Români, pregătiţi-vă, a început o nouă campanie electorală! Iar o să fiţi băgaţi în seamă, mângâiaţi pe creştete şi măguliţi de umilinţa cu care politicienii se vor pune în serviciul vostru, de cetăţeni europeni, cu drepturi! :) Candidaţii au fost lansaţi cu fast şi confeti, de mâine vor merge prin pieţe şi vor pupa copiii, oraşele s-au umplut de afişe şi banere, mulţi nu vor înţelege exact ce şi pentru ce trebuie să voteze, iar eu voi încerca să fac puţină lumină.
O să încep, desigur, cu cel mai mare şi mai tare din parcare, înger sau demon… nu prea contează, că amândoi au două aripioare. Social-democraţi-progresist-conservatorii anunţă Europa că ei sunt mândri că sunt români. Ceea ce nu-i rău, la nivelul tehnicilor de manipulare. Premierul a fost deseori atacat de fostul partener de coaliţie că cedează prea uşor “sugestiilor” Bruxellesului. Aşa că, în aceste alegeri, joacă o carte mai puţin euroentuziastă şi pune accentul pe apărarea intereselor naţionale în faţa “intenţiilor imperialiste” ale Uniunii. Nu cred, însă, că, în campanie, candidaţii vor bate prea multă monedă pe asta. Pentru că, pe fondul frustrărilor oamenilor acumulate la referendumul eşuat de demitere a lui Băsescu, graniţa spre euroscepticism e relativ uşor de trecut. Ceea ce, evident, premierul nu-şi doreşte… Asociat cu motive grafice tradiţionale, sloganul încearcă să facă din europarlamentare o problemă de importanţă local-naţională, nu una îndepărtat-periferică, aşa cum este, din păcate, pentru majoritatea românilor. Eu, personal, am o problemă cu el, pentru că ar trebui să fim mândri cu ceea am reuşit noi în viaţă, nu doar pentru că ne-am născut, din întâmplare, într-un colţ sau altul al lumii.
Mai interesant e, însă, anunţul care împodobeşte afişele, roşu pe alb, că “USL trăieşte”! Ceea ce-mi aminteşte puţin de replica din megaproducţiile hollywoodiene: “He/She/It’s alive!”. Acum, în funcţie de tipul filmelor care-ţi plac, asta s-ar putea să-ţi dea fiori. De un fel sau de altul. Una e să fii fanul peliculelor cu catastrofe, în care, după un cutremur devastator, este descoperit corpul unui personaj îndrăgit, şi primul salvator ajuns lângă el exclamă “he”s alive!”. Şi alta e să te omori după filmele de groază, în care, după ce eroul a tras cu pistolul, puşca, tancul şi rachetele nucleare în extraterestrul care i-a atacat planeta, constată cu stupoare că… Aţi înţeles ideea! E un mesaj fără nicio legătură cu alegerile astea, ci cu cele din noiembrie. Introducerea lui în campanie nu face decât să personalizeze şi mai mult lupta internă şi s-o îndepărteze de obiectivele ei europene, abstracte pentru mulţi electori.
Liberalii, proaspăt eliberaţi din “temniţa” uselistă, sunt ceva mai puţin populari şi aleg câteva sloganuri nespecifice, bune în orice campanie. Mai întâi truismul “victoria depinde de tine”, care nu merită comentat. Apoi “Susţine EuroCampionii”. Lăsând la o parte că, în vară, e Campionatul Mondial de Fotbal şi că la cel european, România n-are niciun fel de campioni, sloganul e rece, impersonal şi neclar. Potrivit statisticilor, pedelista Macovei e campioană la activitate în legislatura europeană anterioară. Apoi “Competenţa câştigă lupta”. Din păcate nu e formulat ca un îndemn, ci ca o concluzie. Care ar putea fi corectă în alte ţări europene, sigur nu în România. Din păcate, la prima vedere, în pofida viselor liderului liberal de a conduce un partid de mase, capabil să câştige şi preşedinţia şi guvernul, PNL se poziţionează şi mai pregnant ca formaţiune de nişă, cu un electorat fidel, dar redus. Dinamic, întreprinzător, ambiţios. Dar mai puţin interesat de comunitate, solidaritate şi construcţii suprastatale birocratice şi greoaie, precum îi pare UE.
