În timp ce noi, aici, în strâmta noastră garsonieră numită România, ne băgăm şi ne scoatem nasul din tomberoane, căutând banii lui Diaconescu sau chiloţii cine ştie cărei paţachine ajunsă vedetă graţie expunerii prelungite şi imunde la camerele de filmat, în lume se-ntâmplă lucruri care, oricât de neimportante pot părea tabloidelor scrise sau video, au potenţialul de a schimba pentru totdeauna societatea umană, aşa cum o ştim noi. Schimbări care, vrem, nu vrem, o să ne afecteze şi pe noi, oricât de preocupaţi vom fi cu becali, bahmuţeanca, drăguşanca sau cine ştie ce altă stea va mai străluci pe cerul meschin al populaţiei de pe aceste meleaguri.
Printre altele e vorba şi de mocnitul conflict dintre China şi Japonia, expediat rapid, printr-o ştirucă, spre coada jurnalelor informative sau a ziarelor care supravieţuiesc, încă, pe tarabe. De câteva săptămâni, cei doi coloşi asiatici se tot strâmbă unul la celălalt, şi-şi tot umflă pectoralii, încercând fiecare să revendice câteva insule din marea Chinei de Sud. Desigur, nu petecele de pământ apărute dintre ape, pe numele lor Senkaku/Tiaoyutai/Diaoyu (depinde ce pretendent întrebi), sunt miza reală, ci imensele zăcăminte de petrol şi gaze care s-ar găsi sub ele. Şi, în plus, sunt situate în calea unor rute maritime comerciale vitale, ceea ce la conferă o importanţă strategică deosebită.
Motive suficiente ca lucuruile să se înfierbânte şi să ajungă în punctul în care poate fi posibilă declanşarea unui conflict deschis între cele două ţări. De fapt, ar trebui să spun 3, pentru că-şi bagă coada şi Taiwanul, considerându-se şi el îndreptăţit să stăpânească arhipelagul. Chinezii de rând manifestează la Beijing şi atacă sediile ambasadei şi ale unor firme nipone, care s-au văzut nevoite să-şi oprească producţia. Marina chineză bagă, deocamdată, băţul prin gard, tot trimiţând nave cât mai aproape sau chiar puţin în apele teritoriale nipone. Iar japonezii le gonesc, pentru moemnt, cu tunuri cu apă. Beijingul devine din ce în ce mai agresiv, oficialii adoptă poziţii tranşante şi trec la ameninţări voalate. Tokyo nu se lasă mai prejos şi anunţă imposibilitatea unui compromis. Un semnal grav a trimis lumii China care a decis să “amâne” o ceremonie care trebuia să marcheze 40 de ani de la normalizarea relaţiilor între cele două ţări, prevăzută iniţial pentru 27 septembrie. De altfel, eu cred că dincolo de bătaia pe resurse, ce se întâmplă acum are în spate resentimentele Chinei rămase din timpul sângeroasei ocupaţii japoneze din timpul celui de-al doilea război mondial.
Oricum ar fi, dacă nu se sting la timp, tensiunile riscă să degenereze. Declanaşrea unui conflict armat ar duce nu numai la dezechilibre majore în zonă, dar, prin sistemul de alianţe al celor implicaţi, ar atrage multe alte state în vâltoare. Implicaţiile profunde geo-strategice şi economice sunt evidente, aşa cum sunt şi efectele asupra raporturilor de forţe globale. La prima vedere, ţinerea Chinei “ocupată” cu diferendul cu Japonia, ar uşura atât de discutata incursiune americană de pedepsire a Iranului nuclear. Dar, ca în toate conflictele declanşate sau influenţate de SUA după al doilea război mondial, s-ar putea ca şi acum lucururile să ia o cu totul altă întorsătură decât cred strategii de la Washington şi să arunce omenirea într-o nouă deflagraţie generalizată. Adică exact ce-i lipseşte după îndelungata recesiune economică.
PS. Românii pot sta liniştiţi, există, deocamdată, destule Iphonuri 5 şi pentru noi.
Da, interesant subiect. Pentru noi, aflati la o departare atat de mare, pare demn de expediat la “etc”, cand se vorbeste de stiri, insa nu e pentru toti cei de aici chiar asa.
Mi-as permite o parere, chiar si putin avizat fiind: cred ca n-o sa fie nicio escaladare a vreunui conflict. Ceea ce se intampa acum intre China si Japonia pare tras la indigo cu ceea ce a insemnat chiar in vara asta resuscitarea conflictului dintre Japonia si Coreea de Sud in privinta insulitelor Dok-do (in coreeana)/Takeshima (in japoneza).
