îngrijirea unui copil costă mai puţin decât a unui câine

Ştiţi cât costă, în viziunea statului roman, întreţinerea şi hrănirea unui copil de până în 3 ani? 236 de lei pe lună! Adică puţin peste 7 lei pe zi. Cel puţin atât primeşte (în afară de salariu) un asistent maternal care are în îngrijire un astfel de micuţ. Cu banii ăştia trebuie să-i cumpere mâncare sănătoasă, pamperşi, haine, jucării.

Ştiţi cât costă o sticlă mică de suc la orice terasă dărăpănată din capitală? Între 6 şi 9 lei! Desigur, veţi spune, nu e bine să dai unui copil suc, că are zahăr şi dioxid de carbon! Şi nici hamburgeri nu e bine să-i dai, pentru că, deşi intră doi în 7 lei şi l-ar putea sătura, au cam prea multe calorii şi grăsime cât să înfunde arterele unui elefant. Pe un astfel de copil trebuie să-l porţi legat la ochi prin oraş, când treci pe lângă vitrine. Şi pentru el trebuie să reînveţi meşteşugul antic de confecţionare a păpuşilor din coceni de porumb şi cârpe. Ar fi bine să găseşti în pod marea oală a mamei (sau bunicii) în care fierbea scutecele de pânză. În loc de şampon antilacrimi şi de creme antiiritaţie, cumperi un calup de săpun de casă cu leşie. Cu care poţi spăla şi hainele, dar nu foarte des, ca să nu se uzeze prea repede. În loc de tricicletă, îi rupi un băţ şi-l pui să alerge călare pe el. Ceea ce, combinat cu lipsa preparatelor fast-food şi a dulciurilor din dietă, s-ar putea chiar să-i folosească.

Poate că am putea ceda argumentului că România e amărâtă şi că, pe lângă problemele politice, de infrastructură, de asistaţi social, de hoţie aproape generalizată, mai trebuie să aibă grijă şi de nedoriţii copii ai unor mamifere bipede. Că, din sărăcia lui, plăteşte salariu unor oameni ca să se prefacă a fi părinţi ai celor abandonaţi şi oferă celor mici o şansă la un trai aproape decent (sigur mai apropiat de el decât cel din orfelinate). Poate că e corect până la un punct şi, poate, ar trebui să strângem din dinţi şi să sperăm că lipsurile materiale din copilărie nu-i vor face să crească strâmb. Nu-i vor împinge să-şi ia singuri, nu prin muncă, ceea ce li se va părea că ceilalţi copii au primit pe tavă de la părinţii lor. Poate e adevărat ce ni se spune de 22 de ani încoace: atât se poate acum.

Dar atunci trebuie măcar pusă întrebarea de bun-simţ: de ce statul alocă pentru hrana unui câine dintr-un adăpost comunitar 10 lei pe zi?

***

Pentru a fi sigur/ă că afli rapid ce articole noi au apărut pe blog, evitând astfel intermediarii, abonează-te la newsletter, în meniul din dreapta!

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Comparatia nu e buna . Ganditi-va la cati bani aloca statul pentru un puscarias ………….. Cati bani merg acolo …………Sant multi care nu ar merita nici macar un colt de paine si o cana de apa pe saptamana …….dar 3 mese pe zi , casa curata si caldura …………..nu mai pui ca-i deschide usa gardianul , are asistenta medicala asigurata , spital in penitenciar , tv-cablu , acces la internet , etc .
      Cate scoli din Romania au acele conditii ? Aici ar fi mult de lucru la iubitii nostri ALESI AI POPORULUI .

      1. Comparatia e foarte buna. Asa cum e si cea facuta de tine. Si pe care am facut-o si eu, intr-un alt articol de pe blog.

    2. Sunt copii abandonati nu neaparat orfani iar de alocatia de stat pentru copii ce sa mai vorbim cu 42 de lei se poate ingriji un copil ? Sunt sume de-a drptul derizorii. Comparatia cu un caine nu e buna, un om adult nu cred ca manca cat un caine iar cainele nu are nevoie de haine.

    3. copii nu au valoare. oamenii nu au valoare. cainii au valoare. observ grija multora pt cainii vagabonzi pe banul public. in ro asta a devenit o afacere prospera. proprietarii astfelor de afacerii agita spiritele unor dereglati psihic astfel sa avem un scandal nesfarsit cu cainii vagabonzi si nu cumva sa nu li se taie sponzorizarea. sunt proprietari de adaposturi care elibereaza cainii. altii ai ucid apoi cheama presa sa vada crimele si sa inmoaie opinia publica. e o afacere mizerabila bazata pe sensibilitatea publica. nici 20 milioane de caini nu valoreaza cat viata unui COPIL !!!!!!!! toti comentatorii in favoarea cainilor vagabonzi ar trebuii dusi la psihiatru pt ca nu am auzit din partea lor nimic despre pisici, pasari si alte animale de companie ei numa caini vad.

      1. Dupa cate semne de exclamare ai folosit, presupun ca tu esti zilnic preocupat si activ in ceea ce priveste copiii nimanui. Sau doar vorbesti in clisee pe aici, din lipsa de alta treaba ? Si sa nu uit… cam cate pisici, papagali, canari, porcusori de Guineea sau testoase , toate agresive, ai vazut tu pe strazi, asa incat sa fie cazul sa se discute despre tinerea lor sub control ? Of, Doamne…

        Cum spuneam, iti doresc succes in cresterea si educarea copiilor altora pe care sunt sigura ca ii ai in grija, dupa patosul cu care scrii pe aici :)

    4. Un caine , de oricare ar fi el , este de foarte multe ori mai bun dacat multi, foarte multi oameni . N-as putea spune acelasi lucru despre un puscarias (si ma refer aici strict la acele specimene inchise dupa violuri, crime , hotii , spargeri, etc . in niciun caz la cei inchisi din considerente politice sau datorita erorilor comise de asazisii .. magistrati ), caruia i se aloca mult peste ceeace primeste , de exemplu un student bursier . Deci vorbind de prioritati as lua trei parti de la puscariasi si as da la copii si studenti , dar parca n-aqs face o paralela intre un copil si un caine , fie el si comunitar …

    5. Corect Domnu’ …un kg de hrana pentru caini costa de la 3,5 lei la 7-8 lei , depinde de sortiment ,cu somon,carne vita,porc ,miel.etc, dar un caine nu poate manca mai mult de 200-300 grame pe zi….diferenta o mananca ingrijitirii,administratorii si tot le mai raman bani din cei 10 leuti.
      Si ce Dumnezeu nu ati realizat oameni buni ca animalele sunt bagate mai mult in seama decat omul ?

      Va trebui sa mai treaca multa vreme pana vom auzi de bine…va trebui sa speram ca deja suntem obisnuiti cu greul ,ma refèr la majoritate nu la ‘exceptii’.