Pedeliştii lui Blaga au un afiş inspirat, şi ca grafică, şi ca slogan: “Europa în fiecare casă”. Marea problemă e că, în unele, apare faţa Monicăi Macovei. Asocierea celor două elemente poate naşte, în minţile unora, parafraza “Macovei în fiecare casă”. Şi nu ştiu dacă e bine :) Pe de altă parte, ea e percepută de mulţi români ca cea care a subminat interesele majorităţii de 7,4 milioane de la referendumul din 2012. Iar cei care o consideră, încă, o campioană a protejării justiţiei, sunt, probabil, debusolaţi. Nu înţeleg ce mai caută la PDL şi nu lângă partidul “tovarăşului” său de luptă. Vor fi câţiva fani pedelişti care nu vor dori să dea votul, indirect, tot taberei lui TB.
Minipartiduleţul Duduii preşedintelui, crescut în două luni cât altele în 10 ani, s-a gândit că salariaţii şi pensionarii, cărora cârmaciul le-a tăiat veniturile fără să clipească, nu se vor îngrămădi să-i voteze candidaţii. Aşa că ţinteşte tinerii, încă neloviţi de realităţile lăsate în urmă de guvernările Boc, îmbrăcându-şi reprezentanţii în blugi şi punându-i pe afişe în ipostaza unor personaje dintr-un, aşa cum spunea Dara Dorian, serial low budget de pe Diva. Noi generaţii, noi naivităţi, nu? Sloganul e hilar: “Ridicăm România”. N-au fost suficiente glumiţele de cartier cu Loredana şi BUG Mafia, după hitul lor de acum mulţi ani, “Ridică-mă la cer”. N-a fost de ajuns nici penibilul “ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, din campania însăilatei ARD din 2012. Acum, cu mânuţele acelea cu care au ridicat bazine de înot la sate şi au numărat voturile din 2009, de la ambasada din Paris, vor să ridice toată ţara. Nu e foarte clar unde şi unii se vor întreba, pe bună dreptate, dacă la cer sau doar în pom?
Despre campania electorală vom mai vorbi, deşi am senzaţia că nu prea va exista aşa ceva, ci doar o repetiţie pentru cea prezidenţială din toamnă. Toţi vor pune tunurile pe PSD şi, cu mâna liberă, se vor altoi îngrămădiţi pe partea dreaptă a pistei, doar-doar vor câştiga un 0.1%, bun la negocierile ce vor urma după terminarea alegerilor.
PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari!
Sloganul ” Ridicam Romania” este total neinspirat,chiar neconcordant cu ceea ce au vrut ca el sa insemne : mobilizare pentru revenirea tarii din pozitia ” cazut ” .
Sloganul te trimite automat cu gandul la imaginea unui “ceva ” cazut care trebuie ridicat de pe jos.Or, a sugera romanilor sa vina (tot ei !) sa ridice Romania de acolo de unde au trantit-o la pamant chiar cei ce indeamna acum la ajutor sa ridice Romania e asemanator situatiei in care niste insi te lovesc ,te trantesc la pamant , te ranesc dar apoi iti cer tot tie sa suporti efortul cu cheltuiala la spital ca sa- ti revii. Se zice :” Capul face, capul trage !” dar vad ca greseste capul familiei insa repararea trebuie s-o faca membrii familiei ( citim aici membrii societatii chemati sa voteze propunerea !),oameni care nu au avut legatura cu decizia in urma careia s-a produs caderea, ci doar au simtit pe pielea lor efectele acesteia.
Cat despre sigla, mai degraba pare un cleste .
Sa ni se spuna,oare,discret ca – in cazul castigarii pozitiei majoritare ce ar genera puterea de a lua decizii, altele, nefavorabile cetatenilor – nu vor putea fi acceptate reprosuri sau nemultumiri atata timp cat avertismentul ca stransoarea va continua a existat,numai ca nu l-am observat noi ?
Salut, una buna pentru campanie: fontul cu care scrie mare peste tot “USL traieste” este sub copyright, iar USL il foloseste cu nonsalanta peste tot fara sa-l fi platit. Stiu asta pentru ca sint autorul acestui font. Doar atat. Un mic detaliu. Ce conteaza? Mergem inainte cu furatul si minciunile. Levi