Pentru că nu s-a limpezit aerul după ultima fumigenă aruncată de Traian Băsescu în direct, pe două posturi de televiziune, chiar dacă acum poporu’ e preocupat mai mult de destinaţia exotică a deputatului fugar Boldea, am revăzut principalele elemente ale telenovelei “am vrut să-l fac premier şi el a zis nu”. Şi mi-au rămas câteva nelămuriri:
Category Archives: viaţa cetăţii
nu vreau un Brâncuşi cu mâna întinsă
Pentru că azi se împlinesc 55 de ani de la moartea lui Brâncuşi, mi-am amintit de o trecere, de acum câţiva ani, prin Târgu Jiu. Poate acum s-au mai schimbat lucrurile, dar atunci nu existau indicatoare, nu existau puncte de informare, nu exista nici măcar o plăcuţă pe care să scrie: “Interzis mâncatul pe Masa Tăcerii”. Coloana infinitului stătea stingheră în mijlocul unui părculeţ sărăcăcios, aşteptând, probabil, să fie vândută la bucată unor investitori străini. Nu era menţionat nicăieri ce e sau cine a realizat-o.
îngrijirea unui copil costă mai puţin decât a unui câine
Ştiţi cât costă, în viziunea statului roman, întreţinerea şi hrănirea unui copil de până în 3 ani? 236 de lei pe lună! Adică puţin peste 7 lei pe zi. Cel puţin atât primeşte (în afară de salariu) un asistent maternal care are în îngrijire un astfel de micuţ. Cu banii ăştia trebuie să-i cumpere mâncare sănătoasă, pamperşi, haine, jucării.
bătaia politică se transformă în dans… pe sârmă

Ultima lună a adus o schimbare în politica românească. Sunt semne că a început tranziţia de la cafteala de mateloţi la dansul de salon. Şi nu orice dans, ci unul pe sârmă. Noi reguli, noi protagonişti, noi arme.
cum am ratat o postare indignată pe blog
Îngrozit de relatările din presă despre cozile interminabile de la administraţiile financiare, am purces azi spre Primăria sectorului 1, să-mi plătesc dările către statul care are grijă de noi. Pe drum încercam să-mi construiesc o rezervă de răbdare suficient de mare ca să nu se consume de tot înainte de a ajunge în faţa ghişeului pe care imaginaţia mea îl şi plasa la o distanţă de câteva sute de oameni de mine, ultimul venit.
criminala se vrea lacrimogenă

O mai ţineţi minte pe studenta de la Timişoara care, împreună cu iubitul ei, a ucis şi tranşat un om? Şi care s-a gândit să mai dea o tură pe afară, chipurile, ca să aibă grijă de copilul conceput în puşcărie? Ziarul Adevărul o căinează, transmiţând naţiunii „strigătul ei disperat”: