cică bucureştenii sunt mitocani!

Aşa cum se-ntâmplă de multe ori, nişte neni fac un studiu aprofundat, apoi realizează un top şi noi aflăm din el ceea ce ştiam de mult, chiar dacă n-o recunoşteam în gura mare. Prea puţine din aceste clasamente sunt măgulitoare pentru noi, dar cred  că avem o problemă cu asta doar noi, cei care nu ne simţim reprezentaţi de eşantionul folosit în studiu/sondaj. E cazul celor care îi pun pe români în rândul celor mai beţive neamuri sau celor mai nespălate. Sau puţin consumatoare de săpun, pastă de dinţi şi şampon, dacă asta sună mai bine :) Din câte am auzit, însă, stăm foarte bine la gelul de păr!

Acum Reader’s Digest, o revistă cunoscută în lumea civilizată, s-a apucat să verifice gradul de politeţe al locuitorilor diferitelor oraşe de pe glob. Şi ghiciţi ce-a aflat? Că bucureştenii sunt printre cei mai mitocani oameni din lume, fiind depăşiţi doar de cei din Mumbai (fostul Bombay). Uluitor, nu-i aşa? Cine se aştepta la aşa ceva? Cum să fim mitocani, când avem atâtea Ferrariuri, ultimul model, stăm toată ziua în Bamboo şi cheltuim un salariu mediu pe economie la o ieşire în Centrul Vechi?  E inadmisibil cum ne strică jurnaliştii ăştia imaginea în ochii occidentalilor!

Pe scurt, se pare că nu prea ştim să mulţumim, mai ales dacă suntem vânzători şi cineva cumpără ceva de la noi din magazin sau de pe tarabă. Apoi, nu ţinem uşa pentru persoana din spate, atunci când intrăm sau ieşim. Şi, nu în ultimul rând, nu ne preocupă deloc să ajutăm o persoană care are nevoie, când, de exemplu, i-a căzut ceva şi se-apucă singură să-şi strângă lucruile împrăştiate. În plus, cică aruncăm gunoaie pe jos şi lăsăm pe trotuar excrementele preaiubitelor noastre animale de companie! Cine, noi? Şi, ca tabloul să devină clar pictat cu rea-voinţă, cică şoferii noştri sunt extrem de indisciplinaţi! Studiul american mai relevă faptul că femeile sunt mai nerespectuoase decât bărbații, iar bătrânii sunt mai nepoliticoși decât tinerii.

Pentru mine, ca bucureştean care nu seamănă cu cei descrişi mai sus, e clar. Sondajul este o făcătură şi protestez vehement împotriva acestei tentative de a ne submina încrederea în noi şi de a ne distruge mândria naţională!

Interesant mi se pare şi că pe primul loc în acest top al oraşelor cu locuitori civilizaţi şi politicoşi este New York-ul! Yeah, right! :)

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Alina Cancel reply


    1. Ca orice statistica nici aceasta nu poate fi generalizata. Vorba romanului – nu exista padure fara uscaturi.
      Evident este faptul ca daca te duci la Florenta vor iesi in evidenta conationalii nostri mai tuciuri care pavoazeaza toate intrarile bisericilor si nu miile de turisti romani decenti iar daca te duci in centrul vechi se vor remarca golanii cu staif, galagiosi, cu vorbire ”colorata” si vocabular parcimonios.

    2. Ce amuzant e acest clasament. De când a apărut prin știri am descoperit că da, e o conspirație împotriva României, e făcut de unguri, nu le-a explicat nimeni cum e treaba cu Bucureștiul și sondajul a fost făcut aiurea, plus scuze și motivări ce cred că ar umple jum’ de biblie… etc. Pnă acum vreo 10% au putut să zică, hmm cam așa stă treaba, fără a se uita la locurile ocupate de Budapesta sau Berlin sau NY, fără a da vina pe războaiele nostre cu turcii…

      Abia aștept să văd un sondaj al celor mai ipocrite nații/capitale.

