în referendumuri să ne luptăm

Ştiu că nu-i frumos ce fac, şi sunt foarte supărat pe mine pentru asta, dar a sosit timpul să-i dau dreptate şi lui Băsescu. Ştiţi voi, alesul, realesul, suspendatul dar niciodată demisul preşedinte al României. După 6 luni în care a stat cuminte în banca lui de la Cotroceni, mulţumindu-se să boscorodească din când în când, a decis că e vremea să dea un semn de viaţă. Cine crede c-a făcut-o ca să umbrească “vizita istorică” a lui Ponta la Frau Merkel, se înşală. Se ocupase de asta Duduia, anunţându-şi la fix divorţul.

Ei bine, spuneam că trebuie să fiu de acord cu TB. În 2009, românii care s-au obosit să meargă la referendum au spus clar că vor Parlament unicameral şi 300 de aleşi într-însul. Sigur, organizarea plebiscitului şi tema lui au fost doar arme electorale pentru cel care voia să fie reales în fruntea statului. De aceea, rezultatul lui nu s-a aflat pe agenda politică şi legislativă a guvernelor Boc 2, 3, 4… Doi ani şi ceva, nimeni n-a avut timp să se ocupe şi de ce-a zis poporul că vrea. Acum, însă, în pragul unui nou ciclu politic, poporul trebuie zgândărit niţel în orgoliu, iar scoaterea de la naftalină a subiectului pare taman bună, odată cu revizuirea Constituţiei.

Dincolo de asta, esenţa problemei rămâne. Trei sferturi dintre cei care ajung azi în Parlament (indiferent de sistemul electoral) sunt inutili. Nu lor sau apropiaţilor lor, desigur, ci ţării. Prezenţa lor acolo e ornamentală şi dependentă de interesele proprii şi de gaşcă. Existenţa a două camere nu s-a dovedit utilă până acum decât în tergiversarea atâtor legi importante, plimbate de la deputaţi la senatori şi înapoi, după care au dat o tură pe la Cotroceni, pentru a se-ntoarce de unde-a plecat. S-ar putea spune că trei (30 sau 300 de) capete judecă mai bine decât unul singur. Asta într-un univers ideal, în care gânditul este tributar inteligenţei şi interesului naţional. La noi, dacă vrei ca ceva să NU fie făcut, pune la lucru 3 români. Mai întâi se vor certa pe şefie, apoi îşi vor cumpăra unul altuia votul decisiv. Şi, în final, după ce se va decide ceva, nu se vor apuca de treabă, pentru că al treilea va face mereu, gălăgios, contestaţie. Doar aşa, de-al naibii, c-a pierdut!

România are nevoie, în acest moment, de un Parlament mai puţin decorativ. De unul mai mobil, mai flexibil, mai dinamic. Mai profesionist, dacă vreţi. O să-mi spuneţi că şi 300 pot fi la fel de inutili ca şi 500. De acord, dar e posibil ca şi aici, legile competiţiei să-şi spună, la un moment dat, cuvântul. Şi, cu cât numărul de fotolii va fi mai mic şi cel al candidaţilor mai mare, cu atât să crească şansele ca nivelul celor “admişi” să fie mai ridicat. Cam ca pe vremuri, când nu oricine intra la facultate, indiferent câţi bani aveau mămica sau tăticul.

Dincolo de toate acestea, sigur că ieşirea lui TB este una strict politicianistă. A simţit că e momentul să iasă din amorţeală şi să înceapă  pregătirea terenului pentru alegerile de anul viitor. Nu atât cele europarlamentare, deşi ele vor fi primul test electoral al partidului prezidenţial ce-stă-să-vină (dar nu s-a decis încă pe ce traseu). Atenţia lui e îndreptată spre succesorul său în Palatul Cotroceni, pentru că de acesta va depinde mult şi traiectoria politică ulterioară a actualului ocupant. Vrea să reintre în joc şi o face scoţând iar poporul la înaintare.

PS. Ideea unui nou referendum e caraghioasă. El va fi la fel de consultativ ca şi cel din 2009. Sigur, politic, va accelera uzura actualei puteri, dar practic, va fi inutil. În fond, dacă românilor nu le va plăcea noua Constituţie, revizuită de USL, n-au decât să stea acasă sau să voteze împotriva ei.

***