Dacă tot nu mai avem președinte certăreț, iar chiloții ”vedetelor” sunt încă în vacanță, era timpul să izbucnească o nouă agitație pe scena publică românească. Televiziunile se înghesuie să se îngălbenească, iar știrea zilei e… cursul francului elvețian! Oameni care habar n-aveau cu ce-și plătesc paznicii văcuțelor mov pita și ceapa luate de la supermarket, își încep discuțiile la serviciu cu ”ai văzut, tu, cât s-a făcut francul elvețian?”. Te întrebi dacă nu cumva România e pe cale să-l adopte ca monedă națională.
Eu nu înțeleg. De ce atâta tevatură pentru că niște persoane private trebuie să returneze unor instituții private mai mulți bani, pe baza unui contract legal, semnat de ambele părți? Nu e vorba de o nouă dijmă inventată peste noapte la palatul Victoria, nici de vreun tribut stabilit ad-hoc de Bruxelles. Nu se pune problema vreunei mașinațiuni a Băncii Naționale de depreciere a leului pentru cine știe ce scopuri obscure. Ci de o măsură a autorităților de la Berna și de consecințele ei asupra unei înțelegeri între două părți, prin care una a luat niște bani, și-a făcut treburile cu ei, și trebuie să-i dea înapoi celeilalte, în condiții asupra cărora au căzut de acord. Nu i-a forțat nimeni să ia credite, nu i-a obligat nimeni să le contracteze în acea monedă și sigur nu i-a oprit careva să citească toată hârțogăraia pe care le-au pus-o sub nas băncile. Și chiar dacă o făceau, nu cred că găseau vreo mențiune despre obligativitatea respectivei instituții financiare de a ține în frâu nărăvașul franc.
Deci, unde-i interesul public?
Multe voturi s-au câștigat cu sintagma ”stat al asistaților”. Mulți corporatiști și întreprinzători privați, dar și bugetari cu lefuri sigure, nu suportă ideea ca executivul să-i sprijine pe cei care au probleme și nu se descurcă singuri. Să pună mâna să muncească și, dacă nu le ajung banii de lemne, să mai pună o treanță pe ei. Să încetăm cu ajutoarele astea sociale, plătite din bani munciți de noi. Acum, brusc, când noi suntem cei cu dificultăți, ieșim în stradă și cerem guvernului și BNR ”să facă ceva”. Păi nu pot face nimic decât pe bani publici. Adică pe ai mei și-ai celorlalți care-și plătesc taxele. Și pe care eu, de exemplu, nu-i vreau cheltuiți pentru că niște oameni nu s-au gândit la viitor atunci când și-au luat o casă, o mașină sau televizor color. I-au înșelat băncile cu ceva? Au încălcat acestea contractul? Să le dea în judecată și să le stoarcă de bani.
Și să nu-mi spună nimeni că oamenii aceștia au luat credite din cauza sărăciei. Amărâților nu le dă nici tata mare împrumuturi, că nu au cu ce să garanteze. Le-au luat ca să trăiască mai bine. Ceea ce e nu e de condamnat, mai ales în logica mecanismelor care stau la baza unei economii capitaliste. Dar și-au asumat riscuri pentru asta. Pot privi cu empatie greutățile în fața cărora s-au trezit, dar nu înțeleg să le împartă cu mine, așa cum n-au făcut-o nici cu beneficiile unei dobânzi mult mai mici.
Există o vorbă din popor: nu te-ntinde mai mult decât ți-e plapuma. Și, oricât de ciudat ar părea, nu comuniștii au inventat-o!
