Pentru a onora o tradiție națională veche de multe, multe secole, neîntreruptă, indiferent de regimul care a guvernat țara, mulți români s-au îndrăgostit subit de cel ajuns la putere și simt nevoia nestăvilită de a-și manifesta sentimentele cât mai public cu putință. Dacă se poate, suficient de strident încât să ajungă și la destinatar. Dacă nu, măcar să afle cei din jur că fac parte și ei din iluminata fracțiune a societății care vede ce e de văzut în liderul ales! De soartă, de d-zeu, de popor, mă rog, în funcție de epocă.
Așa că, la fiecare schimbare de conducător, cei noi dau din coate să se poată strecura și ei printre cei vechi, care nu trebuie decât să înlocuiască adrisantul din odele pe care le-au cântat până deunăzi. Competiția e dură, se calcă în picioare, tinerețe versus experiență, prospețime și inovație versus pricepere și dexteritate. Televiziunile, netul și puținele publicații rămase pe tarabe nu fac față tuturor celor care vor să spună ceva de bine despre noul ales. ceva care să-i legitimeze în ochii lor și ai celor din jur, dacă nu cumva să le aducă și niscaiva foloase, că dară nu s-or strofoca de amorul artei!
Povestea se repetă cu Klaus Iohannis, președintele cel nou al țării. Peste noapte s-a dublat încrederea în el, probabil datorită modului în care a transformat ”ghinionul” în noroc, și, posibil, dacă s-ar face un sondaj acum, ar reieși că l-au votat nu 54%, ci 98% dintre români. Inclusiv toți cei care au stat acasă. Cel puțin așa pare din reacțiile fanilor săi internauți la orice pomenire neelogioasă a Celui Ales. Dar, ca de obicei, cel mai repede s-au mișcat ”intelectualii” și ”jurnaliștii”. Aceștia nici măcar n-au fost nevoiți să se mute de la dreapta la stânga. Au rămas pe poziții, așteptând să se așeze corespunzător succesorul celui care s-a bucurat 10 ani de lipsa lor de caracter, de oportunismul, și, desigur, de talentul și notorietatea lor.
Oare cine va fi primul care va păși pe urmele marelui Mihail Sadoveanu, cel ce spunea așa de frumos despre Carol al II-lea: ”tot ce e durere, grijă și speranță în noi se află înmiit în ființa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă în întregime”? Deocamdată, Andrei Pleșu e departe cu acel ”domnule Iohannis, cred că alcătuirea dumneavoastră e cea corectă“. Dar, dacă nu grăbesc pasul, vor fi întrecuți de cei din generația facebook, atât de darnici cu osanale pentru idol și cu înjurături pentru ”necredincioși”!
Oricum, se anunță o întrecere acerbă între cei dornici să pupe dosul prezidențial! Pupinklaușii (cer drepturi de autor pentru sintagmă :))! Și, pentru că am înțeles că întrăm într-o epocă nouă, sunt convins că și asta se va încadra în categoria ”lucrului bine făcut”!
PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari!
PPS. Pentru cei mai inteligenți dintre cititorii mei: evident, Iohannis nu are nicio vină pentru existența celor de mai sus. Dar va avea una, dacă îi va folosi precum predecesorul său!
PPPS. Și tot pentru ei: textul nu se referă la cei care l-au votat pe Iohannis, convinși sincer și nefetișizat că e un altfel de om, care va face o altfel de politică!
PPPPS. Și pentru că mă citesc și unii inteligenți rău: pozele sunt luate de pe paginile unor pupinklauși! Ele m-au și determinat să scriu textul de mai sus!!!



