Își șterse mecanic nasul cu mâneca dreaptă. Nici măcar nu privi să vadă dacă nu cumva a lăsat urme pe haină. Deși poate ar fi trebuit, se gândi o clipă. Era prima dată când o îmbrăca. Și mai și mergea în vizită la bunica Mia. Dar n-avea cum. Nu-și putea dezlipi ochii de la bucata de asfalt din fața lui. Gri și banală, ca oricare alta, încorsetată de bordurile roase ale aleii dintre blocuri, nu-l interesase niciodată până acum. De data asta, însă, era ceva diferit acolo.
Category Archives: cuvinte
de prin scrieri de demult
de prin scrieri de demult
fotografii şi poezii deosebite pentru voi
De 13 ani, mă străduiesc (alături de prietenii mei, Iuliana şi Cristian) să ofer tinerilor talentaţi un univers în care nu doar să se întreacă, ci să şi comunice, să se descopere, să împărtăşească. Un loc în care să fie apreciaţi şi încurajaţi. Numele lui este LicArt şi este cel mai mare concurs de arte destinat liceenilor din România. Abia ce s-a-ncheiat ediţia a 13-a (peste 1500 de participanţi), cu desemnarea câştigătorilor celor două secţiuni: fotografie şi poezie. Vă invit să le admiraţi creaţiile şi vă rog să le împărtăşiţi cu prietenii voştri. E timpul să vorbim mai mult despre tinerii deosebiţi de lângă noi! Şi să facem mai mult pentru ei!