    3. Buna dimineata!
      La voi acolo trebuie sa fie 6 si un pic dimineata, asa ca salutul trebuie sa fie binevenit. Doar daca nu cumva e rostit prea tare la urechea omului adormit si asta face din mine un mitocan la prima ora a diminetii.
      Sunt oltean! Prin nastere si prin educatie! Tata ardelean pripasit dupa scoala prin Oltenia si mama de undeva din sud, nu olteanca totusi! Sunt un mitocan? Am fost pe rand un “razvratit“ , unul care prea spunea lucrurilor pe nume, facandu-i pe altii sa se uite cu teama in jur. Am crescut si am devenit “nesimtit“. Azi nu prea inteleg cum ma pot eu asemana cu anumite pensii care poarta acelasi statut cu mine in adolescenta. Pe urma, era si firesc, am devenit cu mare bucurie “golan“. Cantam, nu imi placea Iliescu si nici Petrica, desi le cam bagase la idei pe truditoarele de la Apaca, mai indrazneam si sa votez cu niste reactionari ca Ratiu si Coposu. Dupa aceea, nu mai stiu ce am devenit. Am plecat din tara si mi-am pierdut identitatea. Adica stiu bine cum ma cheama, cine sunt si ce vreau! Dar nu mai stiu ce anume sunt eu.
      Mitocanul bucurestean, asa cum il stiu eu din vremurile de demult insa, are onoarea lui. Este acel Mitica, acel personaj tipic bucurestean zeflemitor si nonsalant, care poate fi intalnit pe strazile Bucurestiului. Este acela care se adreseaza cu “monser“, care isi scoate palaria in fata cucoanelor, care da bratul spre ajutor. Nu e chiar asa de rau sa fii mitocan pana la urma.
      Ceea ce descrie studiul facut de rauvoitorii astia de americani este de-a dreptul marlanie. Asta nu are nici un fel de onoare, nici un fel de scuza. Ea provine dintr-o imensa lipsa de educatie, de politete, de umanitate pana la urma. Sa nu uitam totusi ca Bucurestiul reuneste o mare varietate de populatie. Sunt multi oameni in Bucuresti veniti de prin mai toate colturile tarii, cu catel, cu purcel, cu metehne si obiceiuri. Educatia si bunul simt nu reprezinta astazi punctul forte al romanului. Spunea cineva pe aici, pe buna dreptate, nu suntem totusi chiar asa de “negri“, insa suntem clar deficitari aici. Nu doar ca nu avem politetea si curtoazia necesara, insa ignoram complet bunul simt.
      In incheiere, am sa va povestesc o mica intamplare de acum 4 ani: eram in Bucuresti, cu fiul meu in masina. Tocmai aterizasem la Otopeni, inchiriasem masina si o pornisem spre localitatea bunicilor. Eram foarte atent la trafic, desi obosit, mai ales ca aveam o masina cu cutie manuala si mi-am pierdut dexteritatea pentru ca eu conduc aici cu cutie automata. Am iesit din Bucuresti catre autostrada spre Pitesti cam dupa o ora. Fiul meu imi zice: tati, ai claxonat de 35 de ori. Daca eram la Montréal, nu ai fi claxonat asa de mult. Si tot el a venit cu concluzia: oamenii astia nu ne respecta tati!
      Weekend placut tuturor!
      Adrian

    4. Radu, nu imi dau seama daca esti ironic atunci spui ca sondajul e o facatura sau chiar crezi asta.

      Personal cred ca nimeni nu are nicio intentie sa denigreze Bucurestiul, bucurestenii sau Romania. Cat timp vom crede ca lumea spune lucruri negative despre noi din rea-vointa nu vom ajunge prea departe.

      Daca se spune despre Bucuresteni ca sunt mitoconi – chiar si fara sondaj, doar din vorba in vorba – probabil e ceva adevar in asta. Daca se spun despre romani lucruri nu foarte onorante e destul de probabil ca se intampla asta pentru ca sunt adevarate.

      Ce interese obscure ar avea cineva sa denigreze un popor? Invidie? Pura rea-vointa? Agende politice ascunse? Sa fim seriosi, Romania nu conteaza atat si nici nu intereseaza pe nimeni intr-atat incat sa fie denigrata intentionat.

      Poate e cazul sa ascultam ce ne spun altii si sa ne facem o mica analiza.

      1. Chiar daca parte din afirmatiile celor de la RD ar putea fi adevarate, modalitatea de a expune numai concluziile, fara alte date, seama cu o actiune psihologica negativa, care face parte cu siguranta dintr-un scenariu bine “ticluit”. Am avut ocazia sa calatoresc foarte mult si, cred eu, am termeni de comparatie. In plus fac parte din generatia a III a, iar langa mine il am pe tatal meu de 93 de ani. De abia se tine pe picioare, dar sa stiti ca atunci cand intram in lift este un mare “cavaler” – ii invita pe toti s-o ia inainte. Cei din familia mea cunosc elementarele notiuni de politete. De jur imprejurul meu sunt foarte multi concetateni de foarte buna calitate. NU, afirmatiile denigratoare la adresa romanilor nu trebuie acceptate sub nicio forma. “Trei golani si doua c…e” nu sunt reprezentanti pentru noi. Despre RD, daca faci greseala sa le accepti prima invitatie, nu mai scapi sub nicio forma. Iti trimit invitatii pana te scot din sarite. Ptr ca eu am vorbit de familia mea, de concetatenii mei, puteti sa-mi spuneti acelasi lucru despre apropiatii dvs: familia mica, familia mare, prietenii, vecinii, colegii. Oare ai dvs au constituit esantionul RD ? Sunt convins ca nu. Draga Alina, noi suntem asa cum ne vedem noi, nu cum ne vad altii. Istoria lor este o mare rusine: sclavagism, razboaie, furt din averea celorlalte state. Stiati ca romanii nu au avut sclavi? De cate ori romanii au atacat alte state cu scopul de cucerire ? Pot sa va pun atat de multe intrebari, la care, cu siguranta, dvs imi veti da un raspuns documentat, RD nu. Va rog sa nu o luati ca un afront. Cu respect.

      2. Alina! Daca tu crezi ca Romania nu conteaza si nu intereseaza pe nimeni, inseamna ca esti dezinformata.
        Romania conteaza foarte mult. Si ii intereseaza pe multi indivizi. Numai pe romani nu-i intereseaza Romania. Agenda politica ascunsa este foarte complexa pentru cei care nu s-au documentat despre fortele care conduc lumea din umbra.
        Dar, asta nu inseamna ca, romanii nu sunt maimute. Seamana din ce in ce mai mult cu tiganii: sunt niste maimute care isi fac impresia ca sunt manierati, inteligenti si educati. Cand deschid gura, isi dau arama pe fata.

    5. In semn de protest, in urma cu mult timp, am declinat abonamentul la revista cu pricina si i-am amuntat sa inceteze trimiterea de materiale publicitare si oferte de produse la adresa mea. In rest avem mult de lucru la capitolul civilizatie, dar nu suntem chiar atat de “negri”, am avut chiar surprize placute cand am fost la Bucuresti, eu ardelean cu pretentii … si in rest ma opresc din… modestie si bun simt