Klaus Iohannis a plecat intr-o vizita privata in Florida, la Palm Beach, la o familie de prieteni romani, carora le-a botezat copilul in 2013. Nu vad care e problema. Cred ca a simtit nevoia de a-si incarca bateriile inainte de a-si incepe mandatul. Conform legilor statului roman, are dreptul si la un SPP-ist, la fel ca in perioada campaniei electorale. Nu este vorba de un alai de SPP-isti. (vezi Tiberiu Dinu). In ceea ce priveste afirmatia “platiti din banii nostri“, oare invatamantul, cultura, sanatatea, armata etc nu sunt platiti din banii nostri? Sa renuntam la aceste institutii? Cred ca dupa mintea unor nationalisti asta ar trebui sa facem-ar fi mai multi bani pentru ajutoare sociale (nemunca). In ceea ce va priveste, domnule Radu Herjeu, exemplul cu “zicerile“lui Mihail Sadoveanu, “Ceahlaul oportunismului“, consider ca nu e benefic pentru breasla din care si dumneavoastra faceti parte (sunteti scriitor). Consider, de asemenea, ca dintre regii Romaniei ati ales tocmai pe cel care a facut dinastia de hohenzollern de rusine-Carol al II-lea, un om bolnav (dupa umila mea parere, suferea de priapism). Spuneti ca Sadoveanu l-a preaslavit, dar oare cati dintre scriitorii actuali nu l-au slavit pe Nicolae Ceausescu? Recunoaste vreunul? Sadoveanu a facut ceea ce fac si au facut aproape toti scriitorii (era un liberal prea bogat pentru a risca sa piarda totul la venirea comunistilor). Sa fiti iubit si s-auzim numai de bine!
P.S. Nu cred ca ati procedat corect schimband culorile drapelului Romaniei cu cele ale drapelului Germaniei.
Pozele sunt luate de pe net, de pe paginile pupinklausilor!!!! E trist cand cineva comenteaza fara sa inteleaga demersul meu!
Dar prin tara daca si le incarca, nu era bine?
Sa fim oare atat de izbaviti de “nationalism” incat sa punem drapelul Germaniei peste conturul Romaniei si sa mai si scriem “Mandri ca suntem romani”?!?
Am vazut ultimul interviu al lui Vasile Blaga (sunt fan!) si am constatat, a cata oara!? ca gura pacatosului adevar graieste: “… cum ajungem EU la putere…” – la mine asa s-a auzit, cu majuscule!!! Despre Klaus, ce sa zic: o sa urla cineva despre vacanta lui comparativ cu cea a lui Ponta??? Adica, America e mai departe, sta dublu ca timp, o ia si pe doamna… Sigur, unii vor zice ca e un privat oarecare, si nu ne costa pe noi astia… insa poate sibienii se vor intreba daca nu cumva…!? In schimb, alaiul de SPP-isti care-l va insoti este sigur pe banii nostri – si inca n-a depus juramantul! Incepe sa aduca a Ungureanu, cu cheltuielile lui de “protocol”…
Corect !
O dovada mai mare de pupin…. nici ca exista – daca aplaudacii au coborat atata de jos incat sa compare un primar (care “a unit ” doar fanaticii de pe Facebook, prin intermediul unor lozinci penibile) cu regele Ferdinand I, care a realizat statul național-unitar roman, la 1 decembrie 1918.
Oricum, se vede ca vajnicul primar deja este plin de importanta noii sale pozitii prezidentiale – cata vreme a apus ca ora exacta a Romaniei se va da de la ceasul pe care domnia sa il va avea la Cotroceni….. Este evident ca toate laudele deja i s-au suit la cap….
Asa e, f bine scris. Probabil e normal ca, pe langa pupinvictorii deja existenti demult (n-am gasit un cuvant asa inspirat care sa rimeze cu… scuze), sa apara si pupinklausi. Intotdeauna vor fi unii ca astia. Am cateva scurte comentarii:
– spuneai in finalul altui post despre derizoriul campaniei puie… etc Dupa parerea mea si jocurile de cuvinte gen santa klaus nu sunt departe de aceea. chiar daca sunt putintel mai elevate; cand singurul argument este legat de numele unui om, nu prea se mai pot spune multe… (aici as fi putut face referire la desenul in care santa il bate la fundulet pe mickey, dar ma abtin, ar fi prea derizoriu)
– ma bucur ca ne recunosti si noua existenta (ma numar printre cei mentionati la PPPS) nu de alta dar ar fi fost un pic mai greu sa fiu manipulat, avand in vedere ca am renuntat la cablu tv acum 5 ani si feisbuc nu folosesc, ascult doar radio romania dimineata si seara si nu citesc ziare; e adevarat ca am crezut ceea ce am vazut cand am fost (de mai multe ori) la Sibiu si am fost de parere (in naivitatea si prostia mea) ca ceea ce e acolo se poate face in toata tara (stiu, alesul e un ambalaj frumos colorat etc)
– nu cred ca opera lui Sadoveanu e catusi de putin diminuata de ceea ce a spus despre Carol al II-lea, ca si operele altor artisti care au spus sau facut ceva la un moment dat in favoarea celor la putere (dupa cum a fost vorba chiar aici despre Radu Beligan de ex., fiecare e liber sa aiba ce parere doreste fara ca asta sa-i diminueze in vreun fel meritele artistice). Adica nu cred ca acu’ ca stiu ce-a zis despre Carol n-o sa ma mai emotioneze Fratii Jderi de ex.
