Pentru această seară am a vă recomanda o poveste de iubire din îndepărtata Coree. Lăsând la o parte specificul ei “exotic” pentru spectatorii europeni, are o caracteristică pe care eu n-am mai întâlnit-o în filme. Se naşte între doi oameni care nu s-au întâlnit şi nu au comunicat niciodată. Şi trăieşte abia după ce unul dintre ei moare. Sensibilă şi profundă, pelicula nu încearcă să şocheze, ci doar să emoţioneze. O ajută imaginea şi muzica, dar şi alegerile regizorale, discrepanţa dintre jocul personajelor principale, unul minimalist, altul zgomotos şi împrăştiat. Citește restul articolului
“fă”-te că manipulezi :)
Din ciclul jurnalistico-deontologic “e campanie electorală, deci să-i manipulăm pe proşti“, ProTV-ul lansează bomba! Ponta îi zice cu “fă” Doinei, adicătelea ministresei apelor. Şi, ca să fie cât mai credibil, cel mai vizionat jurnal de ştiri din România titrează o înregistrare greu inteligibilă, pentru ca nimeni să n-aibă niciun dubiu că premierul, deşi se dă băiat finuţ, e, de fapt, un ţăran de vreo 80 de ani, care a învăţat din moşi strămoşi că “fă” nu e o jignire adusă muierii, ci un apelativ ancestral. Şi, ca de obicei, “amicii” susnumitului nici nu s-au grăbit să aibă vreun dubiu.
o zi aberantă în compania Statului
Eu nu prea ies prin oraş. Decât rar şi, în principal, cu treburi. Bucureştiul nu e un spaţiu care să te îmbie la cutreierat, aşa că mă rezum la strictul necesar. Azi a fost una dintre zilele acelea în care am fost nevoit să iau iar contact cu civilizaţia dâmboviţeană. Aşa că 3 ore petrecute în acest univers spaţio-temporal mi-a “făcut plinul” pentru mult timp de-acum încolo :)
seară de film
Vă recomand azi o altă creaţie a regizorului român ignorat de hipsterimea extaziată de înjurăturile din filmele autohtone, dar apreciat de toţi ceilalţi. E vorba de Radu Mihăileanu, desigur, care a scris şi regizat iar în stilu-i inconfundabil. Cu imaginaţie şi mult umor. O poveste care ar putea părea exotică, pentru că e ambientată în universul oriental, dar e cât se poate de universală. Pe foarte scurt, femeile dintr-un sat decid să nu le mai ofere soţilor plăceri sexuale până când aceştia nu construiesc un sistem de a aduce apă de la un izvor îndepărtat. Trebuie musai să-l vedeţi ca să aflaţi ce urmează :) Citește restul articolului
seară de film
Ne întoarcem azi în Regatul Unit pentru a vedea un film emoţionant, amuzant şi trist. O poveste de iubire care depăşeşte graniţele morţii. Ceea ce pare un sfârşit de drum ar putea fi doar o intersecţie, din care să recapeţi lucruri pe care le credeai pierdute sau nu ştiai că le ai în tine. E şi muzica amestecată în tot, dar doar ca pretext. Doi actori foarte buni, Vanessa Redgrave şi Terence Stamp, dau viaţă unui cuplu aflat în pragul despărţirii naturale. Un scenariu delicat şi sensibil, chiar dacă personajul principal e ursuz şi distant. Citește restul articolului
3 minute de pauză
Pentru pauza de azi am o povestioară simpatică despre un artist. Aţi auzit de Bansky? Nici eu :) Se pare că e un artist graffitti, activist politic, regizor de film și pictor englez. Nu ştie nimeni cum îl cheamă cu adevărat. E fiul unui tehnician de fotocopiatoare şi a fost instruit ca măcelar, dar l-a atras arta stradală din Bristol. Azi e unul dintre cei mai apreciaţi din breasla sa. Ei bine, ca o autoironie, cred, s-a gândit să facă un experiment. S-a aşezat lângă Central Park din new York, la o tarabă, să-şi vândă creaţiile pentru 60 de dolari!