Oameni în faţa cărora m-aş ridica în picioare

Omul despre care vă vorbesc astăzi sculptează şi pictează. Nimic ieşit din comun până aici, chiar dacă nu sunt foarte mulţi care au talent la aşa ceva. Are 19 ani şi e din Oarja, judeţul Argeş, dar învaţă la Craiova. Nici asta nu e surprinzător. A luat premiul I la Olimpiada Naţională de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de fiecare dată când a participat. Adică de 3 ori. E o performanţă, dar nu asta îl face special.

Nici măcar faptul că e surdo-mut nu m-a determinat să scriu despre el. Deşi ar fi fost suficient, pentru că, în loc să stea cu mâna întinsă la vreun colţ de stradă, munceşte cu dăltiţa şi pensula, învaţă să se perfecţioneze şi e determinat să-şi folosească talentul pentru a răzbi în viaţă. Nu e uşor, atunci când te-ai născut cu un asemenea handicap într-un sătuc din România, într-o familie de agricultori, să ajungi să creezi şi, mai mult, să îţi fie cumpărate obiectele ieşite din mâinile tale.

Se numeşte Alin George Zan şi şi meşteşugeşte icoane sculptate în lemn, pe care apoi le pictează.

Dar motivul pentru care face subiectul acestei rubrici de pe blogul meu e modul în care înţelege să împartă cu cei care, ca şi el, au avut mai puţin noroc în viaţă, din varii motive. Deşi nu câştigă foarte mult din comercializarea operelor sale, a decis să dea o parte din bani unor ong-uri care se ocupă cu ajutorarea celor în nevoie. Astfel, a vândut o icoană şi un tablou cu 10.000 de roni, pe care i-a donat pentru înfiinţarea unui centru destinat mamelor abuzate.

Pentru asta, Alin George Zan, mă ridic în picioare în faţa ta!

PS. Click pe poză pentru a o vedea mai mare.

PPS. Citeşte aici  mai multe poveşti despre oameni deosebiţi!

Categorii: Oameni
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to mara Cancel reply


    1. Felicitari si dumitale d-le Herjeu pentru tot ce scrii . Si baiatului ….BRAVO Pui de om!

    2. Aproape ca ma obisnuisem cu o presa care scoate in prim-plan tot ce avem mai intunecat,mai hidos si mai respingator in jurul nostru,dar articolul lui Radu Herjeu,excelent in tot ce scrie,de altfel,este o fericita exceptie,pe care o salut cu toata consideratia.Din ce sa invete tineretul nostru,daca nu din asemenea exemple ?Putem si trebuie sa schimbam mentalitatile,doar sa ne propunem acest demers.Felicitari George Alin,respect Radu !

    3. Sa ne amintim ca si marele Grigorescu a inceput pictura cu iconite pe care le vindea in piata. Oamenii le cumparau zicand ca “. Lu sunt de la un suflet bun”. Lui Alin i-a dat Dumnezeu acest har , sa-l tina sanatos si poate candva se va face cunoscut in toata lumea. Cu mult respect, succes!

    4. Fireste ca merita si mai sunt multi oameni adevarati in fata carora merita sa ne inclinam si nu sunt neaparat recunoscuti international ci oameni simpli care din prea putinul lor, nu se gadesc prea mult sa-si ajute semenii mai in suferinta decat ei! Romania inca mai are oameni adevarati chiar prin catunele uitate de “civilizatia” hotiei si de diplomatia minciunii, unde criminalii si cei ce au uitat de bunul simt nu au ajuns (inca)!