tineri despre care nu vorbeşte (aproape) nimeni

S-a vorbit atât de mult de liceeni în ultima vreme, că ai putea avea senzaţia că societatea chiar e interesată de ei. Sigur, a fost în contextul şpăgilor de la bac sau al perlelor înşirate în lucrările de examen. Pentru o secundă ne-am bucurat că procentul de promovaţi a fost mai mare decât anul trecut, până ne-a spus cineva că mulţi nici nu s-au mai deranjat să se înscrie la bacalaureat. Am pasat iar responsabilitatea de la unii la alţii, până i s-a pierdut urma. Şi gata. Adolescenţii vor mai apărea la televizor fie într-un serial stupiduţ, fie dacă se îmbată şi distrug ceva în drumul lor spre ratare… vreo maşină, faţa vreunui competitor la mâna prinţesei, sau chiar pe prinţesă, dacă-i supără prea tare.

Sunt câţiva tineri care ar merita, însă, pomeniţi, chiar dacă nu sunt reprezentativi pentru generaţia lor. Şi nici pentru sistemul catastrofal de învăţământ ce se va grăbi acum să-şi aroge meritele pentru reuşitele lor. Vorbesc, desigur, despre mâna de elevi olimpici internaţionali. Ei nu vor îngălbeni ecranele televizoarelor cu sosirea lor în ţară, decât dacă au norocul ca, din acelaşi avion cu ei, să coboare fosta tanti Columbeanu, actuală semi-Pink. Ei, atunci, da, ar fi aeroportul  plin de “jurnalişti”, disperaţi să filmeze urma piciorului “divei” pe marmura de pe culoare. Şi, poate, în vreun colţ al ecranului ar apărea şi cei despre care vă vorbesc. Dar aşa, singuri, singurei, sunt întâmpinaţi de părinţi şi prieteni.

Nu-i căutaţi pe la talk-show-ri. Ei nu pot vorbi despre Băsescu, Elodia, Becali, n-au poveşti inspiraţionale despre cum îşi operează nasul în Turcia, precum Tonciu, sau ce ţoale vor purta la nunţi, precum dansatoarea de pe masa cârcotaşilor, nu au noutăţi de breaking news, precum un nou amant fotbalist sau o nouă iubită gonflabilă… În sfârşit, nu sunt material de ştiri, că nu s-ar uita nimeni. Pe cine în România interesează subiecte precum învăţat, muncă, talent? Dacă nu e vorba despre bani, impostură, sex, nu pupă nici prima pagină, nici vreun reportaj în vreun jurnal. Să fie mulţumiţi că sunt lăsaţi să-şi vadă de învăţatul lor şi nu sunt aruncaţi prin puşcării pentru că strică feng-shui-ul majorităţii!

Adevărul e că o mână de medalii nu pot contrabalansa zecile de mii de eşecuri la bacalaureat! Primele sunt rezultatul unei combinaţii fericite între inteligenţa adolescentului, interesul părinţilor şi pasiunea profesorilor îndrumători. În al doilea caz e vorba despre complicitatea criminală a celor care, de zeci de ani, au transformat învăţământul într-o formă fără fond, în care regulile sunt făcute de indolenţă şi blazare, dezinteres sau, dimpotrivă, interese materiale şi politice, lipsa de disciplină şi coerenţă a tuturor celor implicaţi, părinţi, dascăli şi elevi. Şi pe care n-o să le clintească niciun pic cele câteva floricele  pe care o să şi le pună în piept unii directori de liceu, primari şi inspectori şcolari, ca să dea bine în poză.

Aşadar, am ieşit pe primul loc la Olimpiada de fizică din Danemarca. Două medalii de eur şi trei de argint. Şi la Informatică, la Brisbane, am obţinut două de aur, una de argint şi una de bronz. O medalie de argint la Mediu şi Biologie. Şi la chimie am fost buni: 3 medalii de argint şi una de bronz, obţinute la Moscova. Trei de aur şi una de argint la geografie. Şi încă două de aur, două de argint şi una de bronz la astronomie. Aşa, şi? Tinerii aceştia vor pleca din ţară cu prima ocazie şi, în pofida intenţiilor de acum, nu vor reveni. Şi cine i-ar putea condamna? Mai grav e că, holbând ochii la ecranul televizorului, sorbind cu nesaţ imbecilităţile lui becali sau salivând la chiloţii drăguşencei, cei mai mulţi români nici nu le vor simţi lipsa!