Se opri, se îndreptă de șale și-și ridică de pe frunte marginea baticului de mătase. Îl avea de la ma-mă-sa, care, în pofida refuzului ei, i-l strecurase în geamantan când părăsise casa părintească din satul acela de câmpie dobrogeană, sortit unei lente dar inexorabile desicări umane. Să nu ieși pe stradă ca toate cele, cu capul descoperit, o atenționase. Ignorase cu desăvârșire atenționarea, nu ca să-i facă în ciudă, ci pentru că era hotărâtă să se desprindă radical de șabloanele micii comunități rurale.
Așa că nu-l purtase niciodată, chiar dacă nu-i displăceau culorile lui pastelate și desenul ușor abstract. Îl păstra, însă, în sertarul cu hainele mai puțin folosite. Și-l scotea când făcea curățenie, ca să-l lege în jurul capului, să nu-i intre părul în ochi.
Se gândise de câteva ori să-l mai taie, dar Vasile îi spusese clar c-o lasă dacă se tunde. Ea era sigură că zice doar așa, în glumă, că nu l-ar răbda inima să plece doar din atâta lucru. Că alte motive n-avea. De gătit, gătea bine, tot maică-sa, săraca, o învățase ce-i place bărbatului să aibă-n farfurie. De curată era curată, tot timpul mai ștergea un praf, mai dădea cu o cârpă pe faianța din baie, mai scutura o carpetă. Copiii i-i crescuse frumos, trei, unul și unul, toți acuma la școală, cuminți și respectuoși. Mașina de spălat duduia aproape în continuu iar aragazul, atât de încercat peste zi, strălucea în fiecare dimineață. Nu găseai șosetă ruptă prin casă. Le cosea imediat ce vedea semn de slăbiciune în țesătură. Și nu pentru că nu și-ar fi permis să cumpere altele, slavă domnului, n-o duceau rău cu banii, Vasile câștiga bine și se-ajungeau toți 5 cu salariul lui. Dar nu-i plăcea să facă risipă.
Se aplecă din nou să frece cu peria covorul de lângă pat. Dăduse cu aspiratorul, dar rămăseseră câteva pâțe încăpățânate agățate de firele albastre de lână. Gata. Era așa cum trebuie să fie. Mulțumită, își permise să se așeze pe colțui canapelei și să deschidă televizorul pentru un minut, două. Erau știri. N-o prea interesau. Prea multă politică. Și crime. Urâți pot fi oamenii. Tânăra care citea era drăguță, însă. Și elegantă.
Prin ochi îi trecu o sclipire scurtă, așa cum numai ideile neașteptate pot provoca. Pentru o secundă păru că nu-i va da atenție. Apoi cutele pielii din colțurile ochilor deveniră semn că ceva înăuntru se chinuie să prindă gândul, să-l cântărească, să-l păstreze. Se uită la ceasul din bibliotecă, mai era destul timp să termine și să încălzească mâncarea până ajungea cel mic, Victoraș, de la școală.
Nu-i trebuiră multe secunde să găsească în sertar micul cilindru negru, lucios. Îl desfăcu atentă, îl apăsă ușor și roșu pe buze și-l simți cu bucurie catifelat. Se temuse că, cine știe, s-o fi uscat. Îl primise cadou cu ceva ani în urmă, de la o doctoriță căreia Vasile îi reparase ceva prin casă. O vreme și uitase că-l are. L-a folosit o singură dată, la nunta verișoară-sii, Anișoara, cu căpitanul acela.
Se privi în oglindă și zâmbi. Să continuăm, își spuse, trăgând aspiratorul spre dormitor, unde o aștepta atâta treabă.
Mi-a placut mult povestirea, ca si altele pe care am apucat sa le citesc de pe blog. Am dat Like si am constatat cu surprindere ca sunt primul care o face. Apoi, dupa cateva secunde am inteles ca nici vorba sa fiu primul, este o eroare de preluare a acestor mesaje. Aviz administratorului.
Este povestea femeii românce, care atunci când este mamă și soție lasă pe plan secund atenția pentru propria-i feminitate. A avut o tentativă de a-si depăși condiția când a plecat de la părinți refuzând să poarte baticul tradițional, “baticul mamei și al femeilor ca mama ei” în public dar revoluția ei feministă s-a limitat la atât.
Totuși, ca să nu simtă că se anulează pe ea însăși ca femeie, fiind prinsă în iureșul activităților casnice care oricum nu se termina niciodată, dă cu o urmă de ruj (alteori cu un puf de parfum), se binedispune, își redobândește statutul de femeie pierdut între șosete cu firul dus si covoare ce așteaptă să fie frecate, surâde cu rujul pe buze, și își termină treaba începută.
Nu toate doamnele poartă machiaj . De exemplu mama mea niciodată nu s-a fardat , are ruj ( eu l-am cadorisit cu oglindă cu tot ) dar rare sunt evenimentele când îl poartă . Bunica mea mă povăţuia să nu mă machiez deoarece la bătrâneţe voi avea o piele mai frumoasă . Bunica nu mai e însă acuma realizez că avea dreptate .
Mama mea în tinereţe a lucrat foarte mult , avea de unde să îşi cumpere cele necesare însă dintotdeauna avea şi un sistem de valori în care cosmeticele nu erau chiar prioritare .
OOOOH , DA , CA NOI TOATE . PANA CAND … DAR VIATA MI-A SURAS . EL A PLECAT DUPA O ALTA , IAR EU AM CASTIGAT , DESI TARZIU MI-AM DAT SEAMA , LIBERTATE CE VINE LA PACHET CU CE VREI TU , TIMP LIBER , FRUMUSETE , CREATIE , ALEGERILE TOATE-S ALE TALE . SI ASTA NU SE INTAMPLA NEAPARAT DIN VINA LOR , A BARBATILOR , CI CHIAR DIN VINA NOASTRA , DIN SIMTAMANTUL NOSTRU DE A DARUI TOTUL , DE A NE SACRIFICA TOT TIMPUL PENTRU FAMILIE , VREM SA FIM CELE MAI BUNE MAME , SOTII SI UITAM SA FIM FEMEI . IN LOC SA ASTEPTAM O MINUNE HAIDETI MAI BINE SA IMPUNEM TIMPUL NOSTRU , O ORA PE ZI , O ZI PE SAPTAMANA …DOAR PENTRU NOI , DE LA BUN INCEPUT . CURAJ !
Sfanta resemnare a multor femei de la noi in fata vietii si a unei mentalitati prea orientale : femeia trebuie sa dea totul si sa primeasca mai nimic…