Crin, noua mea sursă de mirări

Credeam c-am epuizat rezerva de mirări vis-a-vis de un om politic, după ce începusem să mă obişnuiesc cu derapajele, sucelile şi halucinantele ieşiri ale locatarului de la Cotroceni. Dar m-am înşelat şi trebuie s-o iau de la capăt cu Crin Antonescu. Spre deosebire de primul, a cărui decriptare precoce m-a ferit de gestul ruşinos de a-l legitima prin vreun vot, al doilea, fără să îmi trezească cine ştie ce încredere în capacitatea lui de a rămâne în istorie pentru reformarea României, mi s-a părut mult timp benign. Şi, după 10 ani de conducere malignă a ţării, am considerat că e suficient ca succesorul să nu facă rău. Măcar atât!

Primul semn de întrebare s-a născut după teatrul ieftin cu plecarea din politică dacă băsescu se întoarce la Cotroceni. Sigur că n-aş fi băgat mâna în foc că se va ţine de cuvânt, nu sunt CHIAR atât de naiv, dar speram că se va retrage până când masele de români îl vor ruga cu lacrimi în ochi să revină în prima linie. Nu credeam că va proceda exact ca nemesisul lui de atunci, bălmăjind nişte explicaţii puerile şi, în scurt timp, ignorând total problema, pe baza cunoscutei amnezii populare naţionale.

Nici când a rupt USL nu am fost foarte mirat, dovadă articolul acesta scris cu un an în urmă. Era clar că, nesigur pe sprijinul PSD, va evita să se trezească singur în campania prezidenţială din noiembrie, aşa că s-a extras la timp din combinaţie, cu nişte pretexte transparente, pentru a avea timp să se regrupeze, să pozeze în opozant al guvernului şi să atragă rămăşiţele electoratului lui băsescu, sfâşiat între iubirea pentru idolul lor gargaragiu, instabil şi miştocar şi antipatia faţă de Duduia lui, sau fata lui, sau fostul lui buldog.

Mirările au început când a devenit din ce în cel mai vizibil defectul despre care am vorbit şi aici, scuipatul unde ai lins. Şi în cazul lui şi în cazul lui băsescu, judecăţile mele de valoare nu sunt politice, ci umane. Eu continui să fiu idealist şi să consider că un om fără caracter nu poate face bine în fruntea ţării, oricât de şmecher animal politic ar fi. Cazul TB ar trebui să fie concludent. Ei bine, exact la capitolul acesta am zilnic surprize din partea celui care vorbea despre revoluţia bunului simţ în România.

Cea mai nouă e legată de afirmaţia acestuia, făcută la Iaşi, că, în cazul în care nu va ajunge în turul doi al prezidenţialelor, va vota candidatul dreptei (şi va îndemna la votarea acestuia). Lăsând la o parte că, până mai ieri, nu prididea în a spune că nici PDL, nici PMP, nici FC nu sunt partide de dreapta, ci însăilări politicianiste fără personalitate, abia aştept să iasă şi să îşi îndemne senin fanii să dea votul Duduii (sau lui MRU sau lui Predoiu), pentru ca ţara să nu cadă în mâinile comuniştilor! Şi să explice naţiunii, cu aceeaşi retorică bine antrenată, că Udrea nu e chiar fată rea, Ungureanu e bun de preşedinte, deşi n-a fost bun de premier, iar Predoiu… n-a rămas din oportunism alături de băsescu, după ce s-a rupt căsnicia acestuia cu PNL-ul.

Oricum, sunt extrem de curios dacă va prelua chiar toate strategiile de luptă ale celui care, în campania din 2009, făcea aluzii sub orice critică la decesul fostei soţii a liberalului, şi care, acum, brusc, nu mai reprezintă o miză politică pentru acesta, deşi continuă să controleze serviciile secrete şi procurorii. Şi mă întreb dacă există un timeline, un program, de introducere în discursul propriu a obsesiilor băsescului sau e şi pe bază de spontaneitate. Ca să ştiu dacă o să mă mai mir mult timp de acum încolo.