CCR are dreptate, de data aceasta!

La sesizarea PDL, Curtea Constituţională a decis astăzi că alegerea în 26 iunie a membrilor Consiliului de Administraţie al TVR a fost incorectă. Prin urmare a decis dizolvarea acestuia şi declanşarea unei noi proceduri de desemnare a componenţilor lui. Şi asta pentru că, la momentul acela, niciun reprezentant al democrat-liberalilor nu a primit un loc, deşi, coform legii şi cutumelor, avea dreptul la 3, graţie algoritmului parlamentar.

Am spus-o şi aici, ceea ce s-a-ntâmplat atunci a fost o greşeală gravă a USL, genul de abuz care nu se justifică, indiferent dacă el răspunde derapajelor multiple făcute de PDL. Sistemul de desemnare a membrilor CA ale posturilor publice de televiziune şi radio este imbecil şi a fost conceput şi perpetuat exact din motivele care ar fi trebuit să ducă la dispariţia lui: păstrarea unui control politic asupra celor două instituţii. Care, deşi a servit puterilor alternante la şefia ţării, a dus, cel puţin TVR-ul, în coada topului audienţelor televiziunilor de la noi. De aceea el trebuie schimbat urgent şi adoptat unul care să permită accederea la cârma postului a unor oameni de cultură, jurnalişti, manageri media, neimplicaţi sau dependenţi politic. După care (sau în acelaşi timp) să se facă un lucru identic şi la CNA.

Dar, până atunci, CCR a avut dreptate în decizia de azi. Sigur, i se întâmplă cam rar, dar asta nu înseamnă că toate hotărârile ei trebuie tratate otova, chiar dacă, în ultima vreme, ele au părut să favorizeze zona politică guvernată de TB.

Am o nelămurire. Daca CA este ilegal (sau ales în acest mod), nu înseamnă că toate deciziile sale de până acum devin nule? Inclusiv desfiinţarea unor canale sau darea afară a unor angajaţi?

***

Dacă vrei, poţi primi direct prin mail informaţii despre orice postare nouă de pe blog. Nu trebuie decât să te abonezi la newsletter (în meniul din dreapta).

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. toate ca toate dar au reusit sa inchida “culturalul” si “info”,cine a hotarit?:tata mare?

    2. Atunci cand toti au dreptate, in mod sigur exista cel putin o eroare de logica, iar atunci cand politicul se amesteca in economic se intra in faza a treia a betiei: toti vorbesc si nimeni nu asculta.
      Se observa ca, in ultimii ani, TVR a parcurs drumul invers de la libertate (TVRL) la sclavie (TVR1, TVR2 etc. – numere ca in lagare): initial a fost TVR libera, dupa care a devenit dependenta financiar, iar acum este aservita hotararilor de partid.
      Atat timp cat forta ideilor nu va supune (subordona) puterea banilor, TVR nu va iesi din faza de carciuma: eu platesc, eu comand. Si asa cum artistii sunt liberi asa cum au fost si sclavii americani dupa abolirea sclaviei, TVR va fi libera sa depinda total de un partid, de interese, de o persoana numita s.a.m.d.

    3. Cu toata schimbarea legala sau mai putin legala, la tvr nu s-a schimbat nimic aceleasi programe prafuite , nesutite de vulgar si aceleasi fete care poate ar fi trebuit sa se retraga .

    4. Da, este corecta decizia CCR ( daca are putere decizionala in acest domeniu !!!). Dar de ce nu a luat nicio hotarare cand TVR era condusa cu indarjire si slugarnicie portocalie de Consiliul de Administratie anterior acestuia?

    5. Ce cauta CCR sa dea decizii fata de cum s-a organizat si alege un CA?! Unde este incalcarea constitutiei? Asta e de contecios-administrativ, nu de CCR

      Deci poate pe fond a avut dreptate, dar CCR nu avea competenta sa judece speta asta!

      1. Eu sunt batrana, nu am facut si nu fac nici acum parte din nici un partid – fie dreapta, fie stanga – dar fiti buni si lamuriti-ma CINE CONDUCE TARA???? Ba TB, ba CCR, ba PDL, ba USL. Hotarati-va odata, ca doar nu se incalca Constitutia si cand se trece strada. Cu atatia magistrati si procurori prin Parlamentul tarii, oare chiar or fi toti PROSTI, PASTE-ISTI… etc??? Toti incalca Constitutia, la fiecare pas si sunt trasi de urechi de CCR???? Nu se mai poate trage nici un “vant” ca gata, ai incalcat CONSTITUTIA. N-ar fi mai bine, daca tot sunt asa bine platiti cei 6(sase) din CCR, sa conduca numai ei, si sa scapam de cohorta de parlamentari care se tot vantura prin Casa Poporului in lux si in chiulangeala??? Va rog sa ma lamuriti sa nu mor proasta!! Sau tot Constitutia (bat-o vina) ne obliga sa avem parlament bicameral??? Atunci zic si eu “JOS, JOS CONSTITUTIA si TRAIASCA CCR-ul”

      2. Subscriu,aveti dreptate. De cand se ocupa CCR si de Soc.Romana de Televiziune? Mai ales ca sunt majoritatea niste nepriceputi. Daca lucrurile merg astfel atunci as vrea sa vada si cum s-au facut alegerile la Asociatia Locatarilor din Blocul unde locuiesc eu !

        Oricum,nu-i o onoare pentru marii oameni din T.V.R. sa vina Aspasia….si colegii ei sa-si .Poate ar fi fost mai nimerit sa se ocupe Comisia de cultura a Senatului sau Ministerul Culturii ( despre C.C.R. cred ca ar trebui sa se ocupe Ministerul Sanatatii !)

        Pentru realizatorii din Tv.R eu va doresc succes. Ion Romanul