Ați auzit de Selma? Nu, nu este o femeie, ci o localitate. De numele căreia este legat începutul unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria modernă a Statelor Unite, unul dintre cele care au făcut posibilă alegerea, 40 de ani mai târziu, a unui președinte negru. De acolo a pornit celebrul marș condus de Martin Luther King pentru egalitatea de drepturi și, în special, pentru dreptul la vot pentru minoritatea de culoare. Determinarea și curajul oamenilor de acolo a dus, după încercări dificile, la schimbări importante în politica de la Washington. Un film istoric, dar care pune accentul pe personajele implicate, intră în intimitatea lor și devoalează mecanismele psihologice și emoționale care le-au determinat atitudinile.
Selma (2014)
8 ★ de la mine!