de din vremuri de demult

Când am văzut-o prima dată, am rămas fără grai Nu cred să mi se mai fi întâmplat vreodată. Pur şi simplu nu-mi venea să cred că există aşa ceva în ţara mea. Că nu auzisem niciodată de aşa realizare a spiritului uman, de aşa întruchipare a frumuseţii omului, dantelată şi complexă, delicată şi din fibră de piatră, maiestuoasă şi smerită. Şi acum, de fiecare dată când mă gândesc, când merg aiurea prin lume sau aud vorbindu-se de România, mă apucă aşa o revoltă neputincioasă că ştim atât de puţin să ne lăudăm cu ceea ce demonstrează că, uneori, putem trascede defectele sau tarele noastre, slăbiciunile sau impotenţele, meschinăriile sau lipsa de viziune, instinctele şi lipsa de raţiune, personale sau colective, dar suntem maeştri să scoatem la geam, în văzul tuturor, abisurile imunde ale societăţii actuale, resorturile dezarticulate ale relaţiilor dintre noi şi trivialităţile spoite elitist de “intelectuali” de conjunctură.

Vorbesc despre Biserica Trei Ierahi din Iaşi. În fotografia făcută acum mai bine de 20 de ani e captat doar un crâmpei din această minunăţie arhitectonică. Trebuie văzută pe viu, nu altfel. Nu există nimic în România care să-mi fi ajuns mai repede, mai profund şi mai conştient la inimă. Nimic care să mă fi făcut, instantaneu, să mă împac cu neamul meu. De multe ori, obosit şi profund scârbit de românismele care ne sufocă zilnic, mi-aş dori să mă pot teleporta, măcar pentru o oră, în faţa acestui omagiu în piatră adus nu lui D-zeu, ci omului. Nu religiei ortodoxe, ci românilor.

Iaşiul a devenit cel mai drag mie oraş din România. Şi datorită oamenilor de acolo, atât de departe de vulgaritatea, trivialitatea, gregaritatea, indiferenţa, alienarea, înstrăinarea celor din alte mari metropole. Iar Trei Ierarhi e unul dintre puţinele spaţii, cel puţin de la noi, care-l apropie pe om de om şi-l reconciliază cu el însuşi.

Categorii: fotografii, peripeteia - Περιπέτεια
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Am poposit in Iasi cateva zile,nu demult.Am vazut Trei Ierarhi,dar si manastirea Hadambu….un colt de rai!!
      Si am simtit din plin ospitalitatea,omenia,caldura sufleteasca…..
      Da,asa este!!

    2. Ce interesant! La varsta adolescentei cand am vazut pentru prima oara biserica Trei Ierarhi am fost la fel de impresionata si am gandit aceleasi lucruri. Astazi cred ca cei ce cauta cu adevarat vor descoperi lucrurile acelea care ne onoreaza ca romani, dar ma tem ca ei sunt foarte putini.

    3. Si nu este singura , tu care esti din Bucuresti ai mers foarte departe , dar de Palatul de la Mogosoaia ce zici ? In ce priveste Iasul sunt de acord cu tine .