sondaj: Eşti de acord cu…

ieri am votat NU , nu cred ca este o solutie , dar dupa ce se intampla in ultima vreme este greu sa dai un verdict fie tu judecator sau jurat , daca ma avea acest tip de justitie , ce pedeapsa sa merite tatal care isi violeaza fica iar mama filmeaza si apoi le posteaza pe nett , probabil vor fi internati la balamuc , mult prea usor …

Nu! Şi-am să şi explic de ce nu. Dar, înainte de asta, vreau să punctez un aspect: faptul că eu sunt împotriva pedepsei cu moartea nu are absolut nicio legătură cu aşa-numitele chestiuni religioase, cu divinitatea, cu “cine dă şi cine ia o viaţă” ş.a.m.d. Respect opinia oricui – indiferent dacă-mi place sau nu părerea respectivă, indiferent dacă e serios argumentată sau nu; fiindcă respect libertatea la liberă exprimare, libertatea de a-ţi exprima opinia.
Acum, de ce sunt împotrivă? În primul rând fiindcă, în multe situaţii poate s-ar face, în mod paradoxal, dincolo de actul de presupusă dreptate, şi-un “bine” condamnatului. O paranteză e necesară aici: a nu se uita că, vorbind despre pedeapsa capitală, implicit ar fi vorba despre cele mai grave infracţiuni posibile (genocid, crimă cu premeditare etc. sau, pe de altă parte, să zicem de exemplu acţiuni extrem de grave împotriva propriei ţări, cum ar fi spionaj în folosul unei ţări străine etc.). Prin urmare, comiţând astfel de infracţiuni, cel în cauză ştie foarte bine ce-l aşteaptă dacă este prins (dacă ar fi în vigoare pedeapsa capitală, evident); dar în acest context oare nu ar fi mult mai aspră o condamnare la ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ? Libertatea este cel mai de preţ lucru; ia-i unui infractor libertatea pentru tot restul vieţii şi, nota bene, pune-l să muncească pentru comunitate, să plătească astfel pentru ceea ce-a făcut! Aici o precizare pentru cei dintre dvs. care-ar putea replica, pe bună dreptate: da, însă la cum e justiţia în România, unii dintre infractorii condamnaţi pe viaţă poate-ar reuşi, cum-necum, să-şi “rezolve” eliberarea după nişte ani… Ei bine, condamnarea la închisoare pe viaţă să se facă în condiţiile în care legea să mai prevadă că o posibilă eliberare condiţionată să poată fi discutată, atenţie!, doar după cel puţin 25 sau 30 sau 40 de ani de pedeapsă executată! Nu mai repede, sub nicio formă! Şi-am spus “să poată fi discutată” eventual, nu automat pusă în practică după acea perioadă.
În al doilea rând, există în justiţie un principiu care sună cam aşa: decât să rişti să condamni un nevinovat, mai bine să scape un vinovat! Aşadar, ar putea fi atâtea situaţii în care probele să nu fie concludente, să nu fie suficiente, să nu fie directe şi clare, să nu existe martori credibili sau, pe de altă parte, ar putea să fie vorba de o înscenare perfect pusă în practică, şi-atunci? Pe scurt, la acest punct vreau să spun că, dacă respectivul infractor ar fi condamnat la închisoare pe viaţă chiar şi dintr-o eroare (! – există atâtea cazuri şi-n România, de condamnare la ani grei de închisoare, ulterior dovedindu-se că au fost erori judiciare), cel în cauză ar putea să-şi continue dovedirea nevinovăţiei… repet, în ipoteza că a fost condamnat pe nedrept la închisoare pe viaţă!
În al treilea rând, iată, strâns legat de primele două puncte, după părerea mea ar fi imperios necesară curtea cu juri (!), mai ales în contextul despre care se discută aici – pedeapsa capitală. Fiindcă atunci viaţa unui presupus criminal nu ar mai fi doar în mâinile unui judecător (mă rog, sau trei), ci vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului ar fi decisă – în unanimitate!!! – de juraţi!
Deci, NU!
Peter-Vasile CZOMPA
P.S.: Tot ceea ce am exprimat aici este strict opinia mea personală, am exprimat-o ca simplu român, nicidecum ca ziarist… deşi vreau, nu vreau, tot ceea ce am aflat în cei peste 18 ani de presă – şi-n numeroasele cazuri grave ajunse în Justiţie, cazuri de care m-am ocupat – fireşte că şi-au pus amprenta şi asupra părerii mele personale privind pedeapsa capitală.