Bazat pe o carte, filmul de azi e despre iubire. Una ambientată în lumea circului, spectaculoasă şi misterioasă, cu personaje interesante şi ciudate. De aceea, prima impresie, cea dată de imagine, decoruri şi costume, este una foarte bună. Apoi descoperi un Robert Pattinson care nu e catastrofal în interpretarea rolului său. Dar scena e furată, ca de obicei, de Christoph Waltz. care personifică un om pentru care sentimentele sunt subordonate obsesiei sale pentru faimă şi glorie. Iar violenţa lui nu ocoleşte pe nimeni.
seară de film
Nu e chiar uşor să faci un film în care toată acţiunea se petrece în şi în imediata apropiere a unei cabine telefonice. Mai ales dacă vrei să fie un thriller tensionat şi credibil. Ei bine, scenaristul, regizorul şi actorul principal au reuşit. O peliculă care te ţine în priză 80 de minute şi nu-ţi dă indicii despre ce urmează să se-ntâmple. O poveste despre responsabilităţi, despre trădări, despre corectitudine. Despre sinceritatea cu tine însuţi. Protagonist este un Colin Farrell, într-o zi de excepţie. Pentru o seară de petrecut cu prietenii.
seară de film
Cine susţine că Angelina Jolie nu ştie să joace, trebuie să vadă acest film. E dovada că femeia n-a luat din greşeală un Oscar şi că n-o definesc doar buzele şi scandalurile. Lăsând micile răutăcisme la o parte, pelicula, regizată de un veteran al cinematografiei, prezintă o poveste interesantă, dar tragică. Un copil dispare. Şi reapare, dar mama lui susţine că nu-i al ei. E nebună sau are dreptate? Un scenariu solid, imagine bună, interpretări credibile. Un pic prea lung, dar asta intră in stilul regizorului pomenit. Pe scurt, un film despre cum o mamă nu renunţă niciodată la copilul ei, în pofida tuturor obstacolelor.
numai în România!
Ştiţi voi că uneori se spune “mare e grădina domnului!” Eu, ca jurnalist de 20 de ani, am avut ocazia să spun lucrul ăsta destul de des. Cele mai multe ştiri cu care m-am întâlnit şi pe care le-am dat mai departe nu sunt decât variaţiuni pe aceleaşi teme, în funcţie de anotimp, calendaristic sau electoral. Diferă doar locaţiile şi numele. Dar câteva sunt unice în felul lor! Şi te îndeamnă la gestul acela blasfemic, să-ţi faci cruce cu ambele mâini :) Şi mai au o caracteristică: nu ţi le poţi imagina provenind din alt colţ de lume. Par atât de româneşti, încât ar merita incluse în tratatele naţionale de antropologie culturală!
cică nu suntem cei mai hoţi din lume!
Să fie clar! Hoţie nu înseamnă doar să bagi mâna în buzunarul altcuiva şi să iei de acolo ce găseşti: telefon, bani, cheile de la maşină sau prezervativul de urgenţă. Sau să păcăleşti nişte naivi că tu le poţi înmulţi bănişorii precum făcea Isus cu pâinile. Sau să vinzi unora ciori vopsite pe post de transformatoare noi. Să găseşti un portofel pe stradă şi să-l duci acasă, în loc de poliţie, tot furt se cheamă! Că doar am depăşit vârsta la care, descoperind vreo bomboană rătăcită, strigam “ce-am găsit al meu să fie!”
despre o anumită fereastră
Acum mulţi, prea mulţi ani, traversând Vltava, pe Podul Carol din Praga, la capătul dinspre fostul palat Regal, actuala reşedinţă prezidenţială, foarte aproape de picior, am zărit la mansarda unei clădiri vechi o fereastră luminată. Era deja amurg şi pata aceea galbenă părea că poate fi atinsă doar întinzând mâna. Nu ştiu exact de ce mi-a rămas întipărită pe retină, dar am decis ca, odată şi-odată, să scriu un roman plecând de la ea. Sigur, asta nu se va întâmpla vreodată, dar… gândul mi-a rămas acolo. Mi-am reamintit de ea, când am primit o invitaţie de a scrie ceva inspirat de o fotografie cu o fereastră. Cătălin, un amic virtual feisbuchist, mi-a trimis 3 imagini, din care am ales una (cea din stânga, click pe ea pentru a o vedea mare). Nu seamănă cu cea văzută demult, dar am avut senzaţia că spune ceva. Da, ferestrele îmi spun multe, dar fără cuvinte :) Şi e al naibii de greu să traduci în limbajul nostru convenţional şi limitat. Dar am reuşit, chiar dacă parţial. Şi, cu ocazia asta, am scris şi primele versuri după 7 ani :)