Pentru prima dată nu sunt de acord cu tine şi îndrăznesc să spun că greşeşti. Precizez că nu am şi n-am avut credite în CHF şi nici în altă monedă. Ştiu însă că în 2007 şi 2008 solicitanţii de credite primeau invariabil de la toate băncile abordate acelaşi răspuns: “nu vă încadraţi la credit în lei sau euro, doar în CHF”. De parcă băncile făcuseră o înţelegere, o conspiraţie dăunătoare clienţilor, în cele din urmă. Nu cred că în România există o lege antitrust care să protejeze cetăţenii de astfel de practici. Mai mult, băncile străine practică dobânzi şi comisioane muuult mai mari decât în ţările de origine. Cine şi de ce a permis aşa ceva? Nu se pune problema că nu s-au citit bine şi complet contractele, deoarece cunosc un angajat la o bancă pe care creditul îl aduce la sapă de lemn şi o directoare de filială bancară a cărei rată lunară la credit îi depăşeşte de ceva timp salariul (care, îţi dai seama, nu este mic). Nu te poţi gândi că oamenii aceştia nu ştiau cu ce se mănâncă creditele. Nu trebuie să se plătească din bugetul de stat creditele CHF ci băncile trebuie să-şi limiteze profitul. De ce să primească de 4 ori mai mult decât au împrumutat? Cum e posibil aşa ceva? Şi, în lipsa oricărui argument, cred că trebuie să fim solidari, deoarece instituţiile, fie de stat sau private, nu apără cetăţenii ci sunt împotriva cetăţenilor, spoliindu-i, umilindu-i, făcându-le viaţa un iad. Într-un fel sau altul sistemul corupt din România ne va veni fiecăruia, pe rând, de hac. La ce-mi foloseşte să spun “aşa le trebuie”? E un fel de “să moară capra vecinului”. Un pic de empatie nu strică iar dacă e însoţită şi de puţină circumspecţie e şi mai bine.
Eu am empatie pentru cei care sunt batuti de soarta, nu de propria lipsa de inteligenta in luarea unor decizii. Indiferent cum i-au atras bancile pe clienti sa-si ia creditele in franci, e responsabilitatea acestora ca au acceptat. Ce fac sau nu fac bancile e o alta discutie, care n-are legatura cu textul meu. Daca ele incalca legea, sa fie date in judecata si falimentate de cate despagubiri ar trebui sa plateasca. Daca nu…
Dupa cum am spus, eu nu sunt de acord cu interventia statului din bani publici. In rest… n-au decat sa gaseasca o solutie. Pe mine ma deranjeaza mult mia mult buticarii crae pun adaos comercial de 100-200% decat o banca. Sau comerciantii crae iti vand un ceai de 1 leu cu 10. Mie acolo mi se pare furtisag. Dar nimeni nu se plange, pentru ca oricine stie ca, daca nu vrei sa dai mai mult decat face, nu cumperi. Asa e si cu bancile.
Ai perfecta dreptate House!! MULTUMESC!! ASA ESTE CA SUNTEM UMILITI IN PROPRIA NOASTRA TARA DE TOATE BANCILE SI COORPORATIILE SRAINE!!! ASA M-AU MINTIT SI PE KINE CA DOBANDA LA FRANCI ESTE CEA MAI MICA!!…..SI MI SE DUBLASE CREDITUL IN NUMAI 3 ANI DACA TREBUIA SA PLATESC PANA ACUM PLATEAM DE 4 ORI SI CEVA ACEST CREDIT!! SI STIU OAMNI CARE SI-AU VINDUT CASEL LA CARE AU PLATITI TOATA VIATA CA SA ACITE NENOROCITUL DE CREDIT IN FARNCI ELVETIENI!! RUSINE STATULUI ROMAN CA DESI NE UMILETSE MEREU DA VOIE SI ALTORA SA FACA LA FEL!!……ROMANII NU MAI SU DREPTURI DE MULT CI NUMAI OBLIGATII FARA NUMAR!!….