Am avut ocazia de a ma afla in vara asta, in august, mai precis, in Coreea de Sud, intr-o calatorie care nu a avut alt scop decat acela de a-mi vizita copilul aflat la studii universitare acolo, loc in care romanii sunt numarati pe degete:) Era perioada Jocurilor Olimpice, lumea era prinsa realmente de transmisiile de la Olimpiada, dar s-a oprit “un moment” pentru a urmari ceea ce parea de necrezut: presedintele sud-coreean Lee Myung-Bak s-a dus, cu cateva zile inainte de aniversarea, pe 15 august, a 67 de ani de la eliberarea de sub dominatia japoneza, sa viziteze cel doua “pietre” numite insulitele Dok-do, aflate cam la mijlocul distantei dintre SK si Japonia. Lucru nemaivazut pana atunci: niciun presedinte sud-coreean nu a facut asta dupa terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial si niciunul nu si-a permis sa aiba un discurs suficient de transant pe un loc aflat in administrare coreeana, nerecunoscuta, insa, de Japonia nici pana acum, un sambure de discordie intre cele doua tari. Presa scrisa, dar si cea audio-vizuala, a fost calma-atat cat mi-am dat seama, ajutat fiind sa mai pricep ce se zice de “copil”. Presedintele Lee, vazut ca un pro-american, dar si usor pro-japonez (si partidele, altele decat cel conservator, nu uita sa-i aduca aminte asta, de cate ori mai pot), a trimis iar cunoscutele sageti catre Japonia: ca nu si-a cerut nicodata iertare in mod sincer pentru crimele comise in Coreea- si au facut lucruri oribile, ca nu a facut diligente pentru a realiza reparatiile necesare pentru femeile coreene luate ca sclave sexuale in prima jumatate a secolului trecut (acele “comfort women”au o asociatie care este extrem de activa, prin ele, cate mai sunt, si prin urmasii celor decedate) si ca nu-i va permite imparatului Akihito sa viziteze niciodata SK pana nu vor fi cerute si de la acel inalt nivel scuzele necesare. Oricum, Akihito nu a vizitat niciodata SK si nici nu a fost invitat vreodata :))
Si da, acele insule par sa nu fie decat niste pietre in mare, de originevulcanica, dar cine stie ce se afla sub ele si de ce e vital pentru coreeni sa le pastreze, in afara de bancurile bogate de pesti de prin jur: http://www.dokdo-takeshima.com/
Insa, oricat ar parea de aiurea pentru unii, insulele alea reprzinta ceva extraordinar pentru coreeni, prin ceea ce reprezinta ele la nivel sentimenta, in primul rand: sunt un fel de simbol, prin necedarea catre Japonia, al independentei depline fata de aceasta. Sa stiti ca ai` mai batrani de pe acolo n-au uitat si nu iarta: am vazut cu ochii mei doi tipi purtand pe strada tricouri pe care cria “I love Dok-do” sau ceva de genul “Dok-do, pamant coreean!”. Japonezii au lasat niste amintiri urate printre ei, nu le uita cu una, cu doua. Aia mai tineri sunt mai nepasatori: isi vad de treburile lor, de scoala (foarte, foarte mult! bravo lor!), de serviciu si familie. Si, fireste, de iphon-urile de care nu se despart nicaieri:) Astia cu ceva varsta nu uita, inca, si ei au grija sa nu uite, totusi, nici astia tineri, din ce mi-am dat seama. Si discursul in premiera a lui Lee a venit mai pe sufletul lor. Deja, pe 13 august, pe strada pe care am locuit, proprietarii isi arborasera steagurile la intrarea in case, fara ca sa fie o strada principala: asta au simtit ca trebuie sa faca. Si erau oameni cam de 25-50 de ani. Nici nu erau nascuti in anul declararii independentei fata de Japonia.
Asteptam ca pe 15 august sa fie manifestatii ca la orice sarbatoare nationala si, poate si ceva proteste:)). N-a fost sa fie, a plouat teribil:)) In Coreea, vara, cateodata, sunt ploi cum n-o sa fie niciodata in Romania si una de-asta s-a nimerit taman pe 15, pe coasta de vest a peninsulei-Seul, Suwon, Ansan, Si-a tinut-o asa vreo 3 zile si ceva…
Dar, cateva zile mai apoi, lumea si-a reluat treburile obisnuite si televiziunea, presa, s-a uitat din nou, mai atent, la JO.
Nu vreau sa lungesc postarea, dar cred ca, pana la urma, acest fel de conflicte, in secolul 21, ajung sa se rezolve altfel. De exemplu, conflictul coreeano-japonez pe tema insulitelor va ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la Curtea internationala de Justitie, ca asa vor muschii japonezi- in ciuda respingerii ideii de catre coreeni. Cam ca la noi cu Insula Serpilor… Iar in ceea ce priveste asa-zisul actual conflict chinezo-japonez (nu e deloc atat de actual, are ceva vechime) pe tema acelor insule…ce sa vezi: Hillary zice ca tre` sa aiba toti capul limpede in detensionarea situatiei, urmand… modelul “Dok-do” de tratare a conflictului (aici am rezumat eu).
