Se putea să nu ne facem iar de râs în toată lumea civilizată? Cred că suntem singura ţară europeană în care preşedintele îi dă la gioale premierului, în văzul tuturor partenerilor din UE. Sigur, nu e o apucătură nouă. Ea a supravieţuit timpurilor, încă din vremea în care domnitorii autohtoni şi boierii care voiau să pună mâna pe tron, se porcăiau reciproc la urechile Marilor Viziri de la Stambul. Ca şi-atunci, şi acum suntem incapabili să ne punem de acord cu ceva, chiar când asta e extrem de important pentru interesul naţional.
Şi, precum strămoşii noştri care pârjoleau totul atunci când se retrăgeau în munţi, şi locatarul de la Cotroceni îşi pregăteşte ieşirea din scenă distrugând cât poate de mult în jur, pentru a-i împiedica pe cei ce vin în urma sa să aibă, doamne fereşte, vreun rezultat mai bun decât a avut el în conducerea ţării.
De data asta, mentalitatea lui fanariotă a funcţionat aşa: “dacă nu mai pot să-mi impun eu omul în Comisia Europeană, să nu aibă nici ăştia vreun comisar important pe acolo”. Aşa c-a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Junker ca să-l pârască pe Ponta că i-a cam dat cu flit la desemnarea candidaţilor României: “nenea, nenea, Victor Viorel e un rău, că nu a vrut să facă ce vreau eu, unicul deţinător al binelui naţional. Şi, nenea, am auzit eu la B1, deci e adevărat, că Corina e agent KGB şi vrea să pună mâna pe UE şi s-o transforme în gubernie rusească! Te rog eu mult să-i dai cu linia peste degete!”
Şi-acum, Junker ce să facă? Poate el să rămână insensibil la cântecul de sirenă al celui care a livrat PPE-ului, pe tavă, partid după partid? Nu cred. Nici el, nici şefii lui nu au nevoie de o întărire a puterii de centru stânga de la Bucureşti, în defavoarea vechilor şi fidelilor convertiţi populari mioritici. Rezultatul pe termen scurt al manevrelor băsesciene va fi alocarea României a unui portofoliu insignifiant, în raport cu “greutatea” sa regională.
Efectul pe termen lung va fi acelaşi cu cel obţinut acum câteva sute de ani, la Înalta Poartă. Din ce în ce mai multe hotărâri care ne vor afecta direct vor fi luate acolo, fără teama că autorităţile de la Bucureşti vor fi suficient de unite pentru a riposta eficient, atunci când deciziile comunitare nu corespund intereselor naţionale. Pe români, de când e lumea, nu-i ţii sub control ameninţându-i cu armele. Trebuie doar să îi laşi să se încaiere între ei. O vor face zgomotos, penibil şi, evident, în mijlocul pieţei. Ca să-i vadă toată lumea. Pentru că aşa sunt ei: nu se lasă până nu transformă orice diferend, divorţ, moştenire sau simplă ceartă pe capacul de toaletă, dintr-o dispută domestică într-o ţigăneală mondială. După care, vor veni pe rând să-ţi pupe condurul, în speranţa că vor obţine pentru sine firmanul.
Nu-i consider pe vestici niste naivi, dar cred ca abia anii astia si-au dat seama ce este cu adevarat in Romania. Au existat fanarioti din astia la Inalta Casa Alba cu duiumul, imediat dupa decembrie 1989. Si-au denigrat tara ca nimeni altii, dar si-au zis bietii occidentali ca o fi si ceva real la mijloc. O data cu Basescu, lichelismul politicii romanesti s-a dezvelit in toata splendoarea sa. Nu cred ca vreun alt conducator european este mai vrednic de dispret si mai usor de folosit. Din nefericire, Basescu a instituit un model dorit la toate inaltele porti, de aceea urmatorii presedinti ai Romaniei vor fi B la puterea a doua.
nu consider ca e vorba de tradarea interesului national pt ca s-ar presupune – implicit – ca un comisar ue, este impartial ( ca tot romanul, hihihi).
mai curand m-asi gandi ca drama de aici de acasa, este cu cine ar imparti castigurile realizate (cotizatia catre cei care l-au delegat)?
oricum pare o idiotenie sa trimeti un candidat comisar priceput la orice- jolyjocker, chiar si ciolos ar fi fost un nepriceput in ale altei comisii doar daca nu e un superman bun la toate, dar cred ca idiotenia asta e mai multinationala la ue decat doar la reprezentantii din romania.
Ai remarcat, probabil, că cele mai multe intervenții le-am avut asupra unor comentatori de-ai tăi și foarte rar asupra textelor tale.
Aici și acum, pe măsură ce parcurgeam textul, m-a apucat râsul și eram pornit, înainte de a remarca absența vreunui comentariu, să-ți destăinui că mi-ai trezit acea reacție, specific românească (deși nu sunt convins că este doar apanajul românilor), de a face haz de necaz. Cert este că am râs cu poftă.
N-am să mă aplec asupra fenomenului, fiindcă ai făcut-o tu cu suficientă elocință și talent. Am să mă aplec câteva clipe asupra resorturilor care nasc aceste reacții malefice. Nu știu ce spune legea în materia desemnării candidaților noștri pentru posturile de comisari europeni (apropo, după mine, tare neinspirată a fost decizia utilizării acestei denumiri – „comisar”), aspect scuzabil în puzderia de norme din legislația noastră, însă, a sabota candidații adversarilor politici, este echivalentul sabotării propriei țări, a propriului popor. Cât orgoliu și mândrie, cât egocentrism trebuie să existe în tine, să fii în stare de așa ceva?! Nu cred că doar aceste trăsături sunt suficiente pentru a te face apt de asemenea acte de trădare a interesului național. Cred că sunt mult mai profunde cauzele acestea. Țin de mentalitate, de educație și chiar de religie. Din păcate, intoleranța, manifestată și alimentată pe mai multe căi, este exact la fel de păguboasă, precum consecințele pe care care le genereză în planul vieții politice românești, care, la rândul lor, se reflectă și reverberează în toate dimensiunile societății noastre…
Cred ca basescu gindeste asa si actioneaza in consecinta- “dupa mine potopul”, “sa se aleaga praful si pulberea”. Un nenorocit care ne-a mincat 10 ani din viata! Oare ce l-a facut sa fie asa? Mai nnasol e ca are si epigone! Udrea, Macovei, Boc si multi, multi altii.
Trist,rusinos,revoltator.Teama mi-e ca nu vom scapa cu una,cu doua de monstrul de la Cotroceni.Din pacate mai are destule rezerve de murdarie si josnicie,asa ca ne mai asteapta multa rusine si suparare.Sper sa vina si ziua dreptatii,sa i se ceara socoteala pentru toate astea.