un moment de desălbăticire

Nu sunt un om social. Cu alte cuvinte, nu ies din casă decât rar şi, de obicei, fără scopuri mondene sau de distracţie. Rar mă simt în largul meu în grupuri de oameni pe care nu-i cunosc, nu-mi plac aglomeraţiile decât când le privesc din afară, nu sunt bun deloc la chitchat, nu sunt un izvor de bancuri sau de comentarii spumoase despre “vedetele” zilei.

Foarte rar accept o invitaţie la chermeze, sindrofii, bairamuri sau aniversări. Nu beau şi nu fumez, adică nu pot participa la principalele activităţi de la majoritatea întâlnirilor sociale. Ceea ce mă exclude, mai întotdeauna, din cercul celor care se simt bine împreună la o astfel de reuniune. Chiar dacă majoritatea subiectelor abordate sunt lejere şi nu necesită consumul multor neuroni, am prostul obicei să am mereu argumentele la mine şi să tratez orice discuţie interesantă cu implicare. Nu am un switch care să mă treacă automat în starea uşor superficială şi detaşată de “acum ne distrăm”. Ceea ce, uneori, mă exilează în mentalul celorlalţi în rezervaţia celor “serioşi”. Şi, nimeni nu vrea seriozitate la petreceri, seriozitatea nu e “fun”. De aceea am acceptat cu rezerve invitaţia la aniversarea unui amic pictor, Bogdan Mihai Radu.

Şi bine am făcut. Am întâlnit şi plăcut, după multă vreme, personaje interesante cu care am retrăit sentimentul existenţei unui spaţiu comun, nevirtual, în care mă pot conecta la alte construcţii mentale, fără să am senzaţia banalului. Oameni de descoperit, ale căror poveşti sunt de ascultat, al căror univers interior şi exterior e de sondat şi ale căror încifrări merită decriptate. Uşor surprinzător, mai ales că de unii dintre ei mă despart convingeri profunde în zone cu potenţial mare de coagulare sau, în cazul meu, de separare: religia sau astrologia.

Şi, pe cât de mult evit ocaziile de posibilă desălbăticire, cu atât încerc să prelungesc momentele în care acest fenomen chiar se produce. Cu cât sunt mai rare, cu atât am tendinţa de a le exploata la maxim, de a provoca cât mai mult “trafic” pe canalele de comunicare deschise cu cei descrişi mai sus. Ceea ce am făcut şi aseară.

***

Dacă ţi-a plăcut acest text, poate arunci o privire şi la acesta:

– nevoia de “reboot”