scârbă

Ieri seară am difuzat o ştire despre o femeie care a fost jefuită de o haită de ţigani. Până aici, nimic surprinzător (sună cinic? În România de azi, nu cred!). Doar că femeia în cauză tocmai fusese lovită de o maşină pe trecerea de pietoni şi aştepta, întinsă pe jos, salvarea.

Dacă nu eşti un trepanat degenerat, nu te poate decât oripila o astfel de scenă. Oricât ai fi de blazat de mizeria prezentului, atât de generos ilustrată de (prea) multele televiziuni de ştiri, nu cred că nu te scârbeşte ideea că, dezbrăcaţi pe o masă de legist, tu şi unul dintre indivizii aceia mizeri aţi putea fi consideraţi din aceeaşi specie. Chiar şi folosirea termenului de “om”, în definirea acelor antropoizi imunzi, mă revoltă. Aşa cum o face şi dreptul lor de a procrea şi de a vota. Şi, în general, orice drept pe care ei îl au, spre deosebire de un lup care ucide din instinct şi din foame. Nimic, în afara unui gol putrefact în locul în care ar trebui să existe conştiinţa (oricât de mică şi stafidită ne-am obişnuit să ne aşteptăm să fie la mulţi dintre contemporani), nu poate justifica un astfel de gest.
Desigur, putem folosi prejudecata că hoţii erau romi. Sau să ne facem repede vreo zece cruci, chemând pedeapsa divină asupra lor (deşi, un bun creştin ar trebui să se aştepte ca astfel de scursuri să fie trăznite instantaneu, şi nu păsuite până la judecata de apoi). Să dăm vina pe autorităţi. Sau să ne spunem, mândri nevoie mare, că noi n-am face niciodată aşa ceva. Şi să mergem mai departe. Sau în cazul telespectatorilor, să aşteptăm ştirea cea multpreafrumoasă-interesantă-importantă cu nunta lui pepe. Care să ne arate (din nou!) cât de frumoasă e viaţa!
Dar, oricât am vrea să scăpăm de responsabilităţi, problema nu e doar a nemernicilor aceia. Ea rezidă şi în pasivitatea celui care filmează toată scena. Sau a celor care, după cum se vede în imagini, treceau atunci pe acolo. Pietoni sau şoferi. Nici unul nu a schiţat vreun gest. Şi, de ce nu, problema vine şi din intenţia jefuitei de a nu depune plângere. De frică. Nu pot s-o condamn, dar nici nu pot să nu remarc, trist, că societatea românească a ajuns unde e, nu atât din cauza ticăloşilor, ci mai ales din cauza laşităţilor şi indiferenţei celor din jurul lor.
Şi, poate, nişte imagini cu cineva care ar fi avut curajul să intervină, ar fi schimbat mai mult în mentalitatea telespectatorilor, decât cele în care se vede clar cât de subspecie începem să devenim.

***

Dacă vrei să fii informat când postez texte asemănătoare, nu trebuie decât să te abonezi la newsletterul blogului. O poţi face introducând adresa ta de mail în boxul din meniul din dreapta.