După ce-a agitat nevrotic usturoiul, până când spiritele cele rele şi comuniste au bătut în retragere în faţa tătucului de la Cotroceni, Neamţu s-a trezit brusc fără coledzi şi fără vreo recompensă pentru elucubraţiile de dreapta emise pe scenă, în spatele ei, în studiouri de televiziune, pe internet, mă rog, oriunde a fost luat în serios. Asta şi pentru că pasiunea lui adolescentină pentru Codreanu s-a mutat asupra lui Frau Komissar, şi nu asupra Duduii, aşa cum ar fi fost înţelept.
Supărat că nu-l bagă şi pe el nimeni în seamă, la înjghebarea noii drepte prezidenţiale, Neamţu se burzuluieşte pe unde apucă, dă din picioare şi chirăie, ca un copil căruia părinţii nu vor să-i dea prăjitură. Mămuca lui a mâncat bătaie ca pe maidan în alegerile din PDL, tătucul i-a întors spatele, ocupat cu supravegherea mişcărilor din grădina Cotrocenilor, iar el s-a trezit orfan într-o lume rea şi pizmaşă, care nu pricepe, oricât ar urla la ea, că îi vrea binele.
Aşa că s-a decis să-ncerce pe cont propriu, să facă cât poate de mult zgomot, poate îl recuperează, totuşi, cineva, şi-i dă un rol, fie el şi minor, în viitoarea piesă pe care o pune în scenă TB pentru 2014. Şi cum să atragi atenţia altfel decât atacându-i pe cei care stau la masa la care râvneşti să fii invitat? Dai cu cocoloaşe de pâine în ei, până îi enervezi şi, ca să scape de tine, îţi îndeasă-n gură un copan descărnat. După câteva ieşiri vitriolante la adresa Duduii (vezi aici), agitatul dreptaci a mărit miza şi a pus tunuruile lui de jucărie pe, până mai ieri, idolul său politic. Supărat că acesta-şi trage partid nou, încropit din politicieni reşapaţi, în loc să apeleze la vânoşii tineri răsăriţi ca ciupercile după ploaie, la umbra lui Macovei, Neamţu îl ceartă pe TB că le permite consilierilor să stea pe net în timpul programului de lucru. Şi îl şi trage de urechi pentru c-a făcut din Cotroceni un laborator pentru un partid. Public, Băsescu îl ignoră. În privat nu ştim dacă i-a zis ceva de dulce, dar muţunache recidivează şi se arată nemulţumit de politica de cadre a preşedintelui, care şi-a tras consilier nou, pe vestitul Murgeanu, fosta lui mână dreaptă în Primăria Capitalei. Şi una dintre urechile Securităţii de dinainte de ’89, după popriile-i mărturisiri. Să fiu sincer, îi înţeleg şi-i împărtăşesc nemulţumirile lui Neamţu, privitoare la modul în care gestionează Băsescu lucrurile prin Cotroceni şi nu numai.
Dar, spre deosebire de el, eu am înţeles de mult că la curtea cârmaciului sunt bineveniţi şi mult mai utili oameni ca Murgeanu, trecuţi prin ciur şi prin dârmon, decât un tânăr instabil, impulsiv, imprevizibil şi guraliv. Care se întreabă infantil: “E oare și asta o mișcare populară? În acest fel dorește Traian Băsescu să renască încrederea cetățenilor în clasa politică?” Ete fleoşc!
***
Parca asistam la conflictele pustanilor de cartier, care prin metode imature si prostesti, vor sa-si atinga scopul cu orice pret. Aceasta este societatea pe care au construit-o cei ce s-au perindat la guvernarea tarii. Normal, suntem dezamagiti de politicienii nostrii, dar ce este mai trist, este, ca nu invatam nimic din greselile lor. Marionete si lingai, (scuze pt. exprimare) sunt intalnite in toate clasele sociale. Nu poti sa-i ignori, dar nici sa-i faci mai constienti, mai responsabili, pentru imaturitatea cu care actioneaza. Exemplul cel mai concludent, porneste de la Cotroceni, iar societatea civila a permis sa se perpetueze.Dupa parerea mea, Imnul National, trebuie sa ramana “DESTEAPTA-TE ROMANE “
Neamtu nu a gresit dreapta . a gresit omul de dreapta