cică nu suntem cei mai hoţi din lume!

Să fie clar! Hoţie nu înseamnă doar să bagi mâna în buzunarul altcuiva şi să iei de acolo ce găseşti: telefon, bani, cheile de la maşină sau prezervativul de urgenţă. Sau să păcăleşti nişte naivi că tu le poţi înmulţi bănişorii precum făcea Isus cu pâinile. Sau să vinzi unora ciori vopsite pe post de transformatoare noi. Să găseşti un portofel pe stradă şi să-l duci acasă, în loc de poliţie, tot furt se cheamă! Că doar am depăşit vârsta la care, descoperind vreo bomboană rătăcită, strigam “ce-am găsit al meu să fie!”

Sigur, când te-mpiedici pe drum de o hârtie de 10 lei, e mai greu s-o înapoiezi celui care a pierdut-o, chiar dacă, printr-o întâmplare, ai avea la tine un kit portabil de prelevat amprente. Dar, chiar şi atunci, cea mai sigură modalitate de a nu-ţi îngreuna conştiinţa este să faci cu banii aceia ceva bun pentru ceilalţi.

Cei de la Reader’s Digest, o revistă cunoscută în lume, au făcut un test de onestitate, la care i-au supus pe locuitorii a 16 mari oraşe din lume. printre care şi Bucureştiul. Au lăsat pe străzi câte 12 portofele, în care erau 40 de euro şi datele de identificare ale presupusului proprietar ghinionist. Şi-au aşteptat să vadă câte dintre acestea ajung, aşa cum e firesc, la poliţie. Ei bine, rezultatele sunt, cel puţin pentru mine, surprinzătoare. Şi nu doar pentru că românii au păstrat 8 portofele din 12. Ci pentru că, de exemplu, tot atâtea şi-au găsit noi stăpâni şi la Zurich, cel mai mare oraş din Elveţia. Şi mirările continuă. După noi, pe scala corectitudinii, s-au plasat cehii, cu 3 portofele returnate, spaniolii, cu două şi portughezii, cu unul singur. Nu fiţi răutăcioşi, nu vă gândiţi imediat că în Spania sunt foarte mulţi români!

În schimb, o altă surpriză vine din fruntea topului, acolo unde, pe locul doi, cu 9 portofele duse direct la poliţie, stau locuitorii din Mumbai, cea mai populată metropolă indiană! Dar nu e de mirare că pe primul loc e capitala Finlandei, Helsinki, cu 11 din 12!

Per total, din 192 de portofele “pierdute” pe străzi, doar jumătate au ajuns la cei în măsură să le caute stăpânii. Restul… au ilustrat gradul de corectitudine al oamenilor. Iată clasamentul complet:

1.  Helsinki, Finlanda – 11 din 12 portofele
2.  Mumbai, India – 9 din 12
3.  Budapesta, Ungaria – 8 din 12
3.  New York City, SUA – 8 din 12
5.  Moscova, Rusia – 7 din 12
5.  Amsterdam, Olanda – 7 din 12
7.  Berlin, Germania – 6 din 12
7.  Ljubljana, Slovenia – 6 din 12
9.  Londra, Marea Britanie – 5 din 12
9.  Varşovia, Polonia – 5 din 12
11.  Bucureşti, Romania – 4 din 12
11.  Rio de Janeiro, Brazilia – 4 din 12
11.  Zurich, Elveţia – 4 din 12
14.  Praga, Cehia – 3 din 12
15.  Madrid, Spania – 2 din 12
16.  Lisabona, Portugalia – 1 din 12

Sincer să fiu, locul 11 în acest clasament nu e deloc îmbucurător pentru noi. Şi nici faptul că i-am devansat pe iubitorii de vaci mov! Oricum suntem mult mai buni decât ei la capitolul marmote care învelesc ciocolata!

date preluate de pe evz.ro

Categorii: anacronic, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Daca stau sa ma gandesc bine si conform datelor publicate, eu prefer sa traiesc si sa fiu furat la Zurich, Elveţia, decat in Bucuresti. Cu nivelul lor de trai, acolo au ce sa-mi fure si hotii pot sa fie tot romani.

      1. De vreme ce indienii din Mumbay sunt pe locul doi, oras vestit pentru saracia uriasei majoritati a locuitorilor si pentru marile diferente sociale… asta ar trebui sa ne dea de gandit. Pt ca returnarea sau retinerea portofelului nu tine de nivelul de trai, cum comenta cineva, ci de cu totul altceva…

    2. Felicitari pentru clipul ncu regretatii actori; dumnezeu sa-i ierte!! Si in rest este bun articolul pentru ca eu sincera sa fiu nu ma asteptam ca in Romania sa mai ajunga macar un portmoneu la politie! Si sunt fericita ca macar asa suntem in fata celor cu vaca mov si iubitori de marmote cu ciocolate! Stiu ca e comic dar…. e bine si -asa! Ca dupa cum merge economia Romaniei… la anul nu cred ca mai au curaj sa lase alte portmonee…. Multumim pentru ca ne tii la curent cu stirile!!….

    3. Cred că va trebui să ne intoarcem în istoria noastră mai îndepărtată cînd pentru aşa ceva se tăia o mînă. Poate aşa lumea se va indrepta în vreun fel. Poate îmi fac iluzi, poate nu. Măgîndesc că totul pleacă de la lipsa de educaţie în primul rînd şi după aceea de la lipsurile mareriale şi nu în ultimul rînd ultimi ani am fost învăţaţi să nu mai muncim.