”proștii” și ”deștepții”

Să lăsăm la o parte caracteristica profund umană de a considera că proști sunt, întotdeauna, ceilalți, și să ne concentrăm pe specificul ei mioritic. Pentru că românii (ca populație, nu individual), nu au o tradiție în gânditul cu creierele din dotare, ci, mai degrabă, o istorie plină de pupat condurul feluriților tătuci, alogeni sau autohtoni, proces în timpul căruia asimilau și convingerile potrivite, catalogarea celorlalți drept proști sau deștepți nu are nicio bază rațională obiectivă. Singurul criteriu folosit este gradul de similitudine dintre gândurile, motivațiile și deciziile acestora cu cele proprii.

Pe scurt, ”proștii” sunt cei care nu au aceeași părere cu a noastră. Și, pentru că aceasta din urmă se schimbă în timp sau în funcție de circumstanțe, se modifică și percepția noastră asupra capacităților intelectuale ale acelorași oameni. Individul care e deștept pentru că ține cu, evident, cea mai bună echipă de fotbal, devine brusc stupid, atunci când afirmă că friptura de porc e mult mai bună decât cea care-mi place mie, cea de vită. Viziunea evoluată asupra lăsării câinilor pe străzi se tranformă brusc în imbecilitate, când e vorba de atitudinea față de predarea religiei în școli.

Simpatiile și antipatiile politice sunt ingredientul perfect pentru împărțirea celorlalți în categoriile susnumite și mutarea lor dintr-una într-alta. De unde și situații al căror penibil nu-l văd exact cei care le declanșează. ”Proștii” care au ieșit la referendumul de demitere a lui TB, sunt acum ”deștepți” pentru că l-au preferat pe Iohannis. Pentru că președintele este ales de peste 50% dintre români, e greu să nu-ți dai seama că majoritățile din 2009 și din 2014 se cam suprapun, chiar dacă, în funcție de simpatiile noastre electorale, prima a fost formată din ”proști” și a doua din ”deștepți”, sau viceversa. Astfel, mulți ”destupați la minte” care au crezut în țepele din Piața Universității și în independența justiției, au devenit peste noapte ”cei cu 4 clase” pentru că s-au lăsat seduși de Ponta. ”Deștepții” care au cerut în referendumul din 2009 ca numărul parlamentarilor să scadă s-au dovedit a fi, de fapt, 3 ani mai târziu, niște ”idioți” care au votat cu USL-ul. ”Proștii” din anii 90, care nu-și vindeau țara, au devenit ”deștepții” ce se opun capitalismului veros care vrea să exploateze gazele și aurul național. ”Vânduții” care îl bălăcăreau pe un om politic la o televiziune se transformă în surse deontologice de înțelepciune dacă se mută la alt post unde îl laudă pe același om politic. Care, la rândul lui, e un ”deștept” demn de votul nostru, atunci când ne dă, și merită aruncat la gunoi, atunci când ne ia. Ca să ajungem în zilele noastre, cei care au stat la coadă ore în șir la Chișinău sunt niște ”proști”, pentru că au votat majoritar cu Ponta. Cei de la Londra sau Paris sunt ”deștepți” pentru că și-au consumat din timpul ăla care înseamnă bani, ca să voteze împotriva aceluiași Ponta. Pentru că n-au murit chiar toți, e imposibil ca unii dintre ”proștii” care au votat în anii ’90 de teama revenirii moșierilor să nu se regăsească, 25 de ani mai târziu, printre ”deștepții” care bagă buletinul în urne cu spaima întoarcerii comuniștilor.

Mai haios e atunci când, privind din afară, constați că aceiași oameni sunt, concomitent, și proști și deștepți, în funcție de cel care își dă cu părerea despre ei. ”Proștii” care-și doresc liniște pentru a se ascunde hoțiile sunt, dacă-i privești de dincolo, ”deștepții” care nu mai vor scandal, circ și dezbinare. ”Deștepții” care ridică în slăvi independența justiției sunt, de asemenea, ”proștii” care nu văd că susnumita e aservită politic. ”Deștepții” care apără statul de drept sunt și ”proștii” care susțin că un Parlament legitim ales poate da o lovitură de stat.

Din păcate, lucrurile nu se vor schimba niciodată. Vom continua să împărțim lumea în proști și în deștepți, evitând cu grijă oglinzile. Și vom continua să ne considerăm veșnic printe ”deștepții” victime ale ”proștilor”. Întotdeauna noi vom face parte din minoritatea elevată, nevoită să suporte efectele preponderenței în societate a plebei needucate. Niciodată noi nu vom fi victime ale manipulării, spre deosebire de toți ceilalți care se lasă spălați pe creier.

PS. Eu unul știu atât: nu vreau să fiu considerat deștept de cei pe care-i cred proști!

