Îi adorăm pentru că sunt faimoşi. Sunt apreciaţi şi înconjuraţi de atenţie. Primesc premii şi se vorbeşte de ei la televiziune. Au bani şi-şi pot împlini orice vis. Sunt prezenţi în manuale sau conduc destinele naţiunilor. Cele mai numeroase modele nu merită însă prea multă atenţie. Sunt făcute din sclipici, dar atât de goale de conţinut încât şi cei mai aprinşi admiratori ar îngheţa auzind ecoul.
Cântăreţi, actori, politicieni, fotbalişti, prezentatori de talk-show-ri, scriitori… Vedete, de orice fel ar fi ele, ajunse personalităţi de invidiat doar prin mecanismul publicitar uns atât de bine de mass-media. Deşi ele reprezintă majoritatea modelelor adulate de milioane de oameni, sunt perisabile, ca şi interesul celor care au câştigat bani din promovarea lor. Fiind un produs, cunoaştem doar ambalajul şi, în ultimă instanţă, singurul lucru pe care îl putem face e să copiem desenul de pe hârtia de împachetat. Rareori ne influenţează atât de mult viaţa încât să considerăm atracţia faţă de ele altceva decât o simplă manifestare a modei, la fel ca în îmbrăcăminte, gadgeturi electronice, limbaj sau maşini.
Rămân, însă, modelele-personalităţi. Cele care ne influenţează profund mai ales pentru că au fost excepţii. Şi câţi nu-şi doresc să fie „unici“? Ne naştem oare cu nevoia de modele? Ciudat că nici un psiholog n-o menţionează, indiferent de piramida, reţeaua sau spirala în care reprezintă sistemul nostru de nevoi. Cu toate acestea, ea se manifestă de foarte timpuriu şi, mai mult, are o influenţă foarte mare, de cele mai multe ori, nonconştientă, asupra evoluţiei noastre şi a alegerilor pe care le facem în viaţă.
Nevoia de modele, nevoia de a imita? Se ştie că bebeluşii au tendinţa de a imita mimica feţelor pe care le văd. În mod automat, când cresc, imită gesturi sau atitudini ale adulţilor. Vine aceasta dintr-o nevoie de modele sau din încercarea de a-şi defini personalitatea, prin încercări, singura cale intuită în acel moment al vieţii noastre fiind copierea tiparelor comportamentale accesibile?
Cum ne alegem modelele? Cele care ne seamănă, doar că se află pe o treaptă superioară a evoluţiei pe care ne-o dorim? Cele care nu ne seamănă, dar a căror viaţă ne-o dorim, în schimbul traiului nostru cenuşiu, pe care îl urâm atâta?
Mă întreb în ce măsură această fascinaţie a noastră faţă de modele vine din respectul pe care îl purtăm celor care au reuşit să-şi valorifice inteligenţa sau talentele şi din dorinţa de a-i ajunge, evoluând, şi nu din invidia pe care le-o purtăm şi din convingerea nonconştientă că, fiindu-le admiratori, rupem şi noi o bucăţică din gloria şi avantajele de care se bucură.
va urma (Partea a II-a aici)
***
