Uneori mă simt bun, uneori mă simt rău. Ca mai toţi ceilalţi. Trec de la o stare la alta în funcţie de oameni, de vremuri, de iubire, de ură, de minciună, de răutate, de frumuseţe… Uneori mă simt bun. Mai ales atunci când mă regăsesc înăuntrul acestei societăţi. Atunci când descopăr chiar şi vagi urme de punţi aruncate peste hăurile care ne despart. Uneori mă simt rău. Atunci când mă uit în oglindă şi nu recunosc pe nimeni. Sau când mă uit în jurul meu şi am aceeaşi senzaţie.
Uneori mă simt bun. Când ascult muzică de Beethoven sau Vivaldi. Încerc să-mi imaginez cum ar fi arătat lumea de-acum dacă ei ar mai fi trăit. Oare i-ar fi auzit cineva? Mă mai simt bun atunci când îmi zâmbeşte cineva pe stradă. Deşi ştiu că uneori nu e meritul meu. Mă simt bun pentru că mă pot bucura de zâmbetul altcuiva. Uneori mă simt rău. Atunci când mă uit la o femeie ce-şi dă foc în piaţă. Mă simt rău pentru că sunt dincolo de ecran şi nu pot face nimic. Mă simt rău pentru că unii au fost lângă ea şi n-au făcut nimic. Mă simt rău pentru că nu s-a cutremurat pământul de atâta indiferenţă. Mă simt rău că se cheltuie miliarde pentru distracţia unei generaţii fără busolă. Pentru ridicarea zidului de fum. Că nu se construieşte un NORD pentru această generaţie. Pentru că e aşa uşor de manipulat.
Uneori mă simt bun. Atunci când aflu că un copil al străzii a primit o ciocolată. Pentru că simt gustul ei în gură. Pentru că simt bucuria lui în suflet. Mă simt bun când oamenii evadează din junglă. Când, pentru a ajunge mai repede la iluziile noastre, mai mici sau mai mari, nu mai călcăm pe nimeni în picioare. Mă simt bun când privesc Peleşul. Pentru că aparţine poporului meu. Pentru că există creatori de frumos care pot construi astfel de castele. Mă simt bun şi când intru în Trei Ierarhi. Pentru că nu sunt singur. Mă simt bun când plouă şi nimeni nu-mi interzice să merg desculţ.
Uneori mă simt rău pentru că suntem minţiţi mereu şi mereu. Şi mă simt rău pentru că nu deschidem ochii. Mă simt rău pentru că ne cred proşti. Mă simt rău pentru că oamenii nu au ce merită. Şi mă mai simt rău când o beizadea omoară un om pe trecerea de pietoni. Şi mă simt rău că nu păţeşte nimic. Mă simt rău când moare un Sorescu. Mă simt rău şi pentru c-a murit Vlad Ţepeş. Uneori mă simt rău pentru că simt conspiraţia împotriva adevărului. Mă simt rău că n-am ars cu Giordano Bruno. Şi că n-am să mă mistui pe rug lângă noii luptători împotriva inchiziţiilor.
Uneori mă simt bun. Când pomii nu uită să înverzească în fiecare an. Când cineva nu se sinucide. Când cineva iubeşte. Când cineva îl citeşte pe Fromm. Mă simt rău că, uneori, mi-e greu să mai cred. Mă simt rău că a mai trecut un an şi n-am schimbat lumea.
Uneori mă simt bun. Când aud cuvântul „Prietenie“ spus serios. Când ne aducem aminte de eroi. Când un om îşi trimite pătura celui care a rămas fără casă din cauza ploilor. Mă simt bun când mi-aduc aminte de Octavian Paler. Când nu-l credeam când spunea că n-a scris pentru ceilalţi. Când ştiu că un cuvânt poate mişca lumea. Când oamenii simt nevoia să se bucure împreună în piaţă pentru că România a strălucit iar. Când se pun flori pe apa râului şi se simte româneşte de o parte şi de alta. Şi imediat mă simt rău, pentru că undele acelea au uitat mirosul de flori. Uneori mă simt bun când inima noastră bate la Alba Iulia. Când Mihai Viteazul a intrat în catedrală. Când oamenii îşi aduc aminte de 1918. Când îşi aduc aminte de oameni. De vecin. De străin.
Uneori mă simt bun. Când găsesc o poartă deschisă într-un sat din inima ţării, în mijlocul nopţii. Când un şofer din America îmi dă o umbrelă cadou pentru că plouă lângă Casa Albă. Când un turc îmi vorbeşte la Izmir despre România. Uneori mă simt rău. Când mamele sunt date afară de copii. Cînd copiii sunt violaţi de tată. Că ne-am obişnuit să nu tresărim când privim ştirile. Că ne impresionează mai mult moartea eroinei principale dintr-o telenovelă decât sfârtecarea unui copil de o bombă ucigaşă. Când computerele au luat locul prietenilor. Când cărţile rămân necitite. De milioane de oameni.
Frumos! Rezonez cu aceste ganduri! :)
Eşti un om bun, Radu!
Minunate ganduri ! Multumim !