să i-o spuneţi lu’ mutu!

Şi spuneţi aşa, rupeţi USL-ul din cauza lui Sorin Roşca Stănescu? Asta să i-o spuneți lu’ Mutu, deși cred că nici el nu vă crede, dacă nu a prizat ceva înainte. Adică ați trecut peste povestea cu ungurii refuzaţi la guvernare, peste acordul de coabitare, peste împărțeala latifundiilor ministeriale, peste nominalizarea lui Kovesi la șefia DNA și peste câte alte momente despre care presa n-o fi aflat, şi brusc, din cauza unui guraliv neofit politic, cu o agendă personală mult prea încărcată, puneți căruța pe butuci? V-a dus prea departe? Aveţi senzaţia că toţi sacii sunt în ea şi rămân ai ăluia de se ţine mai băţos?

Mi-e greu să cred că pe premier l-au apucat brusc orgoliile și, lovit în amorul propriu de aberațiile jurnalistului devenit politician peste noapte, a decis să arunce totul la coș, cu riscul de a pierde nu doar puterea cucerită atât de greu, ci și încrederea unei bune părți a celor care l-au votat la pachet cu Antonescu. De ce-ar arunca țara în haos neguvernabil, cu perspectiva unor lungi luni de instabilitate politică, și, implicit, economică, de renegocieri şi trocuri pentru o nouă majoritate? De ce ar apela, unii sau alții, la rămășițele debusolate ale PDL-ului sau, și mai rău, la gașca lui DD, instabilă și mercantilă? De ce l-ar face pe Băsescu arbitru al luptelor subterane, oferindu-i satisfactia de a învârti iar pe degete guvernarea și pârghiile de putere?

De cealaltă parte, de ce ar trece PNL-ul în opoziție de dragul unui nou venit în partid, unul care până mai ieri, îi ținea companie lui Traian Băsescu? Chiar e dispus Crin să riște o revoltă de amploare în rândul colegilor sacrifiucați pentru SRS? Excluși de la masa cu bunătăţi, mulți dintre ei ar putea vedea în Tăriceanu o alternativă pentru rămânerea la guvernare alături de pesedişti. De ce şi-ar distruge şansele de a ajunge în scaunul de la Cotroceni, devenit inaccesibil în orice altă combinaţie politică?

Mă-ndoiesc. În schimb, sunt tentat să cred că e vorba de o tentativă de redefinire a raporturilor de putere din interiorul alianței. Sătul, probabil, de cărcotelile unor fruntași penelişti și, mai ales, de modul în care uneori uită că nu sunt în opoziție, ca să voteze împotriva executivului, presat și de unii colegi din PSD, lipsiţi de sentimentalisme şi dispuși să sacrifice alianța, dacă asta le-ar aduce (chiar şi pe termen scurt) mai multe beneficii și funcții, Ponta a ridicat tonul. A dat un semnal că, până una alta, PSD-ul e partidul cel mai puternic şi că statutul de egali acordat liberalilor implică şi o solidaritate a acestora cu social democraţii şi un efort ceva mai susţinut în atenuarea asperităţilor raporturilor din cadrul alianţei.

PS. Din păcate, Antonescu a creat premizele acutizării crizei, refuzând să-l sancţioneze pe senator. L-a forţat pe premier să apese pedala şi, poate pripit, să lanseze un ultimatum. Acum va fi mult mai greu de reparat stricăciunea. Dacă preşedintele liberal cedează, va fi considerată o dovadă de slăbiciune şi un posibil precedent periculos. Dacă nu… îl pune pe Ponta într-o poziţie ingrată, greu de gestionat. Iar deznodământul devine imprevizibil.

PPS. Dacă, totuşi, lucrurile vor degenera până la rupere, SRS va fi fost doar un pretext subţire, care nu va putea camufla mult timp adevăratele motive.

***