Category Archives: filme

seară de film

Pentru azi un film ceva mai ciudățel, dar interesant și bine construit. Un fel de SF plin de mister, în care lumile par că se întrepătrund și oamenii au experiențe ciudate, întâlnindu-se cu ei cu ei, aceiași, și totuși, diferiți. Un actor cu probleme, un om de televiziune și un programator de jocuri video își întretaie viețile, în timp ce oamenii din jurul fiecărui dintre ei par să fie aceiași. Totul stă sub semnul misterioasei cifre 9. Chiar dacă povestirile par complicate, ele conțin și explicațiile, pentru cei mai atenți dintre voi. La primul său lung-metraj, regizorul și scenaristul John August (cunoscut mai ales precum colaborator apropiat cu Tim Burton) reușește să creeze o lume fantastică și, în același timp, extrem de reală. În rolul principal, același Ryan Reynolds, care reușește să-și arate talentul mai ales în producții cu buget mai mic, dar mai pline de substanță.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Nu știu cum se face dar, deși nu mă omor după poveștile cu spioni, iar cele cu 007 mi se par, de cele mai multe ori, superficiale și destul de anoste, am descoperit până acum două filme de gen care mi-au plăcut. Despre primul am vorbit aici. Al doilea îi seamănă destul de mult. Tot ușor vintage, cu mult umor și extrem de antrenant. Suntem în anii 60, când zidul tocmai despărțise cele două jumătăți ale Berlinului ocupat de foțtii aliați. Un agent american și unul sovietic sunt nevoiți să lase dușmăniile la o parte pentru a lupta îmotriva unor ticăloși internaționali care vor să pună mâna pe o bombă nucleară. De aici, multe aventuri și, așa cum spuneam, mult amuzament.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Vă propun un indie despre un adolescent aflat la vârsta problemelor. Unele reale, altele autocreate. Adept al stilului gotic, nu prea e interesat de cei din jur și de modul în care ceilalți îi precep înfățișarea sau vorbele. Astfel, dintr-o copilărie, ajunge să se confrunte cu școala de corecție și cu realitatea mult mai dură decât versurile melodiilor pe care le ascultă. Un film despre maturizare, despre iubire, despre alienare, despre singurătate. Câteodată, trebuie să iei în viață decizii dificile, care ți-ar putea marca profund parcursul ulterior. Iar alteori, trebuie să accepți că nu ești așa singur pe cât vrei să te crezi. În rolul principal, un actor care promite, Connor Jessup!

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

O poveste de iubire la vârsta a 3-a. Ea are Altzheimer, el are o idee fixă: să-i ofere o nouă casă, mai ușor de întreținut. Și vrea s-o facă singur, cu mâinile lui. Doar că descoperă că lucrurile s-au cam schimbat în America. Acum ai nevoie de tot felul de aprobări, avize și dovezi de conformitate pentru a face ce vrei pe pământul tău. Așa că pornește la o luptă pe 3 fronturi: cu propria-i vârstă, cu urmările bolii soției și cu birocrația. Și, la un moment dat, chiar cu legea. Nu este un film anti-sistem, ci, ma degrabă, unul despre schimbare, despre confruntarea cu necunoscutul, despre curaj și iubire.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Vă propun azi primul film al irlandezei Lynne Ramsay, cea care ne-a dat și fenomenalul We need to talk about Kevin. Ei bine, dacă v-a plăcut acela, n-o să fiți dezamăgiți nici acum. Și, dacă îl veți vedea pe acesta primul, sunt convins că vă veți dori să-l vedeți și pe celălalt. Aceeași profunzime în abordarea unor situații existențiale complicate, aceeași grijă de a nu îngroșa tușa mai mult decât e necesar pentru crearea atmosferei optime pentru un astfel de subiect. Pe scurt, un puști din Glasgow e obligat să se maturizeze în timpul grevei gunoierilor din 1973. Cu o familie dominată de un tată bețiv, cu sentimentul de vinovăție care-l macină după moartea accidentală a unui prieten, cu primii fiori de afecțiune pentru o fată, cu speranța că se va muta, la un moment dat, într-o casă nouă, tânărul nostru de doar 12 ani încearcă să facă față vieții care devine din ce în ce mai complicată, fără ca el să-i înțeleagă mecanismele. Din păcate, protagonistul a renunțat la actorie, deși toți criticii îi prevesteau un viitor strălucit în domeniu.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Pentru azi vă propun o coproducție britanico-braziliană despre viața în gropile de gunoi din Rio. La prima vedere ar putea fi un film mizerabilist. Dar cât de diferit e față de producțiile românești. Da, vorbește despre existențele unor oameni aflați dincolo de civilizație, care trăiesc de azi pe mâine, într-un univers complicat, unde regulile sunt puține dar extrem de dure. Dar reușește să fie un film artistic. Doi băieți găsesc un portofel. Și, brusc, se trezesc vânați de tot felul de indivizi, unii dintre ei chiar cu insignă de polițist, care vor să le facă rău. Trec prim multe aventuri, în încercarea de a face ceea ce e bine. Interesant din multe puncte de vedere. Și cu doi protagoniști extrem de talentați.

Citește restul articolului

Categorii: filme