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Anita Cancel reply


    1. Multumesc pentru frumoasa si de bun-simt analiza! N-am inteles insa PS-ul … el darima toata pledoaria… e cumva o autoironie? Dar oricum sunt in avantaj fata de Lia (“v-a castiga”) si de domnul “alergic la prosti”… cel putin asa cred, cu toata modestia :)

      1. Mie mi se pare ca o incununeaza, nu ca o darama! Si e o ironie si un adevar! Daca cineva pe care il consider prost crede ca sunt destept, inseamna ca fac ceva gresit :)))

    2. Eu ca si individ am o mare problema…sunt alergic la prosti. Din pacate prostia este o realitate dureroasa a patriei noastre raportata la cei…”peste medie”…Trebuie sa traim cu aceasta realitate…este destul de dificil pt ca ma confrunt cu acest flagel inclusiv prin amfiteatre…cea ce este aproape un non-sens…dar realitatea bate intotdeauna filmul…nu-i asa ?!

    3. aceasta este o caracteristica a romanilor ,cea de a se crede unul mai destept decat celalt ,esti catalogat drept prost numai fiindca nu esti de aceeasi parere cu el , fara a te cunoaste ,fara a stii ce studii ai si ce este mai periculos e ca daca ai trecut de o anumita varsta esti considerat prost ori eu stiu ca intelepciunea vine odata cu varsta ,cu acumularea unor experiente de viata care te fac sa intelegi ca ,,nu tot ce zboara se mananca ;,

      1. Ai si n-ai dreptate in privinta ideii ca intelepciunea vine odata cu varsta. Din experienta mea de peste 60 de ani iti pot spune ca sunt destui oameni care au imbatranit degeaba, care nu au invatat mai nimic din experienta de viata pe care au trait-o. Ca romanii se cred destepti e adevarat, asta nu e neaparat rau, rau este ca nu-si pun mereu inteligenta in slujba binelui si au obiceiul de a exagera cam tot ce li se intampla. Din cauza excesului acesta iau nastere fenomene ca aceasta dezbinare nationala provocata de cei 10 ani de baseala agasanta in toate domeniile. Inteligenta smechera a lui Basescu are multi adepti in zilele noastre din cauza eficacitatii cu care a reusit sa puna stapanire pe institutiile statului. Majoritatea sustinatorilor acestui mod de a conduce au in subconstient dorinta de a fi ca el, ca Basescu, in raport cu ceilalti , nevoia – generata de diverse situatii de viata – de a fi considerat superior celorlalti. Sigur ca asta nu e dovada de prostie, Radu a folosit termenul in mod metaforic, parafrazand sloganul basist ca prostii voteaza cu Ponta, e doar dovada de nevoia de afirmare a propriului ego a celor mai multi dintre basisti. Dar chiar daca nu sunt prosti – sau mai bine zis cu atat mai mult ca nu sunt prosti, ar trebui sa devina constienti de faptul ca sunt manipulati de propriul lor subconstient.

    4. M-ai zapacit! :)

      Acum, lasand gluma la o parte, nu mai stiu ce sa cred! Se stie dintotdeauna, ca mass media a fost aservita marilor puteri care, in functie de interesele avute, ne-au manipulat creierele dupa bunul plac. Ceausescu nu a servit intereselor lor, ne-au facut sa-l uram si sa ne scapam de el. Abia dupa atatia ani, ne dam seama ca a facut si lucruri bune, adica a scapat tara de datorii(printre altele), stiind ce urmaresc marile puteri si dorind sa nu le fie sluga. Cu cativa ani in urma: jos PSD! Acum, majoritatea e: sus PSD. Pe Crin Antonescu nu stiau cum sa-l mai ponegreasca, acum multi il regreta. Peste 2 ani o sa planga dupa Basescu. Si apropo de Basescu (nu sunt basista): nu vreau sa-mi imaginez ce-ar fi facut Ponta, de ex, daca ar fi fost presedinte intr-o asemenea perioada. Cred ca noi romanii am luat-o razna. Ai dreptate cand spui ca nu ne folosim propriile creiere. Romanul e o oaie care gandeste cu creierului ciobanului si e foarte usor de influentat. Se pare ca doar in rau.

    5. Asta e mostenirea pe care o lasa Basescu dupa zece ani, o societate profund divizata, in razboi cu ea insasi. Desigur, zorii acestei falii au fost imediat dupa revolutie, pentru ca inca de-atunci snobismul “desteptilor” a fost gadilit de partidele istorice. “Intelectualii si studentii voteaza CDR, muncitorii si taranii ignoranti sunt cu FSN si Iliescu”. Cam asa s-a spus si dupa aceea, dar apogeul dezbinarii l-a atins politica lui Basescu, prin aceea ca a gasit dusmani ai “desteptilor” si in pensionari, bugetari dar, mai ales, in persoanele sarace. Daca esti cu PSD, cu siguranta te taxeaza vreun “destept” pe forum ca faci parte dintre cei 7,4 de milioane de asistati sociali lenesi. Parerea mea este ca daca va castiga Iohannis (ceea ce inseamna, de fapt, Basescu), ruptura se va adanci, mai ales ca si saracii vor deveni tot mai saraci. Candva, toata treaba se va “rezolva” cu o paruiala cam ca la 1907. Evident, se va spune ca a fost generata de Rusia, iar rasculatii vor fi descoperiti ca agenti ai KGB.