Ştiu că mulţi dintre noi putem doar visa să călătorim peste tot prin lumea asta atât de largă şi de fascinantă. Dar, hei, visatul e pe gratis, nu? :) Aşa că azi vă propun un nou răgaz pentru această îndeletnicire plăcută. Evident, şi un pic frustrantă, dar… Iată mai jos câteva locuri pe care, poate, vi le veţi trece în lista voastră secretă “to see in this lifetime”. Sigur, sunt multe altele, dar acestea mi s-au părut mai puţin cunoscute, mai puţin mediatizate, mai puţin comerciale.
udrea se sacrifică pentru echipa dreptei
Se pot spune multe despre Elena Udrea, dar că “e proastă” nu poate fi unul dintre ele. Chiar şi numai dacă ne gândim că idolul “intelectualilor” români nu putea să preţuiască atât compania ei doar pentru că ştie să facă sarmale, să dea cu mopul şi să fluture bileţele roz. Aşa că e greu de crezut că determinarea ei de a candida la preşedinţie e o dovadă a lipsei de luciditate. Dimpotrivă.
seară de film
Vă invit să vedeţi acum o poveste despre prietenie şi moarte. Este, desigur, ceea ce se cheamă o dramă, dar scenaristul, regizorul (ambii debutanţi în aceste ipostaze) şi actorii reuşesc să creeze o atmosferă departe de a fi apăsătoare şi morbidă. Dimpotrivă, nu lipseşte umorul, folosit cu inteligenţă şi sensibilitate. Un film despre lucrurile importante în viaţă, despre călătoriile necesare şi despre oamenii esenţiali. În rolul principal, Benedict Cumberbatch.
seară de film
O poveste de iubire este folosită aici ca pretext pentru o incursiune în istoria zbuciumată a Portugaliei din anii dictaturii lui Salazar. Da, da, oricât ar părea de ciudat, Europa secolului trecut (de după război) a cunoscut şi regimuri totalitare de dreapta, nu doar comunismul. Filmul e o scurtă lecţie de istorie. Mie, unul, mi s-a părut straniu de familiară. Cu poliţie politică, luptători în ilegalitate, atrocităţi şi excese, victime nevinovate şi torţionari. Toate înveşmântate într-o reţea fină de relaţii interumane, familiale, de prietenie şi de dragoste.
seară de film
Un nou film despre relaţia tată-fiu. Primul e senil, alcoolic şi n-a dat mai niciodată prea mulţi bani pe soţie şi copii. Al doilea e tăcut, introvertit şi dornic să-şi înţeleagă părintele. De aceea îl însoţeşte într-o călătorie bizară, în care află multe despre tatăl său dar şi despre sine. Un subiect trist, apăsător, greu de asimilat pe alocuri. Faptul că imaginea este alb-negru nu face decât să accentueze senzaţia de dezolare. Personajele nu sunt cosmetizate deloc. Par reale, chiar dacă sunt creaţia unor scenarişti buni. care reuşesc să ilustreze şi o parte a Americii pe care nu o cunosc foarte mulţi. Pelicula a avut 6 nominalizări la Oscar!
sunt un bou! (partea a 2-a)
Da, ştiu că unii nu mă cunoaşteţi decât în postura de “prompterist” la ştiri. Nu e vina voastră că v-aţi născut ceva mai târziu, deşi sunteţi, totuşi, contemporani cu goagălul :) Perioada mea de glorie în televiziune a fost în anii 1996-1997, adică acum foarte mulţi ani! În acele timpuri am avut libertatea de a face ce mi-am dorit şi ce credeam eu că merită transmis telespectatorilor. Astăzi pare incredibil că un post comercial accepta în grila sa asemenea emisiuni “elitiste” şi chiar că acestea aveau audienţă importantă. Alte vremuri, alţi oameni. Şi în faţa şi în spatele micului ecran.
