Mă uit la circul de la CSM şi mă apucă groaza! Aşa vor arăta “statul de drept” şi “democraţia” de acum înainte? Se va instaura dictatura absenţei? Pentru că cineva n-o vrea pe Mona Pivniceru ministru, magistraţii s-au rătăcit astăzi pe drum, cât să nu se poată constitui cvorumul Consiliului. Şi o vor face până va reveni TB la Cotroceni, ca să rezolve el definitiv problema.
Desigur, tot el e cel care i-a învăţat pe români cum e să câştigi prin neprezentare, îndemnând la boicotarea referendumului, în care, aşa cum ştim cu toţii, a învins! Ce urmează? Ceilalţi vor sta acasă ca să nu se facă cvorum în Parlamentul care trebuie să ia act de izbânda istorică a lui TB împotriva poporului! Şi scandalul continuă, în timp ce strategia braţelor încrucişate tinde să devină politică de stat.
Exact de asta aveau nevoie românii. Să le spună cineva mare, cineva important, cineva cu greutate, că e în regulă să stai acasă, să chiuleşti, să zaci în propria-ţi indolenţă, pentru ca lucrurile să se rezolve aşa cum vrei tu. Ca şi când n-ar fi fost suficient că există încastrate în fibra acestui norod delăsarea, procrastinarea, fuga de responsabilitate, frica de a ieşi în faţă şi de a lupta pentru drepturi… trebuia acum să vadă, la scară mare, cum toate aceste defecte îţi pot aduce beneficii şi câştig de cauză. Şi exact asta le lipsea celorlalţi. Să simtă cum e inutil să te lupţi pentru valorile în care crezi, să iei poziţie, să te agiţi, să fii activ, să încerci să schimbi ceva în jurul tău, să construieşti. Pentru că nu ai decât de pierdut! Timp, energie, speranţe, idealuri, credinţa că merită să încerci, măcar, să faci ceva.
Lăsând la o parte politica, simpatiile sau antipatiile, frustrările sau satisfacţiile, trebuie să fii tare limitat să nu simţi/înţelegi că toate astea vor avea un efect nefast asupra mentalităţii populaţiei autohtone, care, să fim sinceri cu noi înşine, nici nu a excelat aproape niciodată, de-a lungul istoriei, în calităţile necesare unei mari naţiuni!
UPDATE. Aşa cum prevedeam mai sus, ceilalţi au ameninţat cu amânarea întrunirii Parlamentului pentru reînscăunarea lui TB. Aşa că, repede, repede, CSM-ul şi-a recuperat membrii rătăciţi ieri şi a reuşit să ia act de demisia Monei Pivniceru.
***
Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.
În niciun sport , în nicio competiție nu stiu să se câștige prin neprezentare. În politica din România văd că se poate.. ! Dar cel mai mult mă intrigă dreptul unora care încalcă dreptul altora de a-si decide soarta. Și în acest caz mă refer și la românii din strainătate care se pare ca au înclinat balanța atăt în alegerile prezidențiale din 2009, cănd au “ votat ” masiv, precum si la referendumul din 2012, când au lipsit masiv. Oare nu ar fi mai corect ca doar plătitorii de taxe și impozite, în țară, să decidă alegerea celui care să le reprezinte interesele, a mediatorului între puterile statului si între stat și societate , adică a președintelui ? Adică acei oameni care plătesc servicile oferite de stat și care simnt prioritățile si derapajele și se supun legilor acelui stat. Sau, sa să mă exprim alt fel; nu particip la fondul de rulment.. dar influențez hotărârea destinației acestor banii ! Poți lipsi dar nimeni nu cred că ar putea avea dreptul de a decide în numele tău de ce parte a baricadei te afli.
Si aici se sterg postarile care nu va convin? Si ne vorbesti noua de democratie?
Aici nu se posteaza comentariile fara logica si argumente, cele ale talibanilor din ambele tabere si cele care nu denota decat calitatea semnatarului de transmitator mecanic al unor texte lansate de propaganda combatantilor. In plus, din cate am vazut, voua va place sa stati in case si sa nu va vada nimeni, astfel incat poti considera ca absenta comentariului tau este, de fapt, o victorie.
CONSIDER ca nu trebuie sa acceptam teoria cu statul acasa,inloc sa ne exprimam votul,pentru sau contra fata de intrebarea pusa in referendum.CUM POTI PRETINDE CA AI CASTIGAT NEPREZENTADU-TE LA VOT ? VA VENI VREMEA MODIFICARII CONSTITUTIEI,LE VOM APROBA STAND ACASA SAU LA CARCIUMA ?
ok. acum a fost supusa referendumului demisia lui basescu. si se presupune ca datorita faptului ca mai multi au stat acasa si nu au votat ei au dreptate. nu fraierii de noi care am fost la vot. maine va fi supusa referendumului modificarea constitutiei de care avem atata nevoie. cu actuala lege areferendumului si cu indolenta noastra nu se va vota in veci modificarea (nu se va atinge pragul de jumatate plus unul din numarul celor de pe liste). ramanem asa? asta astept de la actualii parlamentari.
Dumnezeu sa-i ierte pe cei care au murit pt. ca noi sa avem dreptul la vot, sa ne putem exprima vointa liberi iar cei de la CCR sa sfideze rezultatul acestui referendum. PACAT!