ciobanule, o femeie amărâtă, dar cinstită, nu găseai să ajuţi?

Nu e un secret că ciobanul-deţinut-fost-deputat-liberal nu se numără printre simpatiile mele. Aş spune că, dimpotrivă, este una dintre cele mai nocive prezenţe publice din România ultimilor 25 de ani. Din cauza “modelului” de succes şi viaţă pe care, cu ajutorul televiziunilor, l-a făcut deziderabil în rândul celor cu mai puţină carte şi insuficient creier. Acum se bagă iar singur în seamă şi pozează din nou în generosul creştin, miluind cu 20.000 de lei hoaţa graţiată de băsescu. N-o să discut acum despre gestul locatarului de la Cotroceni, nici despre justeţea unor condamnări aspre pentru furtul unor flori. Şi nici despre motivele care au împins-o pe femeia respectivă să încalce legea, deşi avea acasă doi băieţi de 18 ani, care ar putea să muncească.

Ci despre legitimarea unui astfel de comportament de către un individ care a intuit încă o dată că e rost de publicitate gratuită. Evident că gestul rar al băsescului de a graţia pe cineva a făcut valuri în presă. Cine, cum, de ce? Beneficiara a ajuns, peste noapte, un fel de vedetuţă. Televiziunile, ciopor! Şi-atunci, hop şi becali, cu pungile cu bani, să intre şi el în cadru.

Unii veţi spune, probabil, “ce contează de ce-a făcut gestul, important e că ajută pe cineva. Dacă ar face toţi aşaaaa…” Da, în general e bine când un parvenit postdecembrist îşi rupe din banii de bacşişuri ca să-i dea cuiva mai în nevoie decât el. Doar că sunt în ţara asta o mulţime de oameni amărâţi, care au muncit toată viaţa lor, au crescut copii frumoşi şi decenţi, i-au trimis la şcoală, care n-au furat niciodată şi n-au înşelat pe nimeni. Şi care, printr-un ghinion, au ajuns în sărăcie. Femei cinstite, rămase cu mai mulţi copii în grijă după ce le-a murit bărbatul într-un accident de muncă, tineri cu pantaloni cârpiţi în fund, dar care vor să meargă la şcoală, soţi abandonaţi cu urmaşii în braţe de nevasta fugită in Italia. Şi care n-au încălcat legea!

În momentul în care gestul tău nu are drept scop decât mediatizarea “generozităţii” tale şi, în contextul actual, adăugarea lui la dosarul cu care avocaţii tăi plătiţi regeşte se tot chinuie să te scoată din puşcărie, ei bine, el nu mai are nicio valoare. Nu faci decât să cumperi, aşa cum eşti obişnuit, dar nu ţoale de firmă şi oi sau stucaturi aurite sau tablouri cu tine pe post de Mihai Viteazul. Ci simpatia oamenilor, îngăduinţa lor şi, până la urmă, iertarea pentru toate mizeriile de care ai fost capabil cât timp ai defilat în spaţiul public. Şi, cel mai important, libertatea. Şi mai e ceva. E semnul grandomaniei tale, al obsesiei de a vântura real sau virtual, teancuri de bani, de a fi un mic d-zeu ale cărui mâini să fie pupate de plebea ajutată de tine.

Când totul e de faţadă, atitudinea asta e mai nocivă decât absenţa ajutorului. Pentru că îţi baţi joc de zecile de mii de oameni care, din puţinul lor, trimit un sms cu 2 euro, pentru un copil cu probleme, sau fac voluntariat într-un spital sau un azil de bătrâni, sau strâng gunoaiele parveniţilor ajunşi la munte. Necunoscuţii care nu fac asta pentru faimă sau pentru interese meschine, pe care nu-i aplaudă milogii cu mâna întinsă la poarta poleită kitschos sau reporterii extaziaţi de aura războinicului luminii. Pe care nu-i votează nimeni şi-ale căror păreri despre subiecte mai mult sau mai puţin importante nu interesează decât pe prea puţini. Ei ar merita aprecierea, respectul şi simpatia noastră. Nu un fariseu găunos.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Domnule Herjeu,omenia si corectitudinea nu au nici o legatura cu cei parveniti.Munca cinstita nu are legatura cu averile lor colosale.Ecorect ce spuneti dar cum putem schimba acest sistem corupt,inca atat de comunist?

      1. Sistemul nu e comunist, ci romanesc. Arata exact la fel si in vremea fanariotiolor, si in cea a regilor nemti. Si eu nu mai cred ca exista solutie de schimbare

    2. Domnule Herjeu,sunteti rau!Desi sunt,in buna parte ,de accord cu ce spuneti,dar privit din alt unghi,nu puteti nega,ca domnul Becali ,spre deosebire de alti bogati,gen Ion Niculae,Patriciu,etc.,a ajutat pe multi.Nu pot ,sa nu remarc ,in acest articol,balcanismul
      dvs.,”ciobanul”,’basascului” ,etichetarea ca fariseu s.a.
      Faptul ca si-a facut averea dupa evenimentele din decembrie,nu-i relevant.Multi au facut-o.Important este ca justitia sa actioneze ,cu aceeasi masura,in cazul tuturor.Dar nu o face,ceea ce arata,ca-n Romania e dictatura si nu democratie. Cu respect,GRUIE

    3. Mai scriu o data, desi sunt sigur ca preferati “sa analizati” singur mesajul , fara a-l publica, asa cum ati facut deunazi. O sa fac doar o singura remarca: observ ca ganditi la fel ca toti ceilalti pe care ziceti ca-i prosteste jiji de ani de zile: “ciobanule, o femeie amărâtă, dar cinstită, nu găseai să ajuţi?”, adica daca era o femeie amarata si cinstita, banii lui erau buni, chiar asa veniti din surse oneroase? Asta stie el sa faca de ani de zile, cu ajutorul, in primul rand, al “deontologilor” din presa care l-au facut ceea ce este astazi. Va aduc aminte ca aproape ca nu era buletin de stiri, din sport sau nu, in care sa nu fie prezent si el cu maimutarelile lui. Ati stat 24 din 24 la poarta lui, unii facand transmisiuni in direct pe subiecte de tot rasul. Atunci nu asta faceati, lui publicitate gratuita si rating posturilor dvs tv, stiind ca asta se vinde? Nu-mi place ipocrizia! In rest, numai de bine!