– de ce sa nu dam si un citat din opera altui creator despre Carol I sau Ferdinand? de ce, atunci cand am mai comentat la alt articol cand era vorba de nemti, ai adus tot exemplul lui Carol al II-lea si al lui Hitler care a ucis milioane de oameni? de ce sa nu dam exemplul lui Goethe si al lui Einstein din spatiul german de ex? Cate milioane de oameni au influentat ei in bine? Putem calcula?
– chiar daca impartasesc opinia ca realizarile unui om in viata, tinuta sa morala etc au putin de-a face cu etnia sa si mai mult cu alti factori cum ar fi educatia, cultura etc, totusi cred ca una din caracteristicile germanilor este Ordnung und Übersicht (ordine si ingrijit dupa o traducere libera); si asta oricat ne-ar place noua romanilor sa credem ca suntem cei mai… si n-avem nevoie de lectii de la altii; si de asta cred ca arata Sibiul asa cum arata sau Germania sau Austria sau Elvetia
– deci, chiar daca nu suntem echidistanti nici eu, nici tu, cum scriai intr-un comment, nu cred ca e ok sa folosim cand dam exemple dintre personalitatile de etnie germana doar pe cele “negative”, fara a scoate un cuvintel despre cele care au facut mai multe pentru aceasta tara decat pentru tara lor natala
– dupa umila, naiva si proasta mea parere (ca sa nu mai fii nevoit sa folosesti tu aceste apelative) eu cred ca cel mai mare castig al acestor alegeri este ca, la 25 de ani de la Revolutie, aceleasi mesaje “nationalist”-populiste incep sa nu mai “prinda”
– tot in prostia mea, am facut o comparatie cu alegerea lui Obama ca exemplu de toleranta, alegerea unui minoritar etc
– tot in naivitatea mea, cred ca pesedeul nu va castiga alegerile prezidentiale (si poate nici pe celelalte) decat atunci cand se va preocupa sa nu mai fie intr-adevar asa cum il percepe electoratul care a votat cu Iohannis, si sa nu se mai preocupe de cum pare in ochii electoratului. Dar cum asta nu se va intampla prea devreme…
In concluzie, cum bine scriai in alt post,. oamenii voteaza in general dupa senzatii, perceptii, emotii etc si nu analizand etc Dar asta poate e bine si pt noi, avem ce citi aici 10 ani de-acu inainte :) Nu de alta, dar subiectul e mult mai interesant decat ce-ai fi putut scrie despre celalalt.
Desi am zis ca nu mai comentez, nu m-am putut abtine. Imi asum consecintele :)
E greu sa comentez comentariul cuiva care se declara sincer total neinformat, dar sigur pe alegerile lui. Sau care voteaza pe cineva pentru ca a stiut sa gospodareasca bine niste bani pentru asfaltat strazi si zugravit cladiri! Si cineva care pune egal intre puie monta si santa klaus, nestiind ca pupinklausii insisi au lansat asocierea lui Iohannis cu Mos Craciun! sau care bate campii despre etnia unui om in incercarea de a combate nationalismul (???) acolo unde nu exista!
In rest, multa vorbarie goala, dar pentru ca ai reusit sa fii mai decent de data asta, am aprobat comentariul, chiar daca nu are absolut nicio legatura cu textul meu!
Numai ca Sibiul nu se datoreaza lui Klaus Iohannis si, draga domnule, esti total neinformat, nici noua fatza a Sibiului nu se datoreaza lui Klaus ci viceprimarului sau roman, inginer constructor, care a elaborat si sustinut toate proiectele si pe care Klaus l-a dat ulterior afara, asumandu-si toate meritele. Nu are rost sa-i mai dau numele aici.