Un indie despre naziști și supraviețuitorii Holocaustului, despre căutările continue ale vinovaților și despre rănile care nu se închid niciodată. Despre modul în care noi ne putem fi proprii călăi. Și cum rațiunea stă, de multe ori, în calea sentimentului de vinovăție. Un bătrân suferind de demență, cu momente de luciditate, pornește la drum pentru a-l găsi, cu ajutorul unei scrisori de la un fost deținut dintr-un lagăr nazist, pe cel responsabil de atrocitățile comise. Gardianul trăiește de mulți ani în America, cu o falsă identitate, iar bătrânul nostru n-are de gând să-l dea pe mâna justiției. Ci s-o înfăptuiască singur. Un film care se bazează pe un actor foarte mare, Christopher Plummer. Și care are un final surprinzător și răscolitor.
Category Archives: filme
Seară de film
Spune o vorbă din străbuni că totul se plătește în viață. Și realitatea arată că, de cele mai multe ori, nu e un singur om care plătește pentru greșelile lui. Ci și cei din jur. Cam asta ar fi și morala acestui film din vremea în care Eduard Norton era un actor de prima clasă. De altfel, a și fost nominalizat la Oscar pentru rolul făcut aici: un tânăr plin de furie, care are senzația că nazismul, rasismul și xenofobia sunt răspunsul problemelor lumii în care trăiește. Iar violența e doar un mijloc pentru a-i ține pe ceilalți la distanță. Mai devreme sau mai târziu, viziunea lui asupra universului îl va proiecta în închisoare. Lasă acasă un frate mai mic, fascinat de el, care abia așteaptă să-i calce pe urme. Și-i așteaptă reîntoarcerea cu sufletul la gură, pentru a-i putea arăta ce skinhead mândru a devenit. Surpriză, însă. Cei doi nu mai sunt pe aceeași lungime de undă. Iar tragedia așteaptă la colțul străzii un moment prielnic. Citește restul articolului
Seară de film
Nu prea se mai fac filme epice. Poate pentru că sunt prea costisitoare și marile case de producție nu mai vor să riște, poate pentru că nu prea mai sunt scenariști și regizori care să dea viață unoi povești universale, care să depășească granițele mărunte ale existenței noastre de zi cu zi, poate pentru că oamenii visează mai mult la eroi care să-i salveze azi decât la călătorii în timp și spațiu care să asigure supraviețuirea speciei. De aceea, reușita lui Cristopher Nolan e cu atât mai remarcabilă. O poveste de iubire care trancede locul și momentul, între doi oameni sau între toți oamenii, între unul dintre ei și restul speciei sale, între el și copii săi. Omenirea e în pragul colapsului. Iar Cooper și Brand trebuie să călătorească printr-o gaură de vierme pentru a găsi soluția împotriva extincției. Amândoi știu ce lasă în urmă, dar niciunul nu știe ce va găsi. Imaginea, muzica și efectele speciale se adaugă motivelor pentru care acest film va rămâne, probabil, în istoria cinematografiei acestor vremuri.
Seară de film
Filmul de azi are, printre multe alte calități și pe aceea de a-i fi adus Oscarul, în sfârșit, unuia dintre cei mai mari compozitori ai vremurilor noastre, Ennio Morricone. Dar pelicula lui Tarantino are și alte puncte tari: galeria de personaje interesante și stranii, despre care nu știi, până în ultimul moment, dacă sunt bune sau rele, o atmosferă reece și neprietenoasă, exact ca furtuna de zăpadă de afară, o serie de morți violente și dialoguri care pendulează între umor negru și considerații filosofice. Ca de obicei, actori cunoscuți au intrat în pielea personajelor, reușind să-i împartă pe spectatori în tabere de fani ai supraviețuirii unuia sau altuia.
Citește restul articolului
Seară de film
Nu știu cum facem, dar ne tot întoarcem la Jack Gyllenhaal. Păi ce să fac, dacă el reușește mereu să-și aleagă roluri de compoziție, în filme bune? Ultima performanță o face în pielea unui proaspăt văduv, preocupat mai mult de faptul că un automat cu dulciuri nu i-a eliberat produsul plătit decât de dispariția bruscă a soției sale. La un moment dat, chiar și el începe să se întrebe de ce e așa detașat. N-a iubit-o? Sau e un impotent emoțional? Și începe un lung, straniu și, pe alocuri, dureros proces de demolare a propriei vieți, pentru a ajunge la sursa problemei. Asta deși aceeași abordare a defecțiunii unui frigider nu i-a adus succesul. Citește restul articolului
Seară de film
Vă recomand unul dintre cele mai ciudățele filme pe care le-am văzut! Dar mi-a plăcut! Nu, nu va trebui să vă stoarceți creierii foarte mult, pentru că scenariști-regizori au avut grijă să dea libertate fiecărui privitor să folosească elementele din povestea lor pentru a-și imagina singur o alta. Și premiza e stranie: un sinucigaș dă peste un cadavru. Care se dovedește a fi un mort-viu, căruia trebuie să-i explice despre ce e vorba în viață. V-am spus că e ciudățel. Cei doi pleacă într-o aventură plină de neprevăzut, ajungând chiar prieteni și învățând tot felul de lecții unul de la celălalt. Amuzant și cald pe alocuri, cu doi protagoniști simpatici, cărora le dau viață doi actori tineri, dar extrem de apreciați, Paul Dano și Daniel Radcliff. Nu vă spun mai mult, dar gândiți-vă la ce se întâmplă când mintea (cu ideile și sentimentele ei) nu se înțelege cu corpul.
