şi-a fost şi premiera piesei “Autorul” – partea a 3-a – spectacolul

Şi-a sosit şi mult aşteptata seară a premierei. La care, sincer, visam acum 10 ani, când am scris piesa. Nu “de 10 ani”… Ci atunci, câtva timp după ce am pus-o pe hârtie. Şi câteva săptămâni după ce, 3 ani mai târziu, a luat premiul doi la Festivalul-concurs naţional al teatrului de comedie. Repede, însă, m-am resemnat cu gândul că aceea e o lume în care nu au loc toţi. Aşa că am renunţat la scris piese, sau cum le spun eu, dialoguri. Pentru că, hai să fim serioşi, textele de dramaturgie sunt destinate scenei, nu lecturii între prieteni. Dacă nu văd luminile rampei, valoarea lor e minimă. Ai mai multe şanse să transmiţi ceva celor interesaţi de cum gândeşti, scriind un editorial despre frământările din politică.

Aşa că mi se par fireşti nerăbdarea şi chiar uşoara senzaţie de ireal pe care le-am avut înainte de deschiderea cortinei. După ce am dat câteva interviuri, m-am învârtit prin holul teatrului. N-aveam stare, de parcă nu credeam până nu vedeam. Dar, chiar şi aşa, am observat un lucru care, în Bucureşti, nu prea se mai întâmplă. Oamenii care intrau erau frumos îmbrăcaţi, “de teatru”. Doamnele elegante, multe cu blănuri, bijuterii discrete, unele chiar cu pălării, domnii cu paltoane negre, bine croite. Chiar şi tinerii, deşi nu atât de eleganţi, nu erau îmbrăcaţi ca la un concert rock sau ca la terasă. Chiar mi-a dat o stare de bine, de confort. Mai mult, împreună cu vestibulul şi cu scările placate cu marmură albastră, au dat evenimentului pe cale să înceapă o oarecare aură rafinată, scoţându-l şi mai mult în afara cotidianului meu.

Cum spuneam, au trecut 10 ani de când am scris ultima piesă, din cele 6 puse pe hârtie. Uitându-mă la toţi acei oameni veniţi pe o vreme rece să vadă piesa MEA de teatru, pe lângă sentimentul ca nu e vorba de mine :), am avut şi un oarecare regret. Dacă toate astea s-ar fi întâmplat acum 10 ani, sigur aş fi avut motive să mai scriu. Acum, chiar dacă mi-am propus să reiau înşiruirea cuvintelor pe hârtie, mă simt ruginit.

Dar să revenim la seara premierei. Aşadar, sala se umple, se aduc scaune suplimentare. Am înţeles că au fost cam 170 de spectatori. Bate gongul, regulamentar, de trei ori, se trage cortina… Şi urmează două ore în care am fost şi spectator, şi autor şi critic. Înainte de începutul spectacolului, mă întreba toată lumea dacă am emoţii. Aveam, dar dintr-un motiv greu de explicat. De când ajunsesem la Reşiţa, directorul teatrului şi regizorul tot păreau că vor să mă pregătească pentru ceva… Îmi tot spuneau că e ştiut că viziunea regizorală diferă de multe ori de cea a autorului, că aşa e firesc, că unii dramaturgi au orgolii şi nu acceptă tăieri sau adăugiri, dar că speră că eu nu sunt unul din aceia… Etc, etc, etc… Aşa că, sincer, aveam emoţii mari aşteptând să văd la ce trebuie să reziste “orgoliul” meu de autor :) Or fi tăiat prea mult, or fi adăugat ceva ce mie mi se pare că nu se potriveşte, se mai înţelege mesajul? Iată întrebări care m-au frământat cât a durat spectacolul.

Lăsarea cortinei m-a făcut să răsuflu uşurat. Modificările au fost mici şi fără influenţă în ce am vrut eu să spun prin cuvintele scrise şi, acum, rostite de trupa Teatrului de Vest. Lăsând la o parte inerentele imperfecţiuni datorate timpului scurt în care s-a lucrat spectacolul, acesta a fost reuşit, dovadă şi aplauzele privitorilor şi reacţiile lor, la ieşirea din sală, documentate de Vali, de la infocs.ro.

Aplauze, felicitări, îmbrăţişări, poze. Am cunoscut actorii. Am mâncat din sarmalele gătite cu mânuţele lui de boss-ul N. D. Vlădulescu, am vorbit despre teatru şi jurnalism. Am primit comenzi ferme pentru alte piese care să ajungă spectacole. Deocamdată, dacă directorul nu se răzgândeşte, se pregăteşte “Păstrătorul” să iasă la rampă! Să vedem :)

Iată aici câteva din articolele, reportajele şi ştirile despre această premieră. Le mulţumesc tuturor colegilor mei care le-au realizat.

RTV
Argument-CS.ro 1
Argument-CS.ro 2
Argument-CS.ro 3
InfoCS.ro
Banat TV
Vest TV
StiridinBanat.ro

PS. Click pe poze ca să le vedeţi mari.

Categorii: anacronic, călătorii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to dorin Cancel reply


    1. Pentru cititorii Infocs a fost o placere sa priveasca reportajul cu un om deosebit ca tine. ca de obicei, bunul simt si modestia au fost elementele tale care au cucerit resitenii.
      La fel am simtit si eu cand te-am vazut: un om adevarat. Si mai este ceva curios, am avut sentimetul ca te cunosc de mult, asta probabil fiindca am citit ce ai scris tu pe blog-ul tau.
      Te astept cu drag la Resita si in Banatul Montan.

    2. Un vis implinit ,dar si un imbold de-a merge mai departe ! Felicitari si mult succes in continuare !Din Maramures,cu mare drag !

    3. Ma bucur nespus de mult de succesul tau si al piesei . As dori s-o vad poate vin resitenii in turneu si la Oradea . Poate ar trebuii sa-ti iei un scurt concediu sa-ti iei piesele in ‘diplomat si sa bati din la portile teatrelor poate in provincie vei avea mai multa deschidere decat in capitala care e poate putin snoaba ! suces in contiunare si poate iti revine pofta de scris “dialoguri “