BUNA SEARA RADU!! SI MA ROG DE CE TII ATAT CU ESCROCHERIILE BANCILOR???……..EU AM ALUAT ACUM 7 ANI 60 MIL IN FRANCI SI TREBUIA SA RETURNEZ DE 4 ORI VALOAREA ACESTUI CREDITT PENTRU CA A CRESCUT DE 4 ORI FRANCUL IN CATIVA ANI!!!!! NU ESTE NORMAL ASA CEVA!!!! ESTE SRIGATOR LA CER!!!……AM AVUT CREDIT SI IN EURO LA MASINA DAR CAND AM TERMINAT RATA ERA DOAR UN PIC MAI MARE EURO!!! ASA CA CREDITUL CU FRANCI MI SE PARE ESCROCHERIA SECOLULUI!!!……CAND AM VAZUT CA IN 3 MI SE DUBLASE VALOAREA CREDITULUI I-AM DAT IN JUDECATA CACI NU ERA PREVAZUT IN CONTRACT ASA CEVA CA IN 3 ANI MI SE VA DUBLA CREDITUL SI AM CASTIGAT SI AM LUAT IAR IN EURO SI AM ACHITAT CREDITUL INTEGRAL PREVAZUT IN CONTRACTUL INITIAL!!…..STATUL ESTE VINOVAT CA A ACCEPTAT ASA RAPID ACESTA CRESTERE A FRANCULUI ELVETIAN!!! SI DA CRED CA ESTE O PROBLEMA NATIONALA !!! CUM SA RESTITUI DE 4 ORI VALOAREA UNUI CREDIT OMULE?????IN TARA SARACIEI LUCII????………
Vad – si la TV, si in comentariile de aici – ca in aceasta problema, ca si in multe altele, parerile sunt imposibil de reconciliat… Personal, am avut un credit MIC in CHF, m-am prins destul de repede de tzeapa, l-am rambursat anticipat si am spus tuturor (n-aveam Fb pe vremea aia) despre asta… asa ca, in principiu, as fi de acord (dar nu total) cu cei care spun “asa le trebuie”…
Totusi, ma gandesc la responsabilitatea statului in aceasta chestiune – nu neaparat a Romaniei… Atunci cand un cetatean al unei tari este luat ostatic de niste teroristi, statul respectiv are obligatia sa incerce sa-l elibereze, nu? Sigur, asta va costa contribuabilii, poate unii vor spune “ce dracu’ a cautat prostul ala in Irak sau in Siria”… Daca insa as fi fost in vacanta la Paris, nu putea spune nimeni ca n-am vazut riscurile, nu? Poate am prieteni in Vincennes si locuiam la ei – chiar am stat acolo candva! Si aveam ghinionul (!) sa fiu la cumparaturi chiar in magazinul in care au pierit cei 4 ostatici – ar putea spune cineva “asa-mi trebuie, daca n-am calculat si prevazut riscurile”? Mi-ar fi placut sa stiu ca statul roman face pe dracu’n patru sa ma elibereze, iar conationalii mei nu se gandesc la costuri. Acum, paralela: 75.000 de romani au fost luati ostatici de niste teroristi financiari elvetieni (si nu numai!) si sunt in pericol… de moarte chiar (cred ca unii dintre cei care-si vor pierde casa s-ar putea sinucide). Sigur, printre ei sunt unii care stiau sau banuiau la ce riscuri se expun, cum au fost cei trei jurnalisti in Irak, altii insa au fost – comparativ vorbind – intr-o excursie in Elvetia (tara sigura, fara astfel de riscuri, cel putin aparent)…
Eu nu stiu ce concluzie sa trag, nici macar nu stiu daca paralela asta este buna – invit pe cine citeste sa comenteze.
Comparatia ta e neadecvata. Teroristii fac un act de agresiune carora le cazi victima fara sa ai vreo vina. IN cazul creditelor, nu i-a inchis nimeni pe acesti oameni intr-o camera si i-a obligat, cu pistolul la cap, sa semneze niste contracte.
In cel mai rau caz, unele banci sunt mai ascroace, dar nicidecum teroristi. Dar, ca si in cazul escrocilor, cel mai vinovat e cel care se lasa pacalit, din “naivitate”, necunoastere sau neinformare.
Statul poate reglementa activitatea bancara, astfel incat, daca incearca cineva o escrocherie si e prins, sa fie pedepsit. Nu poate impune bancilor sa-i informeze cu forta pe clienti, desi pe astia ii doare undeva de soarta lor pe urmatorii 30 de ani.
