Vorbim atât, că mulţi au senzaţia că şi comunică. E tare bun vorbitul ăsta, despre orice. Ne trece viaţa şi noi habar n-avem. Dar suntem bine vorbiţi şi murim împăcaţi că am dezbătut atâtea nimicuri încât ceva, ceva din universul ăsta tot om fi-nţeles noi. Şi dacă nu, măcar i-am ameţit pe ceilalţi. La specia noastră vorbitul s-a transformat într-o metodă de marcare a teritoriului. Nimic nu impune mai lesne limite ca vorbitul.
Eu, tu, noi, voi, aici, acolo, jos, sus, al meu, al tău, tot al meu, ba nu. E clar? Punem ordine în haosul ăsta, aşezăm totul nostru meschin şi inutil la locul lui, ca să ne putem bucura în tihnă de el.
Dar despre oameni, fraţilor, când mai vorbim? Despre oameni dezbrăcaţi de Armani sau de zdrenţe, daţi jos din căruţe sau din Jeep-uri, despre oameni, pur şi simplu. Despre ei atunci când visează, când gândesc, când iubesc, când suferă pentru că lumea e mai urâtă şi din cauza lor, când se simt mândri că sunt oameni, când uită că sunt mamifere, când zâmbesc unui străin, când plâng pe umărul lui, când cântă, când ascultă. Despre cei care recunosc o floare atunci când citesc despre ea. Despre oamenii aceia, eroi ai fiecărei zi, supravieţuitorii drepţi ai unei vieţi petrecute într-o lume prea strâmbă. Despre cei care-şi trezesc prietenii ca să vadă răsăritul. Despre ce simt ei când sunt minţiţi, când sunt trădaţi, când sunt… Despre de ce nu sunt ce-ar putea fi. Despre oamenii pe lângă care trecem pe străzi cenuşii fără să-i privim în ochi. Despre oamenii de care habar n-avem că există, despre cei care şi-au adus aminte de cuvinte, de culori, de sunete, de idei. Oamenii aceia simpli ca universul.
“Imi dau demisia din omenire.Nu mai vreau si nu mai pot sa fiu om.” E.Cioran
Eu trec printr-o perioada de revenire, dupa ce am primit un tratament dur din partea unora, pe care i-am considerat oameni. A fost un soc teribil si pentru o perioada lunga de timp, mi-am pierdut increderea in oameni.
Apoi, am realizat ca tot eu sunt cea care sufera, in timp ce ei se distreaza.Si toate acestea pentru ca nu au serviciu sau viata personala;sunt abili, sadici pana la cruzime.
Ar trebui sa vorbim despre comunitate, despre societatea destul de “bolnava” in care traim, despre tineret, parinti, relatia dintre generatii.Toate se bazeaza si pleaca de la educatia de acasa si de la scoala.Foarte multi cred ca numai banii pot schimba multe.
Am niste exemple frumoase si de aceea , va invit, sa vedeti ce se intampla cu copiii nostri, atunci cand primesc educatia potrivita :
Fundatia Noi Orizonturi
http://www.noi-orizonturi.ro/index.php?lang=ro
sau
A.R.T. Fusion (Atiudine-Realitate-Tineri)
http://www.artfusion.ro/?l=ro&m=1
Doua exemple vii , care au marcat si marcheaza in continuare destinul multor tineri.
Viata e frumoasa, daca stim sa pretuim fiecare clipa si sa fim in cea mai buna conjunctura! Inzestrati cu simtire si caldura omeneasca!
Sa stii ca nici Diogene nu prea a avut succes… ;)
Daca oamenii ar vorbi despre oameni, ar insemna sa-si aminteasca de sufletul care-i poarta. Dar azi, asta conteaza mult prea putin. Cu toate ca sunt si exceptii, ce-i drept, insa particularul se pierde-n general.
Vorbesc despre oameni uneori… Dar important este ca vorbesc cu oamenii despre problemele lor, despre bucuriile lor, despre realizarile lor, etc.
:) sa sti ca mai sunt si exceptii… as putea raspunde despre orice… si mai ales despre OAMENI!