Ca de obicei, eu am o părere uşor diferită de a ambelor tabere implicate sau spectatoare în conflictul dintre Andrei Pleşu şi anteniştii de la 3. Aşa că mă aştept să fiu urecheat sau înjurat, după caz, de toată lumea, pentru că fiecare va înţelege ce vrea şi ce poate. Şi pentru că, în România, calea de mijloc, în care nu iei partea nimănui, în schimb ai de reproşat câte ceva ambilor, e mult mai rău văzută decât talibanismul visceral, ilogic şi intolerant. N-am talentul la scris al lui Pleşu, aşa că o să fiu iertat dacă voi fi mai direct şi mai puţin metaforic.
Nu e prima dată când o spun. Campania fără nuanţe şi fără echilibru a colegilor de la Antena 3 a contribuit la realegerea lui TB în 2009. Transformarea platourilor în ruguri de ars toţi ereticii băsişti, de obicei în absenţa lor, virulenţa limbajului şi anatemele nediscriminatorii i-au îndepărtat pe mulţi care, în dulcea tradiţie mioritică, ar fi vegetat la umbra gândului “că toţi politicienii sunt la fel”. Şi i-au antagonizat pe cei cărora le displac excesele, stridenţele şi derapajele. Mulţi dintre ei n-au mai fost la vot, cu senzaţia că, de fapt, totul e o mocirlă, indiferent de direcţia din care priveşti. Au fost şi cei care au empatizat cu “victima”, simţindu-se vizaţi direct de criticile aduse caracterului şi metehnelor acesteia.
Pe de altă parte, eu nu-i reproşez domnului Pleşu nimic din ce au a-i imputa adversarii săi. În lipsă de dovezi, acuzaţiile şi răspunsurile la ele nu sunt decât un caz tipic de “el spune că, el zice că”. N-am niciun motiv să nu-l cred pe estetician atunci când demontează tot ce i se pune în cârcă. Un singur lucru nu poate demonta pentru mine, şi e singurul care contează atunci când îl evaluez ca persoană publică: faptul că l-a legitimat pe băsescu. A permis transferarea asupra acestuia a simpatiei şi încrederii pe care unii oameni mai citiţi din ţara asta o aveau faţă de omul de cultură Andrei Pleşu. A activat, conştient sau nu, ca un garant social, precum cei care te conving prin reclame să cumperi vreun produs. Mai mult, chiar şi după despărţirea “instituţională” dintre ei, n-a avut mai nimic a-i reproşa fostului angajator. A avut o tentativă, dar a dat înapoi la prima reacţie de la Cotroceni. Şi, întâmplător sau nu, tirul său a fost mai mereu sincronizat cu al talibanilor de rit băsist. Sigur, el o făcea cu mult mai mult rafinament, îndeplinindu-şi misiunea dată din start: de a-i convinge cu vorbe meşteşugite şi inspirate figuri de stil pe cei care nu rezonau foarte bine nici cu hăhăitul prezidenţial, nici cu croşetatul Duduii. Alături de Liiceanu, Patapievici şi Cărtărescu, se face vinovat în ochii mei de girarea celui mai nociv personaj care a condus ţara în ultimii 25 de ani. Că a făcut-o din naivitate, din oportunism, din idealism sau din interese meschine… mă interesează mai puţin spre deloc.
În răspunsul publicat azi, domnul Pleşu vorbeşte despre “atmosfera morală şi profesională a unei ţări, în care bunul gust, bunul simţ, onestitatea, meseria, comportamentul civilizat şi respectul pentru valori stau sub ameninţarea unor găşti de neisprăviţi, de netrebnici, de mercenari rudimentari: oameni cu pregătire precară, oameni care nu se pot recomanda prin nici o ispravă, în nici un domeniu; guralivi, prost crescuţi, inculţi, dominaţi de resentiment, instincte brutale şi interes privat. Avem de ce să ne temem.” Sunt perfect de acord cu domnia-sa. Dar numai dacă între cei pomeniţi anterior se numără şi traian băsescu, elena udrea şi toţi ceilalţi care i-au servit şi i-au menţinut la putere. Şi cărora li se potriveşte mănuşă ultima parte: guralivi, prost crescuţi, inculţi, dominaţi de resentiment, instincte brutale şi interes privat. Dacă Andrei Pleşu nu s-a gândit şi la ei, atunci când a scris textul, înseamnă că toată retorica sa e ca un ambalaj făţos, care ascunde o cutie goală.
PS. Şi, fără intenţia de a-i scuza pe cei care au transformat mass-media într-un amvon inchizitorial, voi remarca doar că nu ei au început! Ei “s-au născut” ca reacţie la halul în care vorbeşte şi se comportă un preşedinte de ţară. Cu toate repercusiunile vizibile azi, de la rezultatele la bac până la antagonizarea violentă şi profundă a diferitelor categorii sociale. Şi, oricât ar părea de absurd, oamenii şi atitudinile pe care le înfierează editorialistul Andrei Pleşu (de multe ori, pe bună dreptate), sunt şi rezultatul menţinerii la putere a lui băsescu, la care a contribuit din plin şi intelectualul Andrei Pleşu.
Plesu si Liiceanu imi aduc aminte,fara nostalgie,de poetii lui Ceausescu,care scriau ,cu adanca piosenie, osanale. dictatorului.Cred ca bietul Noica s-ar intoarce in mormant sa stie ca discipolii sai si-au schimbat ,,maestrul”.Si ce maestru!!!Imi inchipui ca daca Plesu il venereaza pe dictatorul interlop va vota cu Elena Udrea,conform unei logici simple.Deci se aplica sintagma ,,spune-mi cu cine votezi ca sa-ti spun cine esti”.Cred ca,dupa alegeri,vor merge impreuna la mall,si Elena va cumpara ceva posete roz,asteptand feed-backul multumit al marelui filosof.