte exisgenti si chiar isi trimi amicii pe post de ‘mistery shoppers’ sa vada daca angajatii NU se comporta asa.
Lucrand in strainatate, la o firma de contabilitate, tocmai pt. firmele care se ocupa cu comertul de diverse, iti spun ca regula asta e transmisa de la firmele mama catre francizele de oriunde in lume.
Ah, si te urmaresc prin magazin pt. ca trebuie sa-si pazeasca marfa. O au pe gestiune si o platesc daca iese lipsa si se fura in draci si cu nesimtire de oameni cu salariu mai mare ca al bietelor fete.
vezi site-ul lui
Vezi PPS-ul meu :)
ai verificat si pagina lui de facebook? Vad ca are un mesaj de multumire … acum ca nu s-a propagat cu viteza celor anterioare votului…