Să ne mai şi amuzăm, zic! :) Dacă n-aveţi motive, vă dau eu unul: o comedie poliţistă, cu doi actori cunoscuţi, dintre care unul… ei bine, Mark n-a părut niciodată genul care să te facă să râzi. Aici reuşeşte, în rolul unui agent care încearcă disperat, alături de partenerul său, să demonstreze că merită să se ocupe de cazuri mai importante. Iar Ferrell… e… Ferrell :) Aşa că pregătiţi floricelele şi zâmbetele :)
dă-le oamenilor abilitatea de a “vedea”…
Şi astăzi, pentru tine, un gând de-al meu…
a 5-a lună de blog, statistici şi căutări pe google
Luna care tocmai s-a-ncheiat a fost cea mai bogată în vizitatori ai blogului. Sigur, această creştere nu mi se datorează în mare măsură ci e urmarea firească a înfierbântării până la limita suportabilului a tensiunii din societatea românească, dain cauza referendumului care putea să schimbe lucrurile. Şi, aşa cum e firesc, mulţi oameni au căutat opinii pro sau contra. Cei mai mulţi, evident, n-au fost interesaţi decât de acele articole care să le întărească convingerile sau senzaţiile avute deja şi nu pentru a-şi confrunta ideile cu ale altora.
la datorie
există şi altceva pe lumea asta!
Când sunt supăraţi sau trişti, oamenii se îndoapă cu alcool. Sau cu îngheţată. Eu, acum, în acest moment, încerc să mă umplu de aşa ceva:
e timpul oglinzilor interioare
E foarte greu de spus/scris ceva după rezultatele referendumului. Oricât ai încerca, e uman imposibil să te uiţi, după doar câteva ore, cu obiectivitate, la cifre şi la semnificaţiile lor. E prea devreme pentru predicţii sau pentru analize savante. Şi, în general, e vremea în care fiecare ar trebui să vorbească mai puţin şi, în schimb, să se privească în oglindă mai mult. Dar nu în aceea care-i spune cum apare celorlalţi ci în cea interioară, în care să vadă sau să revadă, dacă există, valorile în care crede, pentru care s-a luptat, dacă a făcut-o vreodată, şi să-şi asume cu sinceritate atitudinile sau alegerile.
Aşa că eu voi tăcea o perioadă despre politică şi oamenii ei. Voi încerca să curăţ fereastrele mele de toate zoaiele aruncate pe ele, voluntar sau involuntar, direct sau indirect, de o mulţime de fiinţe croite după chipul şi asemănarea “învingătorului”. Abia apoi voi mai îndrăzni să privesc prin ele, la ceilalţi, cu speranţa regenerată (sper!) că nu detaşarea totală şi dezinteresul pentru soarta comunităţii sunt singurele căi de supravieţuire în mijlocul populaţiei mioritice.
