să bem, să ne veselim

Că românul e prieten cu alcoolul nu e un secret pentru nimeni. Că “distracţia” înseamnă mai ales să te îmbeţi, sau că “a-ţi trăi viaţa” presupune pentru mulţi doar combinarea sexului cu alcoolul, afli dacă dai o raită prin locurile preferate de tineri. Că cei mai mulţi dintre cei care beau nu văd nimic rău în asta reiese clar din numărul celor care se urcă afumaţi la volan sau se duc acasă şi-şi bat nevestele şi copiii sau îşi înjunghie prietenii. Pe scurt, românilor le place să bea şi sunt mândri de asta. Pentru ei, cine nu trage la măsea e fie ipocrit, fie sectant, fie are cine ştie ce vicii ascunse!

Ştiind toate acestea, nu mă aşteptam să fim chiar printre cele mai alcoolice naţiuni ale lumii. Şi, totuşi, un studiu făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în perioada 2008-2010, ne plasează pe locul 5. CINCI! Devansaţi doar de Belarus, Moldova (adică tot românaşi de-ai noştri), Lituania şi Rusia. Conform documentului, fiecare dintre noi bea 14,4 litri de alcool pe an!

Reies câteva lucruri interesante din aceste cifre. Pe primele locuri sunt numai ţări ortodoxe. Nu sunt, însă, printre cele mai sărace, statele africane fiind destul de în spate. Congolezii beau doar 3,9 litri pe an. “Fruntaşele” au nivelul de civilizaţie scăzut, comparativ cu restul Europei. Nu cred că e surprinzător că ţări precum Suedia, sunt mult în spate, cu doar 9,2 litri de alcool pe cap de locuitor pe an. Deşi ei s-ar putea scuza că trăiesc în condiţii vitrege şi ar avea mai multă nevoie de combustibil interior care să le ţină active celulele. Din primele 10, 8 sunt foste comuniste, ceea ce ar putea fi un indiciu. Cu toate astea, lipsesc polonezii şi bulgarii, deci regimul politic de până în ’89 nu poate fi blamat în totalitate. Cu atât mai puţin pentru România, unde, după cum se vede, Burebista, cel care a tăiat viile dacilor, a fost nu doar un mare lider militar, ci şi un vizionar!

Indiferent că vorbim despre ţuică făcută din corcoduşe sau despre wiskey vechi de 30 de ani, despre alcool etilic strecurat prin vată sau cognac de 5 stele, despre bere cu gust de zmeură sau despre vişinată, băutura este o prezenţă constantă şi cu greutate în vieţile mioriticilor. Sigur, ei nu văd nicio legătură între acest lucru şi nivelul de trai, de civilizaţie, de civism, de educaţie, de instrucţie, la care România e foooooarte departe de poziţia a 5-a!

Şi-acum, în onoarea noastră şi-a performanţelor în domeniu, să ciocnim paharele şi să le dăm pe gât! Şi-altă dată. şi-altă dată, o s-o facem şi mai şi mai lată…

PS. Există, în rezultatele studiului OMS şi o cifră optimistă. 48% din populaţia Terrei nu a băut niciodată alcool! Dacă stau să mă gândesc bine, asta înseamnă o medie dublă pentru cealaltă jumătate! :)

sursa

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to raduherjeu Cancel reply


    1. N-ai obosit sa crezi ca ai mereu dreptate?
      Nu crezi ca de mai mult timp te consideri un fel de zeu?
      Doamne fereste sa ajunga oameni ca tine conducatori!
      Fii mai echilibrat , pentru ca de asta ducem lipsa!!

      1. Stai linistit, n-o sa ajunga conducatori ca mine. Ci numai ca cei pe care ii ai deja.
        Si da, ai dreptate, ma duc sa ma-mbat ca sa fiu mai echilibrat!

    2. Mda. Si care a fost criteriul principal folosit, nr de sticle cumparate din magazine sau… sinceritatea respondentilor (beau asa, vreo 3 beri / zi etc)?
      Suedia? Pai acolo alcoolul se vinde in magazine specializate, orar aparte, pe baza de buletin etc. In afara de asta, suedezii mai cumpara si din tarile vecine, iar in ultima vreme controlul nu mai e asa drastic. Iar ei, ce crezi, au luat masurile astea (de multa vreme deja) cam din ce motive? Si, cu toate masurile, continua sa bea… sanatos, as zice. Viziteaza tarile nordice, vei vedea singur cit de abstinenti sint…
      OMS… autoritatea suprema…
      Iar remarca “Pe primele locuri sunt numai ţări ortodoxe.” e asa, usor tendentioasa; vrei sa stabilesti o legatura clara, nu-i asa, intre religia ortodoxa si decaderea umana? Esti ortodox = esti un betiv ordinar; desigur, n-ai spus asta, dar conexiunea subtila tot spre asta conduce…
      Dar na, daca OMS asa zice… musai ca noi, esticii (ortodocsii, mai precis) sintem cei mai necivilizati, inapoiati si neaparat de indreptat. Ia sa ne trimita niste medicamente ceva, sa ne lasam de bautura…

      A! As fi curioasa sa aflu si cum au calculat cit beau congolezii…

      1. Doamne fereste sa zica cineva ceva rau de noi, cei fara de oglinzi! Da, eu cred mai mult in OMS decat in observatiile tale despre nordici.
        Si, ai dreptate, nu tarile ortodoxe sunt cele mai inapoiate, din toate punctele de vedere, din Europa… Oh, ba da!