”Cel mai vinovat este cel care se lasă păcălit”? Cu toată stima, nu pot fi de acord – nu comentez definiția cuvântului păcălit, dar poate că nu chiar toți s-au ”lăsat”… ci chiar au fost escrocați (nu cu pistolul la cap, dar…). Hai să mai fac o comparație (nu știu dacă e adecvată sau nu :)
Lucrătorii din domeniul financiar-bancar obișnuiesc să numească ”produse” cardurile și diversele modalități de credit, economisire etc. etc. Să facem o comparație cu mai-obișnuitele produse comerciale, mărfuri (să zicem alimentare) sau servicii. Pentru acestea, există un OPC unde poți reclama faptul că ai mâncat fără să știi (!) diverse E-uri sau că ai fost prejudiciat prin servicii proaste… și aici răspunderea se împarte, fiindcă există – să ne referim la alimente – un lanț întreg: producător, importator, transportator, comerciant en-gros, comerciant en-detail… adică, faptul că pe etichetă respectivul ”E” nu este vizibil, sau nu este deloc, sau nu este explicat în amănunt, sau nu este scrisă românește – poate fi imputat mai multora…
Un produs bancar – creditul în CHF – este însă o afacere strictă a băncii respective: ea o ”produce”, ea o ambalează / etichetează, tot ea îi face reclamă și tot ea o vinde… deci răspunderea pentru păcăleală nu poate fi împărțită cu nimeni.
De ce nu există și pentru produsele bancare o perioadă de ”garanție” și posibilitatea de a returna / schimba produsul? Cumpăr un mixer de câțiva lei și am posibilitatea să-l aduc înapoi fiindcă nu-mi mai place, sau constat că nu face ce credeam eu că face – legal, pot obține banii înapoi integral, chiar dacă mai există încă niște comercianți care nu schimbă marfa vândută sau o schimbă, dar nu dau banii înapoi – și pe care toată lumea a început să-i eticheteze drept ”șmecheri”, speculanți, sau – în cel mai bun caz – depășiți… Atunci băncile cum sunt?
Să zicem că mă duc să-mi fac un card de credit – duc un camion de acte, plătesc o groază de bani, aștept o grămadă de timp… credeți că, la un moment dat, dacă mă satur și spun ”basta! vreau toți banii înapoi” – se poate? Normal ar fi să se poată, ca la orice produs… Greșesc oare? Ba chiar, dacă ai făcut greșeala să iei un credit și te răzgândești, nu numai că toate cheltuielile și comisioanele nu se rambursează, dar trebuie să mai plătești și PENALIZĂRI fiindcă returnezi banii anticipat??? Legile astea bancare par că sunt făcute chiar de bănci, ca în situația parlamentarilor care își decid propriul salariu… și așa se întâmplă peste tot, nu numai în România.
Un excelent articol care pune punctu pe i. Este o afacere ]ntre doi particulari bogați, pe bază unui contract, semnat de ambii în mod conștient, în care statul și Banca Națională nu au ce căuta. Amestecul ar însemna eludarea tuturor regululor economiei de piață. De văzut care este categoria socială care s-a împrumutat în franci elvețieni și vă veți convinge de ce unii politicieni și „afaceriști” fac atâta gălăgie. Felicitări pentru articol!
Imi pare rau,dar conducerea Romaniei TREBUIE SA REZOLVE ACEASTA PROBLEMA ! PTR CA NU DOAR CEI CARE AU LUAT CREDITE,SUNT VINOVATI ! DE CE GUVERNUL SI BANCA NATIONALA NU REGLEMENTEAZA ACEASTA SITUATIE CU BANCILE STRAINE ? SUNT MULTE CAZURI IN CARE BANCILE PRACTICA O ANUME CAMATARIE CU ACTE IN REGULA ! PENTRU ACEASTA SITUATIE VINOVATA ESTE CONDUCEREA ROMANIEI,CARE NU PROTEJEAZA POPULATIA,DE ACESTI CAMATARI CU ACTE IN REGULA !