Vă propun să vedeți una dintre cele mai dragi mie emisiuni pe care le-am făcut în cei 21 de ani de carieră în televiziune. Și nu, nu pentru c-am fost mai deștept ca de obicei sau am reușit să scot de la cel din fața mea secrete de stat. Ci pentru că invitatul meu era un om cu un loc special în sufletul meu și cu un rol esențial în formarea mea ca om, deși nu-l întâlnisem niciodată. Eram în anul de graţie 1997, adică acum multe, multe secole… Pe vremea când eu făceam emisiuni culturale la o televiziune comercială iar lumea nu se învârtea în jurul fătucilor subrete-iubite-de-fotbalişti sau a cocalarilor, maneliştilor, beizadelelor şi parveniţilor. O perioadă mai săracă în impostură, dar mai bogată în oameni de calitate.
Pe vremea aceea am avut marele noroc al completării unei întâlniri providenţiale. Prima parte se consumase în adolescenţă când, citindu-i Viaţa pe un peron, am avut senzaţia extrem de acută că e scrisă de mine. Mă rog, că aşa aş fi scris-o, dacă aş fi avut talent. A fost prima dată când am simtit că cineva gândește ca mine, dându-mi un oarecare sentiment de linişte, că nu sunt chiar atât de extraterestru pe cât mă simţeam. Şi, 10 ani mai târziu, aveam să stau faţă în faţă cu autorul cărţii, cu Octavian Paler. Vă spuneam mai demult că am fost un norocos, din punctul acesta de vedere. Câţi dintre oameni au şansa nu doar de a se întâlni cu cei pe care-i admirau în tinereţe, ci şi de a putea dialoga cu aceştia de la egal la egal, punând întrebări şi primind răspunsuri?
În toți anii în care am făcut mii de emisiuni de tv sau radio am avut doar de două ori emoții. Prima dată (și cred că e vizibil în înregistrare) a fost la această discuție care, deși s-a desfășurat în văzul a peste un milion și ceva de telespectatori, a fost pentru mine extrem de personală. Eu nu eram acolo moderatorul plătit să facă un interviu. Eram adolescentul de 16 ani care-l avea pe Octavian Paler, doar pentru el, pentru 45 de minute. După emisiune, Domnia Sa mi-a făcut cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată: ”Domnule Herjeu, descopăr în dvs. pe cineva foarte asemănător mie. Un anacronic.”
Câţiva ani mai târziu avea să mă copleşească, acceptând să scrie prefaţa ultimului meu volum de versuri. A fost singura dată când a făcut asta pentru cineva :)
Buna,Radu!Mulțumesc mult pentru acest regal televizionistic-interviul cu maestrul Paler!Mă bucur mult să-l (re)descopăr pe Octavian Paler!Îți mulțumesc că l-ai postat!L -am descoperit pe Octavian Paler la Gâdea in emisiune când era invitat in fiecare miercuri,parcă! Făcea o analiza atât de minuțioasă și de exacta a vremurilor de început din regimul Băsescu…Dacă ar mai trăi cu siguranță ar disprețui modul în care a involuat Romania!Doamne, în interviul pe care i l-ai luat mai avea încă o doza de optimism și multă credință,speranța…Cu cât a trecut timpul si a văzut în ce s-a transformat tara lui a devenit tot mai pesimist…Iar acum cu siguranță ar fi devenit un om resemnat din cauza halului in care a ajuns țara noastră și populația ei…:(