Eu am terminat Facultatea de Chimie-Fizică a Universităţii Bucureşti. Deci, teoretic, sunt profesor. Ei bine, în 1993, după întoarcerea de la bursa din Italia, ca tot tânărul capitalist, trebuia să mă angajez, să am şi eu cu ce pune pâine pe masă. Domeniul pentru care mă pregătisem îmi era inaccesibil.
Category Archives: peripeteia – Περιπέτεια
de din vremuri de demult
Când am văzut-o prima dată, am rămas fără grai Nu cred să mi se mai fi întâmplat vreodată. Pur şi simplu nu-mi venea să cred că există aşa ceva în ţara mea. Că nu auzisem niciodată de aşa realizare a spiritului uman, de aşa întruchipare a frumuseţii omului, dantelată şi complexă, delicată şi din fibră de piatră, maiestuoasă şi smerită. Şi acum, de fiecare dată când mă gândesc, când merg aiurea prin lume sau aud vorbindu-se de România, mă apucă aşa o revoltă neputincioasă că ştim atât de puţin să ne lăudăm cu ceea ce demonstrează că, uneori, putem trascede defectele sau tarele noastre, slăbiciunile sau impotenţele, meschinăriile sau lipsa de viziune, instinctele şi lipsa de raţiune, personale sau colective, dar suntem maeştri să scoatem la geam, în văzul tuturor, abisurile imunde ale societăţii actuale, resorturile dezarticulate ale relaţiilor dintre noi şi trivialităţile spoite elitist de “intelectuali” de conjunctură.
în drum spre serviciu
În seara asta, în drum spre servicu, m-am întâlnit cu:
– o pisică neagră care nu se decidea dacă să-mi taie ea mie calea sau să mă lase pe mine să i-o tai ei! Până la urmă a decis să stea nemişcată până dispar din peisaj.
– un cer mult mai luminat decât până acum, semn că ziua nu se mai grăbeşte nicăieri
de din vremuri de demult
Eheeei, ce vremuri! Când bărbat te făcea armata şi nu maşina de fiţe, băutul în bamboo, iphonul 235, gelul din păr şi tona de parfum de pe ţoale, piţipoanca leşinată de la televizor sau lanţul de fântână atârnat de gât. Mie nu mi-a plăcut în armată, noroc c-am terminat-o repede, intrând la facultate. Mizerie, fizică şi umană, trezit devreme, frig şi căldură, mâncare proastă, camarazi de tot felul, plantoane, curăţat cartofi îngheţaţi şi arme unsuroase.
de din vremuri de demult
Ei bine, da! Am fost premiant mai în toţi anii de şcoală. Şi comandant de grupă. Pentru şnurul galben (de comandant de detaşament) nu aveam (aşa cum nu am nici acum) “calităţile” necesare! Nici atunci, nici acum, n-am ştiut să zic ce trebuie, când trebuie, cui trebuie :) Şi atunci, ca şi acum, aveam o problemă cu soarele în ochi :) Nici atunci, nici acum, nu-mi plăceau sandalele, dar măcar acum le port fără şosete :))
Din vremuri de demult
Nu am deloc amintiri din acea perioadă. Norocul meu că am nişte fotografii şi poveştile mamei. Insuficiente, însă, pentru a umple golul de memorie. Cândva voi scrie despre asta…
