bună pentru Târgșor

Doamnă Udrea, dragă Duduie, încep prin a spune că, lăsând la o parte senzațiile proprii, dezvăluirile din presă și părerile procurorilor, eu nu te voi considera vinovată de furt decât după o sentință definitivă a instanțelor. Pentru că eu nu sunt de dreapta, deci chiar cred că o societate nu poate funcționa bine decât dacă are reguli pe care să le respecte toți. Iar prezumția de nevinovăție trebuie aplicată și persoanelor pe care le antipatizezi. Nu sunt convins nici că încarcerarea ta preventivă este justificată sau își merită, măcar, numele.

Dincolo de toate astea, eu nu detest regimul al cărui exponent de frunte ai fost pentru că ar fi furat 10 lei sau un miliard. Nu o gaură în bugetul țării e cel mai rău lucru care i s-a întâmplat acesteia în ultimii 10 ani. Altele sunt efectele profunde care vor chinui societatea românească mult timp după ce tu și cel care te-a susținut veți fi devenit parte a istoriei. Am scris despre ele aici, nu mai reiau.

În mentalul colectiv nu vor rămâne terenurile de fotbal în pantă, bazinele de înot fără apă sau telegondolele spre nicăieri. Ci atitudinea ta, de stăpână neoficială a țării. Aroganța cu care l-ai secondat și, uneori, l-ai înlocuit pe fostul locatar de la Cotroceni în interacțiunea cu partenerii sau adversarii politici, cu mass media sau cu cetățenii care, încet, dar sigur, începeau să se dumirească în ceea ce vă privește. Nu măsurile ”de dreapta” prin care ați sărăcit o bună parte a populației ți-au atras antipatia, ci parvenitismul ostentativ, opulența etalată în fața acelorași oameni care erau nevoiți să înghită gogorițele despre ”grașii” bugetari. N-a scârbit valoarea genților sau a pantofilor, pe care cei mai mulți nici nu și-ar fi putut-o imagina, dacă nu exista presa, ci tupeul cu care, în campanii, dădeai cu mopul, făceai sarmale sau croșetai, jignind inteligența celor care urmau să meargă la vot. Sigur, unora nu le-ai jignit nimic, dovadă că te-au trimis în Parlament. Mai presus de toate a deranjat siguranța cu care îți permiteai orice, beneficiind de protecția prezidențială. Iar măsura deplină a caracterului tău ai dat-o după ce n-ai mai fost ”la putere”. 10 ani ai făcut parte din conducerea aparatului de zgomote care a convins o parte a românilor că negrul e alb. Acum, cu o nonșalanță specifică celor pentru care adevărul nu e decât o noțiune relativă și, prin urmare, tributară doar intereselor proprii de moment, strigi de după gratii că albul de care vorbeai e, de fapt, negru ca tăciunele.

Pentru toate astea, nu pot fi ipocrit și să spun că te compătimesc pentru ceea ce ți se-ntâmplă. Eu cred, de fapt sper, pentru binele tău, că o să-ți fie de folos această umilință pe care o trăiești și pe care, sunt convins, o simți arzându-ți toate celulele. Să înțelegi lucruri care scapă, de obicei, celor pe care alegerile bine făcute îi trimit în zonele exclusiviste cu aer rarefiat din palatele unei țări. Că soarta poate fi, uneori, precum oamenii: scuipă unde a pupat până mai ieri!

Și, dacă noile tale colege de reședință te vor întâmpina cu ”bună, enjoy!”, nu te supăra pe ele. Sunt, majoritatea, niște femei simple, din popor. Fac și ele ce-au văzut la televizor!