Category Archives: jurnal de campanie

e clar, sunt un băsist :))))))

Cu câteva zile înainte de alegerile europarlamentare, am făcut nişte predicţii. Cam în contradicţie flagrantă cu sondajele de opinie făcute pe bani mulţi de diferite institute profesioniste. După ce le-am comparat cu rezultatele finale, trag duoă concluzii: ar trebui să fie deja coadă la uşa mea cu cei dornici să mă angajeze precum consilier, mai ieftin şi mai bun decât cei folosiţi până acum :) Şi, a doua… că m-am înşelat doar la PMP, deci sunt, în subconştient, un băsist :)))

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie

predicţii electorale

Alte alegeri, altă campanie electorală plicticoasă şi, ca mai toate din ultimii 10 ani, fără nicio legătură cu miza scrutinului, ci cu accidentul istoric ce a dus la infestarea Cotrocenilor şi, de acolo, a întregii ţări. Dacă USL nu s-ar fi rupt, scrutinul ar fi fost din start tranşat. Aşa, deşi câştigătorul nu e contestat de nimeni, ochii sunt aţintiţi asupra locurilor 2 şi 3, precum şi asupra procentelor pe care imundul din fruntea statului le-a adus Duduii sale şi acoliţilor lor, inclusiv prin încălcarea grosolană a oricăror norme legale, morale, etice şi de bun simţ.

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie

eşti cel mai tare, stai acasă! Şi plânge-te!

Vin iar alegeri şi e vremea, desigur, să ne lamentăm din nou de clasa noastră politică, să ne plângem de milă, să ne dăm ochii peste cap şi, cu mâna pe frunte, să decretăm ritos că nu merită să mergem la vot! Ba, dacă vrem să dăm dovadă de simţ civic, punem de-o campanie mică pe facebook, prin care să-i convingem şi pe alţii că statul acasă e soluţia optimă pentru România. În fond, toate marile revoluţii ale neamului au fost posibile tocmai pentru că marea lui majoritate era, în acele momente, în altă parte. Toţi politicienii sunt la fel, şi numai noi, cei care stăm pe margine şi chibiţăm, ne dăm seama de asta. Ceilalţi sunt nişte prostălăi cumpăraţi cu găleţi, care votează pentru că aşa le spun televiziunile. Sau popa. Sau primarul proaspăt înscris în PMP, după ce-a trecut pe la PSD, PNL, PRM, PDL, PPDD…

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie, viaţa cetăţii

să înţelegem ceva din afişele electorale :)

Români, pregătiţi-vă, a început o nouă campanie electorală! Iar o să fiţi băgaţi în seamă, mângâiaţi pe creştete şi măguliţi de umilinţa cu care politicienii se vor pune în serviciul vostru, de cetăţeni europeni, cu drepturi! :) Candidaţii au fost lansaţi cu fast şi confeti, de mâine vor merge prin pieţe şi vor pupa copiii, oraşele s-au umplut de afişe şi banere, mulţi nu vor înţelege exact ce şi pentru ce trebuie să voteze, iar eu voi încerca să fac puţină lumină.

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie, viaţa cetăţii

topul aleşilor

Poate e interesant să aruncăm un ochi asupra unor topuri cu politicienii cei mai votaţi la aceste alegeri. Culmea, ele conţin puţine nume cunoscute şi aproape deloc lideri ai partidelor înscrise în cursă, singure sau în diferite alianţe. Dincolo de aberaţiile legii electorale care permit intrarea în Parlament a celor clasaţi pe locurile 3, 4 sau chiar 5 (!), faptul că vor fi parlamentari oameni care au obţinut 5-10.000 de voturi nu e de natură să crească reprezentativitatea Legislativului. Dar să vedem clasamentele:

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie