N-o să mă contrazică prea mulţi, bănuiesc, dacă spun că taximetriştii nu sunt cea mai civilizată “specie” de cetăţeni din oraşul lui Bucur. Eu apelez atât de rar la serviciile lor, încât singurele nemulţumiri în calitate de client le-am avut vis-a-vis de faptul că unii aşteptau să-i rog eu să stingă ţigara. Ca şofer, însă, m-am lovit de multe ori de modul haotic în care conduc taximetriştrii şi de totala lipsă de respect şi interes pentru “ceilalţi participanţi la trafic” :) Ca pieton nu am avut niciodată probleme cu ei… Până azi.
Crin, noua mea sursă de mirări
Credeam c-am epuizat rezerva de mirări vis-a-vis de un om politic, după ce începusem să mă obişnuiesc cu derapajele, sucelile şi halucinantele ieşiri ale locatarului de la Cotroceni. Dar m-am înşelat şi trebuie s-o iau de la capăt cu Crin Antonescu. Spre deosebire de primul, a cărui decriptare precoce m-a ferit de gestul ruşinos de a-l legitima prin vreun vot, al doilea, fără să îmi trezească cine ştie ce încredere în capacitatea lui de a rămâne în istorie pentru reformarea României, mi s-a părut mult timp benign. Şi, după 10 ani de conducere malignă a ţării, am considerat că e suficient ca succesorul să nu facă rău. Măcar atât!
seară de film
Pregătiţi-vă şerveţelele, că filmul de azi e pe bază de iubire şi emoţie şi tristeţe şi bucurie. Ce să mai, o infuzie de sentimente dată de un scenariu reuşit şi de doi protagonişti bine aleşi. Povestea pare simplă, dar nu e. Ea are un accident şi devine amnezică. El face tot ce poate pentru a-i aduce aminte de ce se iubeau ei înainte. Este oare adevărat că există cazuri rare în care doi oameni se regăsesc, indiferent de situaţiile în care sunt puşi de viaţă? Sau e doar o problemă de memorie? Un film cald, pentru o seară cât mai frumoasă! Citește restul articolului
seară de film
Pentru azi un film despre îmbătrânire, prietenie şi despre cum să-ţi iei rămas bun. Nu, nu e o dramă siropoasă şi lacrimogenă. Dimpotrivă, e chiar un gen de comedie cu trei foşti infractori, ajunşi la vârsta la care ar trebui să-şi crească nepoţii. 3 monştri sacri ai cinematografiei americane intră în pielea personajelor principale, aflate la o răspântie a vieţilor lor. Petrec împreună noaptea reîntâlnirii lor, ştiind că poate fi şi cea a despărţirilor. Citește restul articolului
vreau ca şi “iubitorii” de animale să plătească!
Am tot respectul pentru adevăraţii iubitori de animale. Cei care fac voluntariat la adăposturi, se agită să strângă mâncare şi alte lucruri necesare îmbunătăţirii vieţii câinilor de acolo, dau bani din buzunar pentru a duce la veterinar vreun căţel sau vreo pisică lovită sau rebegită de frig. Cei care adoptă madanezi şi le oferă în casele lor condiţii normale. Nu am, însă, niciun fel de înţelegere sau toleranţă faţă de istericii pentru care viaţa unui copil înseamnă mai puţin decât a unui câine, care se agită toată ziua pentru a păstra animalele pe străzi, care blesteamă pe oricine susţine găsirea unei soluţii pentru oraşe civilizate, care dau vina pe victime pentru agresivitatea unor madanezi. şi ne sfătuiesc pe toţi să mergem cu mâncare în buzunare, pentru a ne cumpăra trecerea liberă prin zonele populate de animale.
seară de film
Vă recomand pentru azi unul dintre puţinele filme decente făcute de Nicholas Cage în ultimii… mulţi ani. Un thriller dramatic de acţiune. Personajul nostru acceptă un fel de pact cu diavolul. Cineva îl va pedepsi pe agresorul soţiei sale în schimbul unui favor ulterior. Când i se cere să deconteze datoria, omul constată că nimic nu e ce pare. Şi că, pentru un moment în care şi-a dorit răzbunare, trebuie să plătească simţitor mai mult decât se aştepta. Interesant scenariu, chiar dacă, pe alocuri, îi lipsesc sondările mai profunde ale psihicului personajelor. Citește restul articolului