Pe final, as mai adauga ca doua lucruri sunt certe pentru mine, asa cum am vazut oamenii de acolo, locurile etc:
1. Japonia a lasat tare greu de sters in constiintele vecinilor ei. O resuscitare a vremurilor apuse ale imperialismului japonez vine manusa tuturor politicienilor zonei si, evident, si SUA, care poate ca se inveseleste cand se mai dau teme de lucru. Nu mai zic ca SK intra in campanie pentru alegeri prezidentiale acum…
2. Noilor generatii li se cam rupe de chestiile astea ale trecutului si, pe ideea asta, parteneriatele economice ale celor trei tari ale zonei nu stau pe loc. Cine are sansa sa vada cum arata SK acum, nu poate zice decat asa: Vezstul actual e la vreo 25-30 de ani in urma fata de ei si, daca o mai tine cum o tin politicienii de la Bruxelles si Washington, distanta se va pastra. In Seul sau Suwon vezi turisti japonezi si chinezi, magazinele comerciaizeaza produse diverse din astea doua tari “vecine”. Iar tineri coreeni pleaca la studii in Japonia si invers. Tinerii chinezi studiosi- si chiar sunt, pe bune, nu stau nici ei pe loc. Si multe altele ar mai fi de adaugat…
E parerea mea, fireste.
PS: off-topic. Coreenii mai stiu de Romania, da! Where are you from? I`m from Romania….Ah, Romania, Nadia Comaneci!:)) Asta daca ai norocul sa dai peste putinii care stiu engleza:)
…Si in autobuzele ale caror borduri seamana cu jumatate de bord de aeronava, in care se afla intotdeauna un monitor deasupra geamului din fata- sa nu se plictiseasca sud-coreeanul cat sta, in aer conditionat, cand calatoreste- spre marea mea mandrie, ca roman, am vazut intens data o reclama la opera Boema, care avea sa se petreaca la Opera din Seul, cu Angela Gheorghiu in rol principal.
Imi cer scuze pentru comentariul prea lung, poate.
La toata nenorocirea un razboi ar mai lipsi !!! Razboiul nu rezolva criza economica ( nu ai spus asta ) dar a fost “ocazia si cauza” razboiului mondial 2 – ce se va ptetrece acum , poate ceva local dar cu implicatii intrenationale profunde , (am vazut si eu scerna cu tunurile cu apa si ma gandeam ce s-ar intampa daca in loc de apa era ‘foc”) ,m-am mirat ca stirea era asa cum ai spus “o stiurica “a coada jurnaluli , poate “strategia” editorilor e aceea de-a nu crea… panica .
„în strâmta noastră garsonieră numită România„ , adică, înțeleg eu, suntem cam mulți p’acilea.
„, ne băgăm şi ne scoatem nasul din tomberoane„ + „ ţinând cont de interesul populaţiei pentru cotrobăitul în tomberoane şi fascinaţia faţă de personajele ieşite din ele.„ – dacă H.R.Patapevici este fascinat de segmentul acesta de populație, nu înseamnă că aceasta-i cel reprezentativ și dominant.
Când am aflat de acest blog, m-am bucurat. Eram convins că voi regăsii admnosfera din emisiunea de interviuri de pe vremea când eram cu mai bine de 10 ani mai tânăr. Se pare ca n-am ținut pasul cu dumneavoastra.
Război mondial este deja, dar economic. De această dată Europa, mai puțin Marea Britanie și Rusia, va pierde, cu niște repercursiuni împovărătoare. USA a așteptat destul ca Europa să-și potrivească pașii, dar Germania se încăpățânează, iar Franța este slăbită. Marea Britanie le-a spus nemților, încă din vremea lui T.Blair, c-au luat-o pe un drum greșit, dar restul statelor au mers pe mâna lui Merkel și vor pierde.
Conflict armat este de așteptat în Iran, pentru că unii au rămas la acest tip de soluție, pentru ieșirea din criză.
Conflict armat China – Japonia nu cred că va exista. Japoia nu s-a bătut cu Rusia în nord (anii ’90), se va bate în sud ?
P.S.1. Chiar vă strâmtează orizontul România ?
P.S.2. Cotrobăitul prin tomberoane și stilul tabloidelor sunt definitorii pentru români?
Nu înţeleg întrebarea cu “strâmtatul”.
Da, ţinând cont de interesul populaţiei pentru cotrobăitul în tomberoane şi fascinaţia faţă de personajele ieşite din ele.