Premierul a scos de la naftalină o idee mai veche (aplicată, chiar, în alte state, ceva mai civilizate): să se confişte maşinile celor care comit cu ajutorul lor fapte penale. Sigur, pentru că noi suntem nişte superdemocraţi, pentru care dreptul de a poseda ceva e sfânt, ca să se aplice o astfel de măsură, ar trebui modificată însăşi Constituţia ţării. Deja s-au găsit destui care să se isterizeze! Nu, nu de faptul că există concetăţeni care omoară oameni pe şosele, pentru că se urcă beţi la volan, merg cu viteză, sau, pur şi simplu, nu sunt în stare să controleze maşina! Şi nici de sentinţele muuult prea blânde date de justiţia românească! Nuuuu… ci de pericolul ca aceştia să fie nevoiţi să renunţe la preţiosul bun, autoturismul. Nici măcar carnetul nu i-l luăm decât pentru câteva luni şi, în cazul unei sentinţe judecătoreşti, pentru câţiva ani. Cum să-l deposedăm, în stil comunist, de rodul muncii lui? Omul e un criminal, fără să vrea, desigur, dar cum să-i confiscăm “arma crimei”?
Curtea Constituţională, forul acela de înţelepţi ai naţiei, care le ştiu pe toate, şi-a dat cu părerea că ar fi utilă reintroducerea în Codul Penal a insultei şi a calomniei. Văleu, muică, ce de mai vaiete s-au auzit din mijlocul celor care-şi câştigă pâinea scormonind în chiloţii “divelor” sau relatând cu lux de amănunte ţiganiadele bahmu-prigoană, cristea-toader, stan-mantea, guţă-amantele. Că asta-i cenzură, că permite abuzuri, că unde-i independenţa presei? Ei bine, eu cred că insulta n-are ce căuta în codul penal, pe când calomnia, da. Dintr-un singur şi simplu motiv: insulta e o chestie atât de subiectivă, încât sunt convins că există oameni care s-ar simţi jigniţi dacă le-ai spune “intelectualule”! În schimb, calomnia e o minciună cu un nume mai fiţos. Aici ai sau nu ai probe care să susţină ce afirmi despre un om. Nu e ca la acuzaţia de prostie, unde ai toate şansele să eşuezi în a demonstra adevărul, oricât de vizibil ar fi.
Vai ce infamie! Jeremy Clarkson, ăla de la Top Gear, a vorbit urât de români! Cică avem localităţi pe care şi Isus le-ar considera uşor înapoiate! (Apropo, asta intră la insultă sau la calomnie?) Sigur, omul e cunoscut pentru afirmaţiile, uneori deplasate, alteori fără perdea, mai mereu şocante. Dar cum, noi l-am primit în ţărişoara noastră, l-am ospătat, i-am dat voie să se plimbe pe Transfăgărăşan, şi el… aşa ne răsplăteşte? Ne vorbeşte de rău prin Sunday Times? Presa noastră populară a luat foc în corpore! “Clarkson atacă România!” puteai citi scris cu litere de-o şchioapă pe fonduri galbene! Un europarlamentar îl acuză de rasism, ca şi când românii ar fi o rasă în sine. În loc să ne facem o analiză serioasă, să vedem dacă nu cumva ar fi cazul să recunoaştem că s-ar putea ascunde ceva adevăr în spusele lui, noi ne isterizăm şi ne dăm răniţi în amorul propriu. Suntem nişte victime şi, deci, n-avem ce schimba la noi! Ai băgat la cap, măi britanicule încrezut care eşti tu!?
***
Pentru a fi sigur/ă că afli rapid ce articole noi au apărut pe blog, evitând astfel intermediarii, abonează-te la newsletter, în meniul din dreapta!
***
Totul pleaca de la noi . OFENSA mare ca cineva are curajul de a arata cu degetul ce e inapoiat in Romania. De ce atata agitatie? Este f. adevarat ca avem asezari unde nu exista curent electric, unde oamenii nu au auzit de Ponta sau Basescu, sau habar nu au cine sunt. E f. greu sa recunosti ca din vina noastra, a tuturor exista asa ceva. Nu facem decat sa ascundem gunoiul sub pres in loc de a “curata”. Dar e greu sa suporti critica, e mai usor cu lauda- ASTA NU AM PRICEPUT NICIODATA. Daca nu critici, nimic nu se va schimba. Referitor la circulatie, sa spunem ca nu se confisca masinile dar despagubirile sa fie atat de mari incat ori vinzi casa si masina, ori stai pe viata la parnaie. Suna mai bine? Chiar suntem atat de salbateci incat nu ne dam seama ce TRAGEDIE si hemoragie (la propriu) se intampla pe soselele noastre ? Nu exista drum sa nu fie scaldat de sange. Numarul de vieti pierdute e ca in razboi. Chiar atat de inconstienti am ajuns incat sa ne gandim numai la masina noastra? Si eu am masina si putin imi pasa de ea (fara a fi bogat) in comparatie cu viata unui om. Puneti-va intrebarea ce a-ti prefera: masina sa vi se confiste sau sa va moara cel mai drag om din viata voastra? Asa….ca “filozofie”. Pentru cine se suie beat la volan, eu as propune inchisoare pe viata, nu numai pentru cine omoara pt. ca era beat. Mai rau, a inceput “timpul” celor drogati la volan. O alta problema ascunsa sub pres. Cu ei cum ramane?
Radu , eu sunt de acord cu tine ! precedentii postatori au su ei adevarul lor , dar e normala sentinta in cazul Huidu ? e cazul cel mai cunoscut si ca al lui precis sunt sute … a omorat 3 oameni a condus cu viteza mare pe carosabil umed , avea si copii in masina si, si… 3 ani cu suspendare ba mai sunt contestatii la daune si mai apare si la televizor . ei problema ar fi cu minunanata noastra justitie cum si la cine s-ar aplica legea ?