M-am decis să parafrazez în titlu mai celebra sintagmă “Vedi Napoli e poi muori” din două motive. Unul, secundar, ar fi că nu prea ştie nimeni care e forma exactă şi cine/de ce a spus-o prima dată. Ba c-ar fi de la Virgiliu, ba de la Goethe, ba legată de o epidemie de sifilis din regiune, ba, cel mai plauzibil, de nemulţumirea unui cetăţean din localitatea Mori, care era atât de încântat de urbea sa, încât îi îndemna pe oameni să o viziteze, chiar dacă mai întâi se duc în oraşul celebru. Şi al doilea motiv, pentru că, sincer, chiar dacă mă iau după formula consacrată “Vezi Napoli, apoi (poţi să) mori!”, nu-i găsesc justificarea. Eu l-am văzut, mi-a plăcut, dar… să nu exagerăm :) Iată povestea…
Category Archives: călătorii
iar te-ai dus la munte, Herjeule?
Lăsând la o parte episodul neplăcut legat de cazare (despre care am vorbit aici), am petrecut un nou week-end foarte fain la munte. Mai ales că am avut parte doar de premiere. Şi vorbesc despre traseele parcuse pentru prima dată. Ca un secret, în astfel de chestiuni, noţiunile de “niciodată” sau “vreodată” trebuie tratate cu grijă, pentru că memoria mea buclucaşă (un eufemism pentru proastă) nu-mi permite să-mi amintesc dacă, nu cumva, cu părinţii, în copilărie, sau în vreo tabără mai îndepărtată în timp, n-am mers pe aceste cărări. Dar, conştient şi onest, le privesc şi le simt ca pe nişte “first time” :) Am avut noroc, ca de fiecare dată în acest an, de o vreme foarte bună pentru drumeţii. Aşa că… le-am făcut :)
Cheia de week-end
Din nou la munte! O nouă evadare nu atât din Bucureşti, ca oraş, cât din atmosfera lui apăsătoare şi uşor îmbâcsită. Un nou tur de forţă pentru un sedentar ce mă aflu. Dar şi o reamintire a faptului că de sus, lucruile se văd altfel. Şi cât de sus poţi fi pe Ciucaş? Foarte sus. Căci acolo m-au purtat paşii şi respiraţia în week-end-ul care a trecut.
acolo unde-i linişte şi răcoare
Cu cât e mai cald afară, cu atât îmi e mai greu să mă apuc de scris, să vă povestesc cum a fost la munte, week-end-ul trecut :) Da, recunosc spăşit, am păcătuit iar, am fost din nou acolo unde-mi place, pe creste, unde omul se simte mic şi mare în acelaşi timp. A fost răcoare, a fost linişte, a fost aer neprăfuit, a fost cu urcat şi cu coborât, a fost cu întins pe spate şi cu vrut rămas aşa, cu ochii la cer. A fost cu rătăcit drumul prin pădure, dar nu grav, doar consumat câteva ore, cu cocoţat pe nişte stânci mai abrupte, adrenalină, cu băut apă ca felinele, cu murit de sete, din cauză de neprevedere, cu revăzut locuri din trecut, cu amintiri. Şi, în final, cu aventuri auto, cauzate de neatenţie şi pe bază de baterie moartă :)
ce-ţi mai place la munte, Herjeule! – 2
E a doua zi, e duminică, sunt la munte, adică e de bine :) Să purcedem, care va să zică, pe un traseu pe care n-am mai fost niciodată. Am coborât pe lângă hotel, pe pârtie. Nu înţeleg ce plăcere găsesc oamenii în schiatul pe o pantă relativ scurtă. După care urcă cu teleschiul, pentru a avea de unde coborî… din nou. Şi tot aşa. Acum, pârtia e o poiană plină de ciuperci, mari şi rotunde ca nişte OZN-uri. Ei bine, nici chiar aşa de mari.
ce-ţi mai place la munte, Herjeule!
La Cabana Trei Brazi, la cabana Trei Brazi… tra la la la… E, nu ştiţi voi. E de demult, Trio Grigoriu, de pe când locul pomenit nu era sufocat de vile şi viluţe, ateveuri şi maşini de fiţe, cu proprietarii asortaţi. N-am mai fost acolo de mai bine de… 30 de ani? Nu ştiu, v-am zis că nu stau bine cu memoria. Şi am ajuns acum, într-una din prea rarele ieşiri la munte. Şi cine te opreşte, (mă) vă veţi întreba? Sincer, nu foarte multe lucruri obiective.
