Pentru că tot am călătorit eu mult în ultima vreme prin țară, vizitând posturi de radio și de televiziune (deh, dacă tot am ajuns la CNA, m-am gândit să mă fac util :), mi s-a făcut așa un dor de vremurile debutului meu în media audiovizuală. El n-a venit ca urmare a unor vise din copilărie sau ambiții adolescentine, nici după pregătiri serioase sau absolviri de facultăți sau alte școli de fițe, cvasi-inutile. A fost o întâmplare. Cred că fericită :) Am văzut într-un ziar un anunț că Radio Total, pe cale să apară, caută reporteri, redactori, prezentatori, animatori. Mi-am luat inima-n dinți și m-am dus. Ce puteam pierde?
Category Archives: fotografii
fotografii și poezii deosebite pentru voi
A mai trecut un an și s-a mai încheiat o ediție a celui mai mare concurs de arte din România, pe care-l organizez de 14 ani! Din 2001, zeci de mii de liceeni s-au întrecut în a comunica celorlalți frumosul din ei. De 14 ani, LicArt este cam singurul spațiu unde talentul lor este apreciat și încurajat. Și anul acesta, peste 1000 de adolescenți și-au înscris creațiile, poezii sau fotografii, în speranța că vor ajunge în Tabăra de Creație și că vor convinge jurații, personalități marcante din domeniile respective, că merită unul dintre premii. Vă invit să-i cunoașteți pe cei care au reușit asta! Admirați-le creaţiile şi împărtăşiţi-le, vă rog, cu prietenii voştri. E timpul să vorbim mai mult despre tinerii deosebiţi de lângă noi! Şi să facem mai mult pentru ei! Vă spun sincer că, după fiecare Tabără, îmi revine speranța că țara asta mai are o mică șansă la normalitate!
Din vremuri de demult
Să mai facem o călătorie în timp, hăăăăt departe, în antichitate, adică puțin după ce lumea s-a pricopsit cu mine, sau eu cu ea, depinde cum privești situația. Puteți privi în imaginea alăturată un copil, care, potrivit unor surse de încredere, nu avea să fie toată viața așa liniștit, așa zen, precum a fost surprins de aparatul de fotografiat.
Din vremuri de demult
Da, oricât vi s-ar părea de incredibil, așa arăta un studio de televiziune acum 20 de ani (click pe poză!). Și nu oriunde, ci în cel mai mare post de atunci, Antena 1. Unde mai pui că jumătate din ce vedeți voi ca ”decor” era adus de mine și de producător. La fiecare înregistrare ne căram de acasă cu globul, harta și cărțile, pentru că nu aveam curaj să le lăsăm în depozitele improvizate la subsolul clădirii. Dar eu eram bucuros că am posibilitatea de a face o emisiune dragă mie, Lumea în care trăim, un fel de caleidoscop geografic-istoric-cultural. Sigur, nu eram plătit pentru ea, așa cum nu am fost plătit niciodată pentru sutele de emisiuni făcute pe lângă activitatea mea ”de bază”, de editor-prezentator al Observatorului. Dar atunci eram în perioada idealistă a carierei mele, în care chiar credeam că ceea ce fac poate schimba ceva în bine în societate și, prin urmare, nu mă interesa decât satisfacția de a încerca acest lucru.
Invitație la expoziție cu superfotografii :)
Bunul meu prieten, Cristian Munteanu, unul dintre cei mai talentați fotojurnaliști români, are prima expoziție personală. La care el vă invită, iar eu vă sfătuiesc serios să veniți. Fotografiile lui nu sunt ”facile”, dar vorbesc despre o lume pe care prea puțini dintre noi o cunoaștem, despre oameni de lângă noi, despre care, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți că există. Vernisajul expoziţiei “Ultimii oameni din Groapa Văcăreşti” va avea loc marţi, de la ora 19.00, la sala expoziţională a magazinului F64 din Bucureşti. Mai jos, câteva gânduri ale lui Cristian despre proiectul său încheiat și, acum, împărtășit cu ceilalți. Și desigur, câteva dintre imagini:
din vremuri de demult
V-am mai povestit cum, cu ani în urmă, organizam împreună cu o mână de prieteni idealişti, Festivalurile Prieteniei, unde tinerii puteau întâlni personalităţi culturale, asculta muzică bună, vedea expoziţii de fotografie şi urmări câte o piesă de teatru. Totul gratuit, că doar, dacă eram pragmatici, ne apucam de afaceri :) Ei bine, cred că a fost singurul domeniu în care “am profitat” de statutul meu de persoană publică, mergând cu “săru’ mâna” la mulţi artişti cunoscuţi şi mulţi dintre ei scumpi, ca să cânte pro bono la manifestările noastre. De ce să mint, nu m-a refuzat niciodată, nimeni, pe motiv de lipsă a remuneraţiei. Abia când au apărut în peisaj “impresarii”, a devenit imposibil să continuăm…