      1. Nici mie nu-mi place prostia, dar trebuie s-o suport.
        Banii lui sunt foarte buni, eu i-as confisca si i-as da la saraci. Nu stiu din ce cuvinte ale mele se putea trage concluzia ca “banii lui nu sunt buni”. Probabil din niciunul, dar… daca tot e sa batem campii, s-o facem, ca e pe gratis.
        Nu stiu cine “ati stat la poarta lui”. Nu numai ca nu l-am intalnit niciodata, dar n-am vorbit niciodata cu acest specimen si am fugit ca dracu de tamaie de orice emisiune in care era invitat. Deci, mai usor cu bagatul la gramada. Chiar si in perioada in care lucram in televiziune scriam despre acest personaj imund. Asa ca hai sa nu ne mai bagam in seama doar asa, ca ne plictisim in casa!

        1. Din titlu rezulta ca daca ajuta o alta persoana, mai necajita, parea a fi in regula, sau poate n-am inteles prea bine..Eu cred ca nu e deloc in regula sa furi ca sa ai de unde da la altii. Si nu era vorba daca l-ati cunoscut personal, nici daca insasi domnia voastra ati stat la poarta lui, era vorba despre faptul ca ati pus umarul la ridicarea lui, chiar si prin faptul ca ati acceptat sa cititi golaniile despre el insirate pe prompter de editorii dvs, de ce? Parerea dvs conteaza doar in spatele tastelor? Nu ne mai faceti prosti asa la gramada, ca nu e in regula, oricum a-i privi. Pot sau nu sa va impartasesc parerea; daca va plac doar comentariile pro, nu le mai plublicati pe celelalte! Dar orice decizie ati lua in aceasta privinta, va rog sa va adresati cuviincios. Despre asta v-am atras atentia si zilele trecute: daca unii nu sunt de acord, sunt prosti? Atentie la limbaj, ca va pretindeti a fi mai citit, asa..Desi raspunsul de genul “hai sa nu ne mai bagam in seama doar asa, ca ne plictisim in casa!” nu ma convinge..Comentam la fel ca si dvs o stire, o intamplare prin prisma a ceea ce credem fiecare despre asta..Ca si noi, si dvs puteti sau nu sa fiti de acord. Nu am postat aici ca sa ne dati dvs note, sau sa stabiliti care-i mai destept..Deci, invit la decenta, in primul rand! In rest, numai de bine!

          1. Nu esti singurul care are probleme mari in a intelege unele lucruri. De exemplu, ce inseamna un blog. Chiar daca las usa deschisa oamenilor, e tot un spatiu privat in care eu imi expun parerile despre diferite lucruri. Cand intri pe blog e ca si cand mi-ai intra in casa. Asa ca ai obligatia sa respecti gazda. Daca nu, risti sa fii poftit pe usa afara, si nu in cel mai politicos mod posibil. Cum iti permiti sa intri in casa cuiva, sa-l faci ipocrit, sa-l acuzi ca l-a promovat pe becali, ca a stat la poarta lui ca milogul??? Dupa care te plangi ca esti tratat asa cum meriti? Comenteaza unde vrei tu si ce vrei tu, dar nu veni sa ma jignesti la mine in casa, dupa care sa te dai victima! Si cauta in dictionar cuvantul “decenta”. Cred ca si lui i-ai scapat semnificatia. Asa cum ai probleme sa intelegi ca daca ti-am raspuns asa cum meriti la stupizeniile tale jignitoare nu inseamna ca “imi plac doar comentariile pro”. Ci ca nu imi plac marlania si prostia mascate in “pareri”!

            PS. Iar a acuza un prezentator de stiri ca e vinovat pentru textele pe care le citeste denota nu doar prostie, ci si rea credinta!

    4. n-am vazut ceva mai penibil ca ciobanul asta! este o rusine pentru tot ce insemna bun-simt, educatie, masura, inteligenta! si cu toate astea este “idolul la multi” inculti puturosi dornici sa cerseasca sau sa fure. :( acum cativa ani radeam de el cu lacrimi, acum, dupa ce ceea ce credeam ca nu se va intampla pana la sfarsitul lumii s-a intamplat: a ajuns europarlamentar incultul natiei :( mi se face rau cand il vad etalandu-si prostia fara margini! in orice parte a lumii civilizate ciobanul ar fi ramas un pacalici numa’ bun de plimbat prin parcurile de distractie pe post de maimuta cu care “te tragi” in poza! din nefericire, in romania maimuta a devenit formator de opinie. :( a dat de pomana, corect, dar nu mai bine facea o fabrica si angaja niste oameni care muncind n-ar mai fi trebuit sa cerseasca? maimuta europarlamentara e acum in puscarie dar efectele ei nocive ne palesc si de acolo! :(