CCR are dreptate, de data aceasta!

La sesizarea PDL, Curtea Constituţională a decis astăzi că alegerea în 26 iunie a membrilor Consiliului de Administraţie al TVR a fost incorectă. Prin urmare a decis dizolvarea acestuia şi declanşarea unei noi proceduri de desemnare a componenţilor lui. Şi asta pentru că, la momentul acela, niciun reprezentant al democrat-liberalilor nu a primit un loc, deşi, coform legii şi cutumelor, avea dreptul la 3, graţie algoritmului parlamentar.

Am spus-o şi aici, ceea ce s-a-ntâmplat atunci a fost o greşeală gravă a USL, genul de abuz care nu se justifică, indiferent dacă el răspunde derapajelor multiple făcute de PDL. Sistemul de desemnare a membrilor CA ale posturilor publice de televiziune şi radio este imbecil şi a fost conceput şi perpetuat exact din motivele care ar fi trebuit să ducă la dispariţia lui: păstrarea unui control politic asupra celor două instituţii. Care, deşi a servit puterilor alternante la şefia ţării, a dus, cel puţin TVR-ul, în coada topului audienţelor televiziunilor de la noi. De aceea el trebuie schimbat urgent şi adoptat unul care să permită accederea la cârma postului a unor oameni de cultură, jurnalişti, manageri media, neimplicaţi sau dependenţi politic. După care (sau în acelaşi timp) să se facă un lucru identic şi la CNA.

Dar, până atunci, CCR a avut dreptate în decizia de azi. Sigur, i se întâmplă cam rar, dar asta nu înseamnă că toate hotărârile ei trebuie tratate otova, chiar dacă, în ultima vreme, ele au părut să favorizeze zona politică guvernată de TB.

Am o nelămurire. Daca CA este ilegal (sau ales în acest mod), nu înseamnă că toate deciziile sale de până acum devin nule? Inclusiv desfiinţarea unor canale sau darea afară a unor angajaţi?

***

Dacă vrei, poţi primi direct prin mail informaţii despre orice postare nouă de pe blog. Nu trebuie decât să te abonezi la newsletter (în meniul din dreapta).

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Cred ca toate institutiile ar trebui depolitizate, nimeni n-ar trebui numit politic, ci doar prin concurs al competentelor in domeniul respectiv.

    2. CCR nu este interesata decat de propria ei putere, pe care basescu i-a conferit-o, putere care se intoarce impotriva lui. De aceea blaga a fost lasat pe dinafara: sa priceapa si mai marele lui ca deciziile in stat le ia CCR si in nici un caz Parlamentul sau presedintele. Daca l-ar fi repus in functie pe blaga, puterea lui basescu s-ar mai fi intarit intrucatva, or nu de asa ceva are nevoie CCR, care urmareste slabirea tuturor institutiilor statului. Cu adevarat, daca a existat o lovitura de Stat, aceea a fost opera CCR, opera care inca nu s-a incheiat. Punctul terminus il va reprezenta eternizarea componentei CCR, obiectiv care ii va reuni pe toti membrii structurii. In acel moment vor mai exista doar doua structuri: CCR (legislativul) si Guvernul (executivul).