Nemaifiind eu niciodată pe tărâmuri nemțești, m-am bucurat de ocazia de a vizita nițel Munchenul. Să văz și eu dacă e adevărat tot ce se spune despre teutoni. Acum, să fiu sincer, o fi adevărat, doar că eu nu prea am văzut nemți, așa cum mi-i imaginam eu, toți blonzi și înalți. Dimpotrivă, străzile sunt un furnicar multicolor, și nu mă refer doar la haine :) Sigur, semnele că ești într-un oraș civilizat se văd de la primul pas, când ieși din gară. Toată lumea coboară în pasaj pentru a subtraversa strada din față, deși deasupra nu circulă decât puține mașini și rare tramvaie. Primul lucru observat? Nu prea există coșuri de gunoi! Ce scuză perfectă ar fi pentru români ca să arunce pe jos orice. Aici, dimpotrivă, nu vezi o hârtie pe caldarâm. Am stat câteva minute pe o bancă să văd dacă nu cumva armata de angajați la salubritate trec din 5 în 5 minute ca să strângă. Am stat degeaba!
Category Archives: călătorii
revenirea la Sinaia
Acum un an și un pic, după o fugă la munte, mă declaram pe blog dezamăgit de halul în care arăta Sinaia, considerată stațiune de fițe, nu atât prin ceea ce-ți oferă, ci prin trecutul ei și prin exploatarea comercială a unei glorii demult apuse. Am revenit acum câteva zile, nu din masochism, ci pentru că, în condițiile în care toate stațiunile de pe Valea Prahovei arată ca după război, măcar în Sinaia am găsit o pensiune decentă, ieftină și centrală. Plus că rămăsesem dator cu terminarea traseului spre Piscul Câinelui.
păcat de Sinaia, noroc de munte :)
V-aş povesti mai multe despre călătorie, dar nu prea am ce. N-am mai fost de câţiva ani în fosta “Perlă a Carpaţilor”. Arată ca după război. Deşi am senzaţia că nici măcar atunci nu era atât de dărăpănată, plină de maidanezi şi cu trotuarele desfundate, cu lumina care se aprinde pe stradă la mai bine de o oră după ce se lasă întunericul! Şi, totuşi, numai din taxa de staţiune şi din impozitele pe veniturile localnicilor, primăria ar trebui să aibă bani să înoate în ei!
şi-a fost (din nou) premiera piesei “Autorul” – partea a 5-a – întoarcerea acasă
Şi-a sosit momentul să ne despărţim de Petroşani. La fel ca Reşiţa, va rămâne pentru mine un reper în, habar n-am cât lungă va fi, “cariera” de dramaturg. De ce să mint, mi-ar cam plăcea să cunosc toată ţara aşa :) Şi cât mai mulţi oameni deosebiţi. Nu ştiu când voi reveni aici, dar mi-am propus ca asta să se-ntâmple relativ repede.
şi-a fost (din nou) premiera piesei mele “Autorul” – partea a 4-a – spectacolul
Sâmbătă, 2 noiembrie 2013! Teatrul Dramatic “I. D. Sîrbu” din Petroşani. A doua premieră a piesei mele, Autorul, de această dată, cu numele ei original. Emoţii… aşa-şi-aşa :) Bucurie, în schimb, mare. Adevărul e că nu mă aşteptam să-mi văd textul pus din nou în scenă, la nici un an de la momentul Reşiţa. Când am primit telefonul regizorului, Boris Melinti (căruia-i mulţumesc nu doar pentru că i-a plăcut piesa mea, ci şi pentru că e un om deosebit), am avut aşa, o senzaţie de deja-vu. “Radu, ştii, sâmbătă ai premiera, vii?” Abia după ce m-am dezmeticit, am realizat că gândurile mele, transpuse în dialoguri imaginare, vor ajunge la alţi oameni, dintr-un alt colţ al ţării. Dacă n-o să le placă?
şi-a fost (din nou) premiera piesei “Autorul” – partea a 3-a – peştera Bolii
Îmi plac peşterile. N-aş putea să vă spun exact de ce şi n-aş vrea să mă lansez în ipoteze psihologico-filosofice. Poate pentru că sunt legate indisolubil de munte. Aşa că, aflând eu că lângă Petroşani este o astfel de cavitate naturală, mi-am rugat gazda (directoarea Teatrului I. D. Sîrbu) să afle mai multe informaţii despre cum putem ajunge acolo. A făcut mult mai mult, a dat nişte telefoane, aşa că sâmbătă, cu câteva ore înaintea premierei, în faţa teatrului ne aştepta însuşi preşedintele Asociaţiei PetroAqua, care îngrijeşte grota aşa cum se cuvine, Imre Szuhanek.