        1. Am zis eu vreun cuvint despre noi? (In afara mentionarii aspectului ortodoxie) N-am contestat ca s-ar bea; pe studiul OMS eu una insa nu pun mare pret. In acelasi timp, n-am nicio pretentie sa ma crezi. In schimb, nu ti se pare ca sintem (noi, ca natie) campioni si la auto-datul in cap? Si cind spun “sintem campioni”, ma refer in general la persoanele publice (dar nu numai), la liderii de opinie.
          Radu, tu esti o persoana publica; ceea ce spui are un impact asupra celorlalti. Crezi ca daca reliefezi (preponderent) aspectele negative vei reusi sa-i determini pe ceilalti sa se schimbe? Se poate rezolva ceva daca voi, liderii de opinie (sau noi toti) exclamati/am intruna, scirbiti, “bai, sintem praf, vai de mama noastra…”?

          1. Nu, sa ascundem mizeria sub pres e solutia perfecta. De altfel, se vede ce rezultate da, dupa sute de ani de aplicat metodic.
            Pana una alta, eu chiar fac ceva pentru a stimula lucrurile bune. Si nu de ieri de azi. Dar asta nu ma opreste sa vad tarele populatiei locale.

        2. Dupa articolul si comentariile tale m-ai pierdut ca cititioare. Mi se pare ca privesti lucrurile ingust aici si esti atat de atasat de propriile idei incat nu ai putea sa accepti si opinia altuia. Mi-au placut mult comentariile Corei si cum a facut fata conversatiei. Oglinda ta cred ca iti arata vanitate si nu o recunosti. P.S. Multi dintre cei cu acest viciu nu si-l doresc dar fii ignorant in continuare si generalizeaza prin studii facute de “Institutia lui peste prajit.” De ani de zile ne victimizam ca natie si vad ca “pana una alta, eu chiar fac ceva pentru a stimula lucrurile bune”. Da, Radu, asta face presa romaneasca de 25 de ani, ajuta natia sa fie infloritoare si optimista. Aveti o contributie nemaipomenita cu rezultate dovedite. M-am abatut mult de la subiect dar vreau sa iti spun ca te admiram in adolescenta cand aveam mintea necoapta. Si te rog, nu merge sa te imbeti pentru ca nu vei fi mai echilibrat ci poate, cel mult vei incepe un viciu care sa te faca sa intelegi alcoolicii.P.P.S. Un procent din depresia nationala o atribui fara menajamente mass mediei romanesti.

          1. Ai o problema cu musca pe caciula? Altfel nu inteleg atacul aberant la adresa unui om care considera alcoolismul drept una din cauzele pentru care Romania e unde e. Iar aducerea in discutie a mas-mediei romanesti e puerila. Ce legatura o avea presa cu ce scriu eu, numai cineva ca tine poate intelege. Si da, am facut si fac multe pentru ca tinerii sa nu se apuce de bautura. Sau de droguri. Sau de comentat aiurea in tramvai. Iar asta cu pierdutul ca cititoare pastreay-o pentru cei care scriu ca sa-i multumeasca pe toti. Ca sa accept opinia altcuiva trebuie ca aceea sa fie argumentata si logica. Nu sa fie “o” opinie! Si babuinii au opinii, doar ca nu stiu sa le exprime ca “oamenii”.

          2. Ramai imparat in zona ta de confort. Vara nu port caciula si iarna mustele sunt toate amortite dar poate in cercul meu de cunoscuti exista cineva care ma poate invata ca nu toti putem fi perfecti, pe placul tuturor. Am specificat undeva mai sus ca am deviat de la subiect. Pe la 17 ani, ai venit in orasul meu si imi doream un autograf din partea ta dar nu stiam ca iti marginesti ideile atat de vehement. Propun sa ne relaxam pentru ca un simplu subiect sau doua nu ar putea sa ma faca sa generalizez asta intregii tale personalitati, nu ar fi frumos din partea mea, mai ales ca e prima data cand comunicam. Nu las garda jos de tot. Astept poate niste dueluri mai interesante pe viitor.

    3. Îi cam demonizezi pe români. Într-adevăr, românii beau mult, dar văd că, în ţara în care mă aflu şi care nu e în top 5-ul antemenţionat, văd mult mai multă lume care nu concepe să se distreze fără alcool şi mai multă lume beată decât am văzut la noi.

      1. Da, adevarul e ca eu am inventat studiul Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ca sa-i demonize pe romani.

      2. Demonizeaza pe romani Radu ? Omule, daca vrei sa vezi demonizare citeste-l pe Patapievici, idolul premiant al basescului. Radu explica aici ceea ce noi, cei din tara, vedem zi de zi. Din pacate nici o “demonizare” nu e mai puternica decat cea pe care ne-o cream singuri. Cand vad pe cate unul care a pierdut batalia cu alcoolul, si vad si aud mereu de cate unul (sau una, mai nou), nu-mi pot reprima repulsia, nu mai pot atribui aceluia nici cel mai mic respect.