Ura! Procesul de dezalfabetizare a României continuă cu succes şi-n ritm accelerat. Iar efectele nu mai pot fi camuflate nici măcar prin simplificarea până la ridicol a subiectelor de capacitate. Anul acesta, după multe, dar inutile, simulări, 75% dintre absolvenţii de clasa a 8-a au reuşit, cu chiu cu vai, să ia notă de trecere la evaluările naţionale. Procentajul a fost tratat de marea parte a presei ca fiind normal, deci neinteresant pentru titluri galbene. Mai mult, unii jurnallişti îl consideră exagerat de bun, deci tributar unor interese politice. Ca şi când faptul că 25% dintre elevi sunt incapabili să ia 5-ul la un examen cu grad minor de dificultate, ar fi un motiv de mândrie pentru orice guvern! E adevărat că, pe lângă iminentul dezastru de la bac, rezultatele acestea par chiar tonice.
Pe mine, sincer, mă îngrozesc! După 8 ani de şcoală, un sfert dintre adolescenţi nu stăpânesc noţiuni elementare de matematică şi limba română! Ca să nu mai vorbim de cultură generală! Au ajuns la 14-15 ani fără un minim de bagaj educativ, care să le permită supravieţuirea decentă în primele etaje ale societăţii. Chiar şi aşa, vor continua încă 4 ani acest simulacru de “eu mă prefac că învăţ, tu te prefaci că îmi faci educaţie”. Se vor strecura cumva, ajutaţi şi de mediile umflate ale anilor gimnaziali, într-o unitate preuniversitară. Ceea ce nu-i în regulă. Pentru că, oricât ar părea de cinic, nu văd de ce toţi trebuie să meargă la liceu. Ca să îngroaşe numărul celor care vor risipi resursele, şi aşa limitate, ale sistemului, în alţi ani inutili de şcoală? E greu de crezut că, din cei incapabili să treacă de examenul ăsta, vor fi mulţi pe care o să-i izbească brusc dragul de carte şi, ajunşi în faţa bacului, 4 ani mai târziu, vor demonstra lumii că există şi miracole!
Gata, statul şi-a făcut datoria, ţi-a asigurat condiţii să mergi 8 ani la şcoală! Aşa cum e ea, cu clădiri vai de mama lor, profesori blazaţi şi materiale didactice din secolul trecut. Unii au reuşit să depăşească aceste obstacole şi să înveţe. Dacă ţie nu ţi-a plăcut cartea sau nu te duce capul… La muncă! Sau, dacă părinţii îşi permit să te ţină acasă, după ce nu i-a interesat dacă şi cât înveţi, papă-le banii, până mai creşti şi-i poţi da afară din casă, ca s-o vinzi, să-ţi iei băutură şi iphone! Vrei să nu ajungi la săpat şanţuri sau dat cu mopul (ocupaţii mai mult decât onorabile, să ne înţelegem, dar care nu sunt în măsură să-ţi asigure un trai decent)? La şcolile de meserii cu tine! Care, în mod firesc, ar trebui să apară urgent în locul a cel puţin 25% dintre actualele licee sau grupuri şcolare. Începând cu cele care n-au fost în stare să dea ţării nici măcar un absolvent cu bacul luat!
Şi, dintre aceştia, după ani mulţi de muncă obositoare şi salarii mici sau medii, poate vor fi unii care, ajunşi părinţi, se vor implica mai mult în educaţia odraslelor şi îşi vor da interesul în a nu-şi ţine copii de formă în şcoală, veghind mai cu atenţie la raportul acestora cu procesul de învăţare. Pentru că, hai să fim serioşi. Principalii vinovaţi pentru actuala stare de lucruri nu sunt guvernul, media, sistemul, capitalismul, Papa de la Roma! Ci părinţii, mai degrabă preocupaţi să le cumpere junilor lor tablete sau, pur şi simplu, indiferenţi la perfomanţele scolastice ale acestora. Responsabili sunt apoi profesorii, mulţi dintre ei ori slab pregătiţi, ori gata de a se ascunde în spatele oricărei scuze, pentru a coborî ştacheta. Abia apoi vin toate celelalte. În fruntea lor… talentul vechi al românilor de a pasa responsabilităţile şi de a cosmetiza eşecurile pe care nu reuşesc să le ascundă sub preş!
PS. Iată o mostră de subiect la evaluarea naţională abia încheiată. Poftim??? La 14 ani testăm capacitatea de a se uita într-un tabel? vai de capul nostru!
Mi-a mers la suflet articolul dvs deoarece am si eu acelasi punct de vedere! Un singur lucru permiteti-mi sa comentez vis-a-vis de postarea dvs si anume ca scolile de meserii s-au desfiintat in mare parte in absenta unor industrii viabile! Felicitari pentru profunzimea ideilor dvs!
ma sperie cata dreptate ai !!!
Pe 14 februarie, anul acesta, am postat pe Facebook asta:
Adică nu că aş avea ceva cu cineva. Am ceva cu toţi. Cu toţi ăia care trăiesc doar ca să se uite la WOWbiz sau la CanCan. Cu toţi ăia care trăiesc doar ca să stie ce face vecinul/vecina, câinele de lângă ghena de gunoi sau capra… Mă rog… o capră. Vi se dă divertisment pe pâine, iar voi, hamesiţi (nu de divertisment ci de cea mai cruntă şi adevărată foame), înghiţiţi tot ceea ce vi se dă fără să vă uitaţi la data expirării produsului pe care îl inghiţiţi (a lu` aia de a fost cu Pepe… ăăă… Oana Zăvoranu… sau a lui Capatos, unul dintre cele mai penibile personaje de televiziune, de când s-a inventat roata şi până acum). Dacă vă zice cineva să daţi pe un canal de ştiri (că poate vine naibii potopul peste voi, şi habar nu aveţi), voi săriţi de 3 metri de cur in sus că nuuuuu… e hapi auăr sau a(b)cces direct. Treziţi-vă naibii odată, că aveţi păr alb (mulţi dintre voi), şi nu aţi pus mâna în viaţa voastră pe o carte mai de doamne-ajută (poate doar pe cărţile de poker). Mă uit pe facebook, mulţi dintre copii de astăzi habar nu au care este ordinea operaţiilor într-un exerciţiu simplu de algebră de clasa a III-a, mulţi nu ştiu că Â din A se foloseşte DOAR în cadrul unui cuvÂnt si nu la Începutul cuvÂntului, iar majoritatea lor habar nu au sa articuleze o frază de la cap până la coadă fără să greşească pronunţia unui cuvânt sau conjugarea altuia.
Când veneam acasă de la şcoală cu palmele facute perini din cauza baţului cu care mă bătea profesorul, părinţii mei nu se duceau (sau veneau) la şcoală ca să îl bată pe profesor, ba chiar din contră, îi dădeau dreptate (că nu te bătea dacă erai cuminte sau dacă învăţai). Da, am avut profesori foarte severi, sau cel puţin unii dintre ei, (să îl luam de exemplu, pe profesorul de matematică, domnul Corneliu Popescu, care in ochii mei de copil mi se părea Bau-Bau, şi în faţa căruia îmi pierdeam şirul ideilor) cărora le datorez ceea ce sunt astăzi şi cărora le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut. Cred cu tărie că nu vor mai exista (sau poate încă există, dar sunt rarităţi), profesori care să îşi exercite meseria prin prisma chemării lor sufleteşti pentru piticii care trebuie ghidaţi şi instruiţi pentru viaţa ce se intrevede în faţa lor. Nu vor mai exista, pentru că, copii din ziua de astăzi (majoritatea) nu mai vin la şcoală pentru ca le place, ci pentru că sunt impinşi de părinţi, legi, alocaţii sau mai ştiu eu ce. Şi tot aceşti copii ucid şi dragostea dascălilor pentru munca lor. Şi ne mai mirăm de tot ceea ce se întâmplă prin şcolile noastre…
Postarea poate fi citita aici: https://www.facebook.com/ceuca.ciprian/posts/478861868828512 Nu imi fac reclama dar se pare ca avem aceleasi idei. Doar ca eu sunt mai incisiv si… necunoscut.
Dorine, unii dintre copiii ăia, care ucid dragostea dragostea dascălilor pentru munca lor, au devenit, chiar ei, dascăli. :)
Foarte bună întrebarea! De aici se trag majoritatea relelor de la noi. Termină 12 clase tineri care nu au cunoştinţe de clasa a V-a. Apoi merg la facultate şi o termină şi pe aia, dar cunoştinţele lor rămân de clasa a V-a. Aşa învaţă prima lecţie a societăţii româneşti – nu are importanţă cât munceşti sau ce ştii pentru că orice se poate ”rezolva”.
Rezultatul e o grămadă de semianalfabeţi cu facultate, studenţi care nu au citit o carte în viaţa lor, absolvenţi cu diplomă de licenţă care abia silabisesc cuvintele din ziar. Nu exagerez!
Profesorii de liceu ar trebui să oprească mascarada asta. Liceul şi facultatea ar trebui să existe doar pentru cei care doresc să înveţe. Dar… ce se întâmplă cu ceilalţi? Şcoli profesionale nu-s, pentru că nu există nici locuri de muncă şi nici salarii atractive pentru meseriaşi. Liceul e un fel de rezervor, de zonă tampon, în care copiii îşi aşteaptă maturitatea, sub oarecare supraveghere. Dacă n-ar fi la şcoală, ar fi în găşti, pe străzi. Numai că rolul şcolii nu ar trebui să fie ăsta.
Se acorda prea mare importanta rezultatelor de la examene si prea putina importanta calitatii procesului de invatare. Rezultatele actuale sunt doar o consecinta a unor ani in care calitatea procesului de invatare s-a diminuat tot mai mult. Elevi si profesori, am observat cu totii cum lucrurile s-au degradat. Profesorii se plangeau ca “generatiile mai mici sunt mai slab pregatite”, elevii aveau nevoie de tot mai multe ore de “pregatire suplimentara” sau “meditatii”. Intr-adevar, nu trebuie sa fie toti premianti, dar avem o datorie morala, atat ca parinti, cat si ca profesori, sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a le asigura cea mai buna educatie, pentru ca ei sunt copii si trebuie indrumati si de multe ori nu isi cunosc interesul: ei se bucura cand nu mai trebuie sa participe la ora, cand de fapt ar trebui sa